Feudă românească la Institutul cultural de la Veneția

La ora la care citiți aceste rînduri, la Institutul Cultural Român din București se pune la cale montarea unei alte aberații „marca ICR”.

Mizeria românească de la Veneția

După penibila poveste locativă și culturală de la Londra, după plasarea unui grosolan sfertodoct măcănitor la Lisabona, după numirea unor nevorbitori și necunoscători de civilizație musulmană în Turcia, după nenorocirile și grosolăniile directorului ICR la Tel Aviv, se lucrează la greu și la instalarea în funcția de director la Veneția a unui abonat de un deceniu și jumătate de Italia, nul sau aproape nul vreme de două mandate în funcția de director adjunct la Veneția, apoi, pentru conservare, trecut în poziția de referent pentru ca, mai apoi, să poată fi numit director al celebrului Institut Roman din Lagună, cel gîndit și inițiat de Nicolae Iorga.

ICR – Isterizează Cultura Română (video)

Climatul mizerabil din Institutul Roman de Cultură și Cercetare Umanistă de la Veneția (îl vom numi simplu IRCCU) vine din atmosfera de misiune diplomatică de tip comunist (și informativ) din anii Epocii de aur, prelungit ca spațiu de aranjamente, favoritisme, pierderi de vreme și bani, incompetență și sinecură în deceniile de recentă pretinsă democrație.

Cazul universitarului gălățean Crisitian Luca, de peste 12 ani în Italia, este cunoscut la toate instituțiile implicate în activitățile legate de Institutul Cultural Român în străinătate. La București, cu Liviu Jicman, pe post de director, un persoanj acultural plimbat de un consilier de la Cotroceni pe bază de afinități discutabile, pe posturi pentru care nu avea nici o calificare și nici vocație ( la Muzeul de Artă Cotroceni și la Conduecerea ICR) se poate orice.

Rețeaua actuală a ICR a devenit o plasă de interese și sinecuri pentru fiice, clienți politici, acoperiți și vînători de călătorii în străinătate.

Cu mici excepții, am exportat o cloacă de oportuniști și sinecuriști!

Cele două institute de la Veneția și de la Roma, avînd statutul de instituții de cercetare, își desfășoară activitatea și în relație cu Academia Romană. Academia „contribuie” cu propunerea de președinte și la IRCCU Veneția și la Roma. De unde rezultă o implicare și o decizie a președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, cel care tratează cele două institute ca pe niște feude intelectuale ale sale.

Andrei Novac a stârnit cuibul de viespi din ICR

Tensiunile și scandalurile de la IRCCU Veneția sunt cunoscute și la ICR-Centrală, și la MAE și la Ministerul Cancanelor Culturale condus de aproximativ culturalul Lucian Romașcanu. Toate referatele privind activitatea și inactivitatea lui Cristian Luca s-au lovit de zidul de pîslă al nepăsării și al protecției președintelui Academiei, Ioan-Aurel Pop, dar și de slugărnicia politică a președintelui ICR. Scrisorile, notele, referatele și documentele privitoare la infernul de la IRCCU Veneția ne-au ajuns însă la redacție. Noi ne facem datoria, indiferent de reacții și telefoane. Le publicăm pe larg, în speranța unei treziri la realitate. Cei care decid soarta acestui institut conectat la trecutul și mai puțin la prezentul culturii române ar trebui să curme dezastrul din promovarea externă a culturii române.

Disprețul tuturor celor implicați în funcționarea ICR ia proporții alarmante. Drept pentru care vom continua să publicăm orice document sau depoziție privitoare la funcționarea păguboasă a ICR, la implicarea sau neimplicarea Academiei Române și a MAE, a ICR și a Ministerului Culturii Cancan.

Pentru că se „lucrează” la greu pentru instalarea gălățeanului Cristian Luca la IRCCU Veneția, publicăm un memoriu și o scrisoare (memoriul către președintele ICR, scrisoarea către Ioan-Aurel Pop) semnate de Grigore Popescu Arbore, istoric, poet, critic de artă și publicist, o personalitate a culturii române și italiene. Grigore Popescu Arbore nu candidează la nimic și a funcționat timp de patru ani ca director la IRCCU Veneția, perioadă în care Cristian Luca, protejatul lui Ioan-Aurel Pop, nu a făcut nimic, mai puțin prezentări de cărți ale președintelui Academiei Române și o expoziție de pictură pentru un artist, fost general de Securitate.

După apariția acestor materiale, nici Liviu Jicman, nici Ioan-Aurel Pop, nici Bogdan Aurescu, nici Lucian Romașcanu și nici Sergiu Nistor nu vor putea spune că nu au știut nimic.

Cornel Nistorescu

Da la : Grigore Arbore Càtre: Dl. Liviu Sebastian Jicman, Presedinte al ICR

06.06.2022

Domnule Jicman,

Vă scriu în legătură cu mesajul pe care vi l-am adresat în data de 3 iunie a.c. si care era o punere la curent (in c.c ) cu conținutul unei scrisori (însoțită de multe note) adresată de mine dlui Secr. d.S. Andrei Novac (și în c.c. și altor 5 persoane de înalt profil institutional).

Sper că ați citit-o.

Vă reconfirm prin prezenta că – așa cum v-am comunicat în cursul conversației avute la Venetia cu prilejul vizitei dumeavoastră din aprilie a.c., legată de deschiderea Bienalei de Artă – anomalia procedurii numirii, fàră consultarea mea, în pozitia de Ref. principal 1, a unei persoane ce trebuia să își incheie misiunea, după un dublu mandat de director adjunct, fàră nicio prelungire, din motive de “incompatibilitate ambientală”, o consider caracterizabilă precum rezultatul unei “intervenții externe” care în limbajul tehnico-juridic se numeste “trafic de influență”, în raport atât cu cine a intervenit cât și cu cine a dat curs intervenției.

Expresia “incompatibilitate ambientalà” este precum probabil știți, în anume sisteme juridice din U.E., o formulare eufemistică”, formulare care acoperă fapte de multe ori grave, ce ies în afara orânduielilor instituționale, cele la care m-am referit în scrisoarea citată mai sus. Fapte aduse de mine la cunoștință, în repetate rânduri, atât conducerii ICR cat și și factorilor responsabil din MAE.

Evidenta intenție a celui care a intervenit pe lângă dumneavoastră în scopul metamorfozării unei poziții de director adjunct într-una de referent principal a fost aceea de a vă determina să îl “ parcați” pe subiectul în cauză la Venezia, pentru o bună perioadă de timp, în același domiciliu, în așteptarea unei “repromovări” (1-2 mandate – probabil 8 ani) ca director IRCCU.

Reintervenția aceleiași persoanei care a generat prima intervenție descrisă mai sus s-a materializat în avansarea indicării numelui fostului director adjunct Cristian Luca precum viitor director al IRCCU, succesor al subsemnatului, eu neavând oricum, fapt cunoscut de multi interesați, nici o intenție de a solicita vreo prelungire de mandat. La ora aceasta, după câte sunt informat, indicarea/propunerea respectivă a intrat in circuitul cancelariilor șefilor celor 3 instituții care trebuie să o accepte înainte de a fi supusă validării Comisiilor Senatoriale competente.

Aceastà “reinterventie” – fàcută de o distinsă persoană, care încă din 2019 fusese pusă la curent chiar de mine cu gravele abateri de la disciplina muncii ale dlui (fost) director ajunct Cristian Luca, – era deja „in act” în momentul în care ați primit în data de 3 iunie , în c.c, scrisoarea adresatà de mine dlui secretar de stat Novac, responsabil din partea MAE pentru raporturile cu ICR. Această “reintervenție” sfidează realitatea, ordinea instituțională, exigentele muncii disciplinate și – nu ezit să o spun – bunul simț.

Prin prezenta vă aduc la cunoștință că, fiind vorba despre o problemă legată de lezarea principiilor ce reglează funcționarea transparentă,  democratică, rațională, conformă cu reglementările în vigoare (Regulamentul de Ordine si Funcționare al MAE – principalul ordonator de credit al misiunilor MAE), voi proceda in consecință, conform conștiinței proprii.

Voi fi consecvent ca atare cu atitudinea mea din totdeauna față de carierismul agresiv, nerespectarea normelor elementare de comportament civic, de iresponsabilitatea în raport cu îndatoririle instituționale, față de toată tipologia faptelor si comportărilor ce aduc prejudicii ordinei instituționale, semnalate în documentul trimis dumneavoastrăà pe data de 3 iunie. Voi fi consecvent cu toate acestea până la limitele posibilului. Am un renume personal de onorat și conștiința că activitatea mea în slujba intereselor statului român și a culturii naționale nu a fost viciată de interesele mele private și nici manipulată de cineva, atât înainte de 1989 cât și după.

Ca atare nu exclud aducerea la cunoștinta presei a gravei anomalii la care m-am referit mai sus, furnizand în acest sens toate explicațiile și documentele necesare privind complezenta și – îmi pare rău să o spun, dar nu evit expresia – complicitatea în „punerea batistei pe țambal” a factorilor de decizie.

Asa cum nu exclud prezentarea întregului material privind aceeasi problemă fiecăruia, în parte, dintre membrii celor două Comisii senatoriale ce ar trebui să avizeze numirea persoanei indicate mai sus, în cazul în care propunerea de numire, la care m-am referit mai sus, va fi transmisă spre validare acestora.

Cu distinse salutàri.

Grigore Arbore

De la: Grigore Arbore

Catre: Prof. Ioan-Aurel Pop

S. p. m.

17 iulie 2022

Obiectul: Punctualizàri

Motto: “Socrates quidam parum curandus et veritas plurimum„ (Platon, Phàidōn)

Dragă Ionuț,

Deși nu ne-am mai văzut din noiembrie 2019 și ca atare nu am mai avut ocazia de a schimba direct, față in față, unele considerații despre situațiii, probleme și persoane cu care intrăm în contact direct sau indirect amândoi, în împrejurări diferite și în maniere diverse, cred că nu ne-am pierdut din vedere. Trăim într-o lume cu dimensiuni reduse, în care “bătaia aripilor unui fluture” la Veneția “poate produce o furtună departe”, la București (de pildă) și viceversa, conform teoriei efectului haotic a lui Lorenz.

Am fost tot timpul la curent – fără a-ți pune întrebări directe – cu dificultățile tale existențiale, în componentele lor esențiale: grijile tale provocate de sănătatea unor membri apropiați ai familiei; complicațiile provocatoare de tensiunile și de turbulențele generate în mediul tău de muncă de complexitatea manifestărilor caracteriale a prestigioșilor colegi academici; incertitudinele legate de momente de precaritate a sănătății proprii si de scăderea temporară, inevitabilă , a remarcabilei tale capacități de muncă și de a sfida insomniile.

