Final dramatic şi de senzaţie în finala Cupei Africii

Coasta de Fildeş – 4 finale, zero goluri marcate; Finala s-a decis înainte de a începe şi în minutul 120+1; Dezvăluire teribilă: pet-urile aruncate în teren în semifinală nu erau cu apă, ci cu altceva. Sancţiuni: pentru unii mumă, pentru Maroc, ciumă.

Coasta de Fildeş – Ghana 0-0 (9-8 după pen.)

Finala ediţiei cu nr.30 a Cupei Africii pe Naţiuni s-a decis cu 10 minute înainte de a începe şi între minutele 114 şi 120+1. Până atunci, partida nu a avut vreun istoric deosebit. În primele 45 de minute cele două finaliste s-au anihilat reciproc, după care în următoarele 45+3 minute şi în cele 30+2 minute de prelungiri nimeni nu prea a riscat nimic, ambele echipe încercând să puncteze doar pe contraatac. Într-un fel, în primele 120 + 5 minute, la „impresia artistică” a punctat Ghana, care a avut 18 şuturi spre poartă faţă de 7 ale ivorienilor (5 – 3 raportul şuturilor pe spaţiul porţii) şi a comis doar 21 de fulturi faţă de 32 al adversarului. În minutul 120+1, când era clar că se va ajunge la lovituri de departajare, în ambele echipe se produce ultima schimbare şi surpriză uriaşă, ies cei mai valoroşi jucători a celor două garnituri: Gervinho de la ivorieni şi Asamoah Gyan de la Ghana. Cu 5 minute înainte, la ghanezi s-a mai produs o modificare surprinzătoare: cel mai bun jucător al turneului final, Atsu, a fost şi el schimbat.

Au urmat penalty-urile: după primele 2 lovituri, dezastru pentru ivorieni: scor 2-0 pentru Ghana, ambele şuturi nefiind pe spaţiul porţii !! În tribune, numeroasa galerie venită din Coasta de Fildeş este anesteziată, iar jucătorii în tricouri portocalii sunt cu moralul la pământ. Toată lumea vedea Ghana campioană. Lovitură de teatