Acum un an, Romgaz anunța că este interesată de preluarea fabricii din Târgu Mureș și a început și niște demersuri în acest sens. Toate evaluările au rămas până acum fără o inițiativă concretă din partea companiei de stat. Preluarea Azomureș ar crea sinergii, pentru că Romgaz ar putea să-și valorizeze la valoare triplă gazul pe care îl extrage. În industrie, gazul ars în sobă ar o valoare 1/1, cel folosit pentru a produce electricitate are 2/1, iar producția de îngrășăminte are o valoare 3/1.
Producătorul de la Târgu Mureș asigura în anii normali jumătate din necesarul de îngrășăminte al țării, însă a devenit victima creșterii prețului la gaze, de la momentul începerii războiului din Ucraina. Fără un acord de preluare sau un preț preferențial la gazul furnizat de Romgaz, producția locală devine necompetitivă în fața produselor ieftine venite din afara spațiului comunitar, cu precădere a celor rusești. De aici, vin cele mai mari importuri în România de fertilizatori, așa cum datele Institutului Național de Statistică.
Această vulnerabilitate este accentuată de faptul că de la 1 ianuarie 2026, introducerea taxei pe carbon la importurile din afara UE poate scumpi îngrășămintele cu peste 30%, așa cum arată estimările din presa europeană de profil.
Consumul total anual este de 2,5 – 3 milioane de tone îngrășăminte, din care importurile acoperă 2 milioane de tone, deci dependența și vulnerabilitatea agriculturii române de importuri este absolută
De unde aducem îngrășămintele?
Odată cu declinul Azomureș, „harta” aprovizionării s-a schimbat radical. Fermierii români apelează acum la o rețea complexă de distribuitori care aduc marfă din mai multe surse.
În primul rând, din Rusia: În ciuda sancțiunilor și a contextului geopolitic, aproximativ 16-20% din îngrășămintele utilizate în România au provenit din Rusia în ultimii ani, datorită prețului scăzut la gaz.
Egipt și Africa de Nord: Furnizori majori de uree în toată Europa, unde costurile de producție sunt mult sub nivelul european.
Bulgaria și Grecia: Țări vecine care au reușit să își mențină parțial facilitățile de producție sau care funcționează ca hub-uri de tranzit, cu precădere pentru marfa ce vine din Caucaz (Georgia, Azerbaijan) sau de mai departe, din Kazahstan, Uzbekistan.
Fără o intervenție strategică a statului pentru a salva producția internă, agricultura românească riscă să devină un simplu client captiv al piețelor externe, pierzând controlul asupra costurilor de producție a alimentelor de bază. O țară fără suveranitate alimentară este extrem de vulnerabilă la orice șoc extern.
Vânzare de lichidare pentru un alt fost combinat
În tot acest timp, fabrica de îngrășăminte Ga Pro Co Piatra Neamț, aflată în faliment (anterior în imperiul InterAgro), a fost scoasă din nou la licitație de lichidatorul Sierra Quadrant pentru 90 de milioane lei. Pentru acest activ, au fost ani la rând de licitații eșuate, pentru că nu s-a găsit un cumpărător. Ultimele sesiuni au fost ținute pentru prețul maximal de 65 de milioane lei. Nimeni nu s-a prezentat iar lichidatorul, în mod suprinzător, chiar măreste acum prețul la 90 de milioane lei. Evident, lichidatorul acționează în interesul și la cererile creditorilor, așa că această majorare de preț vine, cel mai probabil, de la acești. Cel mai mare creditori este chiar statul, prin ANAF.
Licitația are loc peste 37 de zile pe 20 februarie și se face prin metoda negocierii directe cu investitorii interesați. Asta înseamnă că adjudecarea se poate face și la o sumă mai mică decât cea țintă.
În presă, au apărut, la începutul anului trecut, mai multe informații potrivit cărora combinatul Ga Pro Co ar fi intrat în posesia omului de afaceri basarabean Arcadie Vicol, proprietarul trader-ului de metale Arvi Invest, în urma preluării unei creanțe de peste 100 de milioane lei a InterAgro asupra fabricii. Iată însă că acest lucru nu s-a dovedit real, până în prezent.
Grupul InterAgro al lui Ioan Niculae avea, la un moment dat, șase fabrici de îngrășăminte, dar toate au intrat în faliment, ca și tot grupul InterAgro, de altfel. La capacitate maximă, aceste fabrici consumau circa 2,7 miliarde de metri cubi de gaz anual, fiind cel mai mare consumator individual din România. Trei dintre ele (Slobozia, Făgăraș, Bacău) au fost cumpărate de grupul Pambac, al lui Eusebiu Guțu, dar niciunul nu a fost repornit.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Deci Statul Român să-i subventioneze pe săracii elvețieni de la Azomureș. Asta da afacere tăticule.
cand „statu” rromania doneaza 50 milioane de $ pentru armament unui regim, dar nu are 60-90 milioane RON (nu $) sa cumpere o fabrica… nu stiu daca mai are rost sa vorbim de F35 cumparat la 100 milioane $ bucata, sau un Patriot de 1 miliard $ donat (si altele pe care le cumparam)… dar focile aplauda cand un ministru se lauda ca au reusit sa construiasca O ARIPA la un spital regional vechi, pentru prima data in 20 de ani din bani „gratis” primiti de la UE
„Cresterea calului-salvarea Romaniei”-a zis un mare prezicator. Am fi avut acum suficiente ingrasminte. Naturale,eco.