Cunoști părerea mea despre tine. Te-am considerat o “resursă a Republicii”, resursă care trebuie protejată, așa cum se face și în alte țări republican-democratice cu persoane care promit a avea o implicare pozitivă în treburile publice.

În virtutea acestei convingeri, nu ți-am împărtășit nimic din dificultățile întâmpinate de mine la locul de muncă unde mă aflu din decembrie 2018 și pe care îl voi părăsi spre sfarșitul acestui an, consecvent ideii că după 4 ani de acoperire a unei functii de “prestator principal de servicii intelectuale” (Director) într-o instituție mică – dar cu multe obligații de stimulare a interdependențelor și colaborărilor culturale, știintifice, politice etc -, capacitatea de a elabora soluții constructive în procesul muncii se uzează, fapt dovedit, cum știm amandoi, de analize sociologice pertinente.

În ceea ce privește raporturile noastre directe, m-am mărginit, în ultimii 3 ani si jumătate, să îți semnalez faptul că “sunt pe platou” – adică “în viață”, exercitând pe deplin prerogativele de cetățean al României, conștient fiind de răspunderile acestei calităti, plus acelea de coleg/prieten. Mi-am făcut – precum am obiceiul – cu discreție simțită prezența în mediul căruia îi aparținem amândoi, trimițându-ți adeseori, prin rețelele telematice, texte, comentarii și imagini menite să îmbogățească, printr-o trecere în revistă a opiniilor, de diferite culori și din diferite medii, imaginea ta despre desfășurările recente și despre modul în care sunt privite de toate părtile interesate. Trecere în revistă utilă, în ultimă instanță, pentru contextualizarea corectă a propriilor acțiuni a unei “resurse a Republicii” în cadrul structurii social-știintifice și de putere în care este înscrisă pro tempore, și nu pentru “eternitatea” presupusă de imaginarul legat de condiția sa academică.

Pentru motivele expuse mai sus nu ți-am scris niciodatà despre situația de la IRCCU Venetia. Ar fi însemnat să torn gaz peste foc în raport cu descrierile pe care ți le-am făcut în lunile mai (la Cluj) și noiembrie 2019 (întalnirea de la Bookfest-Bucuresti), ceea ce nu am considerat necesar, mai ales că nu tu aveai și nu ai responsabilitatea vreunei structuri care să facă din tine factorul “de intervenție directă”, instituțională, într-o microinstituție în care “ordonatoarele de credit”, erau alte instituții, cu direcțiile lor de „resurse umane” și cu direcțiile și persoanele responsabile pentru desfășurarea muncii conform normelor prevăzute în Regulamentul de Organizare și Functionare – ROF al MAE.

De la datele în care te-am pus la curent „în clar”, verbal, în 2019, cu “situația internă” a IRCCU, aceasta a urmat același trend negativ cu cel descris de mine atunci; alte derapaje au deteriorat-o grav, în continuare. Era inutil să-ți împărtășesc situațiile negative dintr-o structură de propagandă culturală externă, în mod obiectiv periferică în contextul îndatoririlor tale, din moment ce tu erai absorbit de probleme mult mai grave, nefiind de competența instituției pe care o conduceai și încă o conduci să se ocupe de problemele ținând de disciplina muncii unei structuri aflată sub alte “oblăduiri”.

Factorii tehnici de analiză a “desfășurărilor” din mica instituție română de la Veneția și de cumpănire a modalităților eventuale de corectare a “carențelor” activității acesteia se aflau domiciliați în București: în Aleea Alexandru, 38 (Conducerea ICR) și în Aleea Alexandru, 31 (Conducerea MAE) și nu în Calea Victoriei, 115, unde își are sediul Academia Română. De altfel, știi prea bine, că prerogativele acesteia in raport cu Institutele de la Roma si Venetia constă, prin Legea de funcționare și organizare a Academiei Române si Statutul acesteia, exclusiv în indicarea unei propuneri de numire pentru 4 ani, sau reconfirmare (doar pentru încà 4 ani) a directorului în funcție. Aceste prerogative nu se extind si asupra adjunctilor. Prerogativele celorlalte două instituții citate mai întâi sunt mult mai consistente, dat fiind faptul cà ele sunt “ordonatoare de credit”, MAE fiind și titularul legal al edificiilor de la Roma si Venetia. Este adevàrat că Palazzo Correr de la Veneția (“Casa Romena” – definită așa chiar de N. Iorga) figurează în actele de intabulare precum proprietate a Institutului de Studii Sud-Est Europene înfiintat tot de Iorga, dar nimeni – din conducerea Academiei Romane sau din conducerea forurilor executive sau legislative – nu a făcut ceva pentru că ea să revină la instituția în numele căreia a fost cumpărată. Casa Romena de la Venetia, ca și clădirea din Roma pe care scrie “Accademia di Romania”, se află sub “jurisdicția” MAE și nu a altcuiva.

Am refăcut toate aceste precizări deoarece au legătură cu o scrisoare oficială (cu multiple anexe), nr. 323/31.05.2022, ajunsă în data de 3 iunie a.c. pe masa Domnului Secretar de Stat Andrei Novac, responsabil in cadrul MAE atât cu structurile interne ale acestuia dedicate politicilor în domeniul culturii, cât și cu raporturile cu ICR și – evident – în principal cu rețeaua externă de Institute ICR, gestionate sub aspect material, organizatoric și functional tot de MAE. Am urmat corect procedura. Ordinul meu de misiune – ca si toate ordinele de misiune ce privesc personalul de bază al institutelor (considerate „misiuni”) rețelei MAE/ICR în străinătate – a fost semnat de Ministrul de Externe si nu de președintele ICR.

Simultan cu expedierea càtre destinatarul principal, această scrisoare a fost adusă la cunoștință (în c.c. – cu solicitarea confirmării primirii) președintelui ICR, altor înalți funcționari din MAE și (in Bcc) unor factori decizionali din Parlament, implicați în asigurarea funcționării în bune condiții a activităților rețelei de Institute aflate sub egida ICR/MAE, în speță mai mult MAE decât ICR deoarece raportul între investițiile MAE în cheltuielile materiale de funcționare a structurilor și investițiile ICR în programe “de promovare” – calcul făcut de mine – este în medie de 12/1. A fost adusă, firește, și la cunoștința Ta, în calitate de persoană care prin lege este implicată în propunerea de numire a directorilor Institutelor ICR de la Roma și Veneția.

Fac precizarea că multiplele anexe/adnotări/note ale respectivei “scrisori” au transformat-o automat, indirect, într-o “Notă de fundamentare”, fapt ce ar presupune o necesară luare de poziție din partea instituției principale de destinație (principalul “ordonator de credit” și semnatar al “ordinelor de misiune” – MAE,) și o “conștientizare” a gravității derapajelor precum cele descrise, pentru evitarea și a altor manifestări eventual similare din alte Misiuni.

În “scrisoare”, m-am oprit pe larg asupra rolului nefast pe care a înțeles să îl joace în cadrul misiunii, din motive pe care nu le mai expun aici, vicedirectorul Cristian Luca, persoană la care mă referisem în mod concret și explicit în conversațiile noastre directe din 2019, pomenite mai sus.

Menținand cuvenitul respect atât pentru venerabila instituție căreia îi ești Președinte cât si pentru tine ca persoană, coleg și, aș vrea să cred, chiar prieten, „scrisoarea” la care mă refer a fost transmisă, deci, și Tie, atât la adresa oficială email de pe lângă Academia Română cât și la adresa Ta privată email. Mai toți destinatarii au confirmat primirea, mai puțin Cabinetul Tău sau/și Tu personal. La Academie, scrisoarea a mai fost trimisă și dlui vicepreședinte Răzvan Theodorescu. Secretariatul său a confirmat primirea.

Pe marginea conținutului “scrisorii” (= notă – indirectă – “de fundamentare citită de Răzvan Theodorescu efectiv în ziua de 6 iunie 2022), am avut ulterior, în seara zilei de sâmbătă 2 iulie a.c. , cu același Răzvan, o conversație nu tocmai simpatică , bazată pe faimosul principiu al “neutralității”, rezumat de formula “eu nu știam nimic”. Desigur, nici nu avea de unde. Știa, însă, precum am dedus din conversație, ceea ce într-o țară în care indiscrețiile corespund de regulă realității, conform principiului de funcționare al “secretului lui Polichinelle”, că în “sfera de putere” intelectuală din care făcea și face și el parte s-a procedat și se procedeazà la un aranjament care a mers exact în sensul negării – sau trecerii deliberat cu vederea – realităților puse în evidență de scrisoarea mea către Andrei Novac.

În momentul de față, scrisoare mea către Andrei Novac este deja semipublică, din moment ce se află sau s-a aflat pe masa a cel puțin 10 personalități și a trecut prin mâinile secretariatelor competente s-o preia din rețea.

Că cineva se mișca “în subteran”, în sens opus față de cele evidențiate de mine în scrisoarea ajunsă la destinație în ziua de 3 iunie, despre care încă nu știu dacă ai citit-o, am realizat încă din luna martie a.c., la primirea comunicării din partea DG al Resurselor Umane prin care mi s-a adus la cunoștință de către serviciul “MAE că “la propunerea președintelui ICR, ministrul Afacerilor Externe a aprobat” o ciudatà reîncadrare (începand cu data de 13.05.2022), pe un post inferior, a directorului adjunct al IRCCU, Cristian Luca, căruia inexorabil trebuia îi expire, la data de 10.04.2022, cel de al doilea mandat consecutiv de director adjunct. De la acea dată, directorul adjunct al IRCCU. Cu un an înainte, prin adresa Nr. 420 / 03.11.2020, transmisă domnului vicepreședinte Bela Dan Krizbai, responsabil al rețelei externe de Institute ICR, și prin el conducerii ICR, am solicitat retragerea din misiune, pentru motive mai mult decat temeinice, a directorului adjunct. Infinite sunt însă Căile Domnului și modalitățile de „punere a batistelor pe țambal”. Frâiele ICR la acea dată le ținea în mână vicepreșsedintele Talos, ca președinte ad-interim, desprea a cărui legătură personală cu arta, cultura și știința nu mă pronunț, aici fiind vorba despre „țambal”, un instrument pe care dacă îl auzi îți vine să dansezi. Pe scurt: după 10 aprilie a.c. dl Cristian Luca ar fi trebuit să revină “la bază”, adică la Universitatea-mamă din România, din al cărui corp didactic lipsește de mai bine de un deceniu. Nu cunosc în universitățile din Europa, pe care le-am frecventat în cadrul obligațiilor de serviciu din cadrul C.N.R italian și nu numai, cazuri în care ascensiunea (prin concursuri repetate, organizat ad hoc si ad personam) în ierarhia universitară din țara de origine să se fi efectuat în condițiile absenței din dispozitivul de muncă universitar. În timpul îndelungatei sale absențe din rândurile colegilor de la Univ. din Galați, dl. Cristian Luca a parcurs ierarhia universitară “in absentia”, ca etern detașat. S-ar putea spune că aceasta este o bagatelă, deoarece “legea permite”. Legea nu specifică faptul că posturile unversitare trebuie blocate pentru eternitate în așteptarea “fiului rătăcitor”, aflat în căutarea “fructului de aur” reprezentat de un câștig lunar pentru care în țară ar trebui să muncească din greu, în condițiile in care “în străinatate”, la un institut ICR de pildă, o poziție de conducere poate fi considerată de deținător precum o bursă substanțială, pe deplin meritată, în virtutea autoconsiderației pentru “servicii aduse științei” și – eventual – repezentanților ei. Ca fost rector al celei mai importante Universități din România, cred că ai fost destul de îngrijorat cand în organigrama UBB se blocau timp de multi ani poziții special create pentru desfășurarea activităților didactice cu concursul unor cadre competente, dar aflate de mult timp “in detașare”. Mulți dintre dascălii noștri, ai mei și ai tăi, s-au specializat în stràinàtate în perioade de timp rezonabile pentru perfecționarea și aprofundarea materie de interesul lor (Daicoviciu, Macrea, Pascu, Condurachi, Pippidi, Berza etc etc), după care au devenit sau redevenit factori de referință în universitățile unde ocupaseră poziții prin concurs, în cadrul disciplinelor pentru care se pregătiseră.

Ca sa fiu și mai clar: numirea lui Cristian Luca – adjunct cu mandat expirat în data de 16 aprilie – ca referent principal 1 la IRCCU, cu un mandat de 4 ani, a fost pentru mine un semnal clar că “cineva de sus”, intervenind pe lângă Liviu Jicman, preșdintele ICR (persoana ce putea decide asupra reîncadrării pe un post inferior a fostului director adjunct) i-a pregătit acestuia din urmă “parcarea” comodă, în casa în care a locuit timp de 8 ani, pentru așteptarea momentului numirii în funcția de director. În mod normal, preșdintele, actual și pro tempore, al ICR, el însuși o emanație a unor forțe politice, forțe care promovează în functii de conducere persoane preferate, fàcand sa functioneze principiul “muschiului meu”, acreditat public de fostul presedinte Băsescu, ar fi trebuit să mă consulte, în calitatea pe care o am, în legătura cu „necesitatea prelungirii” prezenței în misiune, într-o altă poziție, a dlui Cristian Luca. Ar fi trebuit să imi spună considerațiile care i-au determinat decizia, nu să arunce problema în curtea MAE. Demersul meu pe langà dl. Krizbai – dar de competenta de ultimà instantà a lui Talos, fàcut cu respectarea parcursului legal, devenise de mult hartie de tocat. Era datoria lui Jicman procedeze, dupà interventia “cuiva” in favoarea lui C. L., asa cum se procedeazà de regulà in misiunile externe, deoarece sefii de misiune nu sunt telefonisti “la bazà”. Ei sunt cei càrora le revine responsabilitatea evaluàrii utilitàtii unui nou colaborator, in cazul de fatà fiind vorba de un fost colaborator turbulent (decembrie 2018 – aprilie 2022), narcisist patologic, obsedat tot patologic de ideea persecutàrii de càtre factori care ii impiedicà cariera – pe care tu ai favorizat-o ca nimeni altul si chiar si eu am facilitat-o cu mijloace mai modeste, necunoscand atunci psihologia bolnavà a personajului.

Cu Liviu Jicman am avut la Venetia, in zilele premergàtoare deschiderii Bienalei de Artà 2022 (21 aprilie), douà discutii pe aceastà temà. In ambele i-am fàcut “portretele robot” ale celor douà persoane care ar fi putut interveni la el in favoarea mentinerii provizorie in Misiune (cu “mandat” pe o pozitie ce mi-a apărut clar tranzitorie) a lui Cristian Luca. A confirmat “portretele” si nu a fàcut nume, spunandu-mi doar: “vàd cà știti despre cine este vorba”.

Confirmarea supozitiilor mele a venit in zilele anterioare elaborării de càtre mine a scrisorii càtre dl. SdS Novac si distribuirii ei, scrisoare din care reiese cu claritate cà “promovarea” dlui C. Luca ar fi o operatie scandaloasă, impotriva principiilor după care într-un stat civilizat se structureazà organigramele instituțiilor publice. Nu vreau sa intru aici in amànunte. O voi face, dacà va mai fi cazul dupà aceastà scrisoare, la momentul oportun.

Cred cà ar fi rezonabil ca propunerea respectivà, care il priveste pe Cristian Luca, să fie retrasă.

Ca persoană căreia i s-a acordat, de mai bine de cinci decenii, incredere de inalte personaje ale politicii europene si romane, care a fost consultatà de ele, in mod oficial si neoficial, in luarea unor decizii relevante, care are o conceptie a sa despre rolul si comportamentul “servitorilor Statului”, nu pot fi de acord cu procedura de “parcare pentru avansare”, care este in curs de desfășurare. Acest lucru i l-am spus clar lui Ràzvan Theodorescu in conversatia mentionatà mai sus.

Consider cà nu este recomandabil a se pune (ca urmare a unei “propuneri” cu acoperire într-un text de lege) in fruntea unei institutii o persoanà care timp de cativa ani, din motive neplauzibile, din cauza unor fixatii personale, sau pur si simplu din cauze patologice a sabotat activitàtile esentiale ale structurii institutionale din care a fàcut si acum fàce din nou parte, panà la “noi ordine”. –

In scrisoarea mea càtre SdS Andrei Novac sunt documentate si alte atitudini ale fostului meu adjunct, de o extremà gravitate, pe care nu poti sà nu le iei in consideratie. Pentru aprofundare iti stau la dispozitie.

Mai fac aici un simplu exemplu, recurgând la tehnica expresivă a imaginarului simbolic. Sà ne inchipuim cà ai fi fost pus, ca rector al UBB, intr-o situatie (pe care nu ti-as fi dorit-o) ce prezintà analogii cu cea in care mà aflu. Eu presupun cà nu te-ar fi lăsat constiinta să recomanzi cuiva – sau să închizi ochii în fata eventualității – pentru functia de successor al tău la conducerea UBB pe unul din numerosii tài prorectori, in situatia in care ai fi avut deja semnale clare cà acesta are porniri antisemite si nejustificate mârâieli antimaghiare. Nu mă transpun in locul tàu, dar oricum nu as intoxica aparatul de Stat cu un asemenea personaj, pe care, din pàcat, cu ani in urmà l-am sustinut, fără sa îi cunosc “resursele” de pizmà, intrigă, capacitate de barfà. “Scrisoarea” trimisà de mine Dlui SdS Novac + notele la textul ei nu epuizeazà descrierea acestor “resurse negative”.

Nu doresc ca “rufele murdare” ale IRCCU sa le spàlàm, tu si cu mine, în public. Ar fi o palmă pe obrazul inertiei institutiilor ce aveau competenta rezolvàrii situatiilor descrise în mod incomplect in scrisoarea si documentatia trimise de mine SdS Andrei Novac. Dacà doresti un supliment de documentatie privind alte devieri, cel putin la fel de grave decat cele citate in ea, iti stau la dispozitie.

Dupà modesta mea opinie nu este deloc epuizat “bazinul intelectual” (sà il numim astfel) din care poate fi reperat cineva pregàtit pentru a face fatà exigentelor postului de director la Venetia. Dacà va fi o persoanà echilibratà, cultà si cu respect pentru institutia ce o serveste si oamenii cu care colaboreazà, si nu un aspirant ciocoi, din tagma descrisà de Anton Pann, se va bucura chiar si de sprijinul meu “extern”, asa cum am fàcut constant, după ianuarie 1990, cu toti directorii ce s-au perindat, fàrà sa se eternizeze, la conducerea IRCCU, cam toti – inclusiv tu – exercitand “prestatiile” lor intelectuale timp de un singur mandat.

In legàturà cu “criteriile propunerii” privitoare la persoana care va fi numità la Venetia imi ingàdui o scurtà adnotare pe marginea textului intitulat “Criterii de ocupare a posturilor de conducere la institutele din Roma si Venetia”, publicat pe site-ul Academiei Romane si semnat de tine.

Se mentioneazà in incipit că respectivele criterii au fost aprobate de càtre Biroul Prezidiului “in luna mai”. Asa cum se prezintà textul intitulat pe net “Criteriile….”, el pare, cale “de la o postà” sà justifice retroactiv o re-numire in post (la Roma) si o viitoare numire in post la Venetia (unde “cineva” este in pectore, precum cardinalii secretati). La criteriile enuntate in postare corespund pe deplin, in acest moment, doar douà persoane: una a fost deja numità la Roma, dupà o implantare “pro tempore” in douà scaune / mandate de director (Rudolf Dinu: 4+3 ani la Venetia + 4 la Roma = 11 + 2 ani la “pornire”, ca bursier “Nicolae Iorga” = 13 ani in Italia); alta, care se vrea a fi “implementatà” tot in pozitia director, la Venetia (Cristian Luca: 2 ani bursier “Iorga” + (4 + 4 ani) ca director adjunct = 10 + alte burse fragmentate “consumate” tot la Venetia = aprox. 12 ani). Cu anii ce se vor adàuga, dacà “protectorii” reali sau oculti ai celor douà personaje vor fi eficienti, ajungem la o perioadà de timp in afara oricàrei limitàri rezonabile pentru o “detasare”. Ce facem aici? Specializàm unii studiosi in a deveni castelani pe viatà, intr-un “feud intelectual” alimentat din banii Statului, considerat de unii “vaca cea mai usor de muls”? Congelàm orice aspiratie de implinire profesionalà a celor ce se ocupà si ei cu succes de problemele ce privesc raporturile culturii române cu cultura italiană, cu relatiile ariilor stiintifice din România cu ariile corespunzàtoare din Italia? Inlàturăm deliberat competentele celor cu viziune culturalà si stiintificà mai largă in favoarea exclusivà a doi istorici ce au și ei meritele lor? Pe care nu le neg: ambii sunt bine specializati in circuitul màrfurilor si oamenilor intre Gurile Dunàrii si Marea Adriaticà, urmandu-se drumurile trecand prin Balcani sau navigatia prin Marea Egee sau in emigràrile in dublu sens, intre Carpati si Dolomiti si viceversa, dinspre Tàrile Romane spre Italia si viceversa. Sicam atat. Merite lor nu sunt net superiare meriteolor unor personaje de largà culturà umanistà, cu deschideri si spre stiintele exacte si metodologiile ce cercetare moderne stiintifice, spre arta si literatura contemporaneitàtii etc.

Ca sà nu se ajungà la aceastà situatie de “monarhizare la comandà” a directiilor institutelor de la Roma si Venetia, posturile acestora, despre care este vorba in “Criterii …”, ar trebui probabil scoase la concurs, dar doar dupà ce se definesc criteriile concursului in “trilaterala” MAE-ICR-Ministerul Culturii – in acord cu Academia si Ministerul Educatiei (“beneficiarul” – impreunà cu institutele Academiei si alte institutii – “specializàrilor” bursierilor).

Imi pare ràu cà trebuie sa fiu eu acela care semnaleazà cà textul “Criterii… ”, asa cum este formulat acum, discrimineazà persoane cu inaltă pregătire. In primul rand ii discrimineazà pe cercetàtorii (principali sau nu) institutelor de cercetare ale Academiei. Unii dintre acestia si-au dedicat viata cercetàrii in acele discipline umaniste càrora Italia le este leagàn, fàra a putea face sau fàrà a dori sa facà, o carieră universitarà. Ei nu sunt inferiori intelectual si in experienta formativà nici lui R. Dinu si nici lui C. Luca. Textul “Criterii…” este clar că discrimineazà nu doar cercetàtorii din reteaua Academiei, ci si pe profesorii universitari al càror profil disciplinar nu intrà in categoriile mentionate. Discrimineazà si pe unii cetàteni de drept romani, care si-u castigat prestigiul si painea in stràinàtate + alti cercetàtorii romani din stràinàtate. Spectrul intereselor cultural-stiintifice ale Romaniei in Italia nu mai este cel al anilor ‘30 din secolul trecut sau al anilor ’80 ale aceluiasi secol si nici màcar al anilor ’10 ai Noului Mileniu. Tu sti bine acest lucru. Nu sunt luate in considerare in textul “Criterii…etc” persoane a càror pregàtire corespunde sfidàrilor puse de confruntàrile cultural-stiintifice, pe plan intern siinternational, desfàsurate pe multiple paliere disciplinare. Aceste persoane traiesc sau au trait printre noi, in mediul universitar si de cercetare din institutii romane si din stràinàtate. Si eu pot face cel putin cateva nume plauzibile si credibile, in cazul in care cineva este interesat sà se consulte cu cine are ideile mai clare si este bine informat cu ce se intamplà nu doar pe cheiurile Dambovitei.

In data de 6 iulie a.c., ziua in care se deplasau la Paris cu avionul domnii Novac, Jicman si Lucian Romascanu, Ministrul Culturii, deputat, fost administrator al revistei “Cancan”, i-am trimis lui Liviu Jicman, un mesaj mai mult decât clar în ce priveste atitudinea pe care o voi adopta in cazul in care persistà sà spuna “am inteles” celor ce vor mai interveni în cazul discutat de mine direct cu el. I-am desenat etapele scenariului in cazul in care se va merge inainte pe calea contrarà evidentelor.

Mà voi tine de cuvant, poti sa fi sigur. Iti voi trimite, pentru cunoastere, mesajul adresat acestuia, semnand cu (omissis) pasajele eliminate ce intră in sfera raporturilor strict confidentiale. Aceasta dupà ce voi primi, sau nu, un răspuns al tău la aceste randuri.

Pentru bunà randuialà, si ca sa fiu sigur cà ai primit-o, iti voi expedia separat, la adresa personalà, si “scrierea” trimisà in data de 3 iunie a.c. dlui Andrei Novac si simultan Tie. “Scriere” a càrei primire de càtre tine, cum am mai spus, nu mi-a fost confirmatà.

Pană atunci iti prezint expresia stimei mele intelectuale si urarea sinceră, prietenească, de a-ti îmbunătăți starea sanătății, care – precum inteleg de la neurochirurgi amici care o cunosc în amănunt – merge spre bine.

Doamne ajutà si luminează pe Fiul Tàu Ioan Aurel!

Pace e Bene!

Grigore Arbore

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12

16 Comentarii

  1. Fii și nepoții nkvd.istilor parazitează in continuare nația română,promovând ghișefturi, hoții,corupție ,incompetenta și diletantism ieftin cu parazitii din interiorul și exteriorul României.

    • Stie oricine ca si acest ‘institut’ este o anexa a securitatii. Nimic nu misca afara fara aprobarea si stiinta baietilor destepti.

  2. Numele ignobil Luca este bine cunoscut în istoria recentă a stalinismului românesc, cel al lui Vasile Luca. Circula biruitoare în anii 48-52 o jumătate de catren ,,Ana, Luca, Teo, Dej, Bagă spaima în burgheji(sic!). Ai spune că-i un nume predestinat. Extragerea filoanelor nenorocitelor de lături românești ridicate din gunoaiele țării au infectat și firavele firicele valoroase ale culturii ițite umil prin Uniunea Scriitorilor sau prin publicații independente în străinătate. Până a venit malaxorul culturii românești, ne referim la institutul cu aceeași denumire și a grăit: Să se termine cu publicarea oricui, oricând, aici la noi la ICR, noi spunem ce și cum. După ce întrebăm Sistemul, că el ca Sistem știe el ce face tovarăși! Ne mirăm că loaza incultă de Luca se duce la ICR-ul din Italia, patria artei europene și mondiale. Aici este sfidarea, persiflarea, micționarea pe cultură. Noi,ICR-ul biruitor la orașe și sate, trimitem oriunde pe cine vrem noi bă, ați înțeles, băgați-vă mințile în cap, mai ales tu Nistorescule!

  3. Afirmația “ Climatul mizerabil din Institutul Roman de Cultură și Cercetare Umanistă de la Veneția vine din atmosfera de misiune diplomatică de tip comunist (și informativ) din anii Epocii de aur” este greșită. Acum 40 de ani era imposibil să găsești asemenea specimene de acoperiți în zona culturală. Dovada cea mai la îndemână este Televiziune din acea perioadă. Tovarășul Ceaușescu era obsedat de omul de tip nou, de realismul socialist, de faptul că “literatura și arta trebuie să fie ancorate în realitatea multilateral dezvoltată”. Când a cerut ca televiziunea să coboare la nivelul maselor i s-a răspuns că rolul programelor TV este ridicarea prin cultură a maselor. Nemulțumit schimba șeful televiziunii. Nu au găsit de-a lungul anilor nici un activist pe care cei din TVR să nu-l culturalizeze în câteva luni care apoi să dea liber emisiunilor de calitate. În final tovarășul a redus televiziune la știrile despre el. Un elev care lua Bacaloreatul la orice liceu tehnic sau un activist cu Școala de partid era mult superior guristei de la Londra și gușetului de la Lisabona. Superior și cultural și mental. Să ai muzeele, teatrele, sălile de spectacole din Londra și să miorlăi alintată învesmântată în combinezon la 4 nasturi Muocirița este de retard. Dar se pare că cei 34 de ani de școală în democrație sunt devastatori pentru toate domeniile din România.

  4. ICR este o agentie de spionaj SIE. De ce se baga toti civilii in treaba asta ? Lupta pe salarii de pomana la indivizi pretinsi de cultura ? Marga si-a dat demisia, deci, a recunoscut acuzatia premierului Ponta. Nici un nevinovat nu demisioneaza, sta sa fie dat afara si apoi da in judecata si revine pe post, cu toti banii in buzunar si cu dovada nevinovatiei ! Simplu pentru orice om inteligent.

  5. ce de batalii pentru niste unii care nu sint in stare de nimic…vor doar bani de la statul roman…parazitzi nenorocitzi.
    ba, dar stiu sa scrie si sa insinuze, dindu-se desteptzi
    mi-e sila
    vretzi bani, bai milogilor…la munca nu la cershit…jegosilor

  6. Personal am ajuns la concluzia ca intelectuali romani nu mai exista au devenit eventual niste indivizi titrati care is aroga acest titlu, dar nu mai sunt. Le lipseste verticalitatea lui Tutea.
    Academicieni nu au reactionat de loc in cazul plagiatelor doctorale , din contra au accepat ca niste imbecili sa le devina „egali” desi unii nici limba romana nu o stapanesc si daca academicienii au acceptat aceasta balaceala ce le putem cere altor „intelectuali” mai putin „nobili” decat celor din academie.
    ICR-ul trebuie sa impartaseasca fie desfiintat , de 30 de ani aceasta „sinecura institutionala” nu a promovat imaginea Romaniei in lume, ci a promovat imaginea lichelismului romanesc. Romania cheltuie bani inutili cu aceasta institutie.

  7. dom’le
    astia sint cei 15’000 de specialisti ai lu’ e.colistatinescu
    sau copiii lor!

    • Esti varza la orice capitol. Copii texte securiste ca un elev care altadata era mereu repetent. Cei 15 mii de specialisti erau reali si mult peste cifra in discutie. Erau inginerii si economistii de valoare care au ridicat Romania pe timpul lui Ceausescu. Nu au vrut niciodata in FSN ca jigodiile dintre ei ce erau baietii securitatii dar au fost stopati de securistii care confiscasera PNT-ul si PNL-ul acelor ani pentru a promova in aceste partide. Emil si-a dat seama mai tarziu ca securitatea lui Ashtaosh l-a lucrat ca la carte.

  8. Cei de la ICR trimiși în misiune pe afara sunt asimilați diplomaților? Au pensie specială în care este luat în calcul și sporul de covid?

    • Depinde cine i-a trimis in misiune. Helvig are in subordine o uriasa armata pregatita a ocupa orice posturi de la europarlamentari pana la acesti culturnici. Aia oricum au asigurata pensia speciala.

  9. Este exact pe linia colhozului european privind disparitia culturii de peste tot. De ce Romania ar face exceptie cand a preluat toate relele de la mafiotii europeni? Ne-ar privi aia ca pe niste ciudati.

  10. Altul din seria: „la placinte inainte, la razboi inapoi” !

  11. Hadar cu coarda vibranta a intrat în vrie când a auzit că toate pensiile vor fi impozitate suplimentar pentru ce depășește nivelul salariului mediu brut pe economie. Ați tras in speciali din toate pozițiile și acum luați de la guvernanți. Unde dai și unde crapă!

  12. Am comentat ieri acest articol dar nu m-ati publicat…Am spus, ca si altii, ca ICR-urile sunt anacronice si ca trebuie sa dispara. Reprezentarea culturala a Romaniei este deja facuta de diaspora. Stiu ca pe unii romani din tara ii deranjeaza aceasta realitate ca exista o elita romaneasca in universitatile occidentale, oameni relativi tineri, elita care deja reprezinta Romania. Ii ignorati, in loc sa va mandriti cu ei si sa-i valorizati in interesul Romaniei, interes economic si de imagine. Ar trebui ca in fiecare saptamana sa faceti o serie de articole despre acesti romani. Luati la rand universitate dupa universitate din SUA, Canada, Europa, Japonia, Australia. Nu m-ati publicat D. Nistorescu! De ce?

  13. @Aia erau specialisti ca tine:
    -Caritas!
    („grupul de la Cluj”,
    vantu era visator adormit)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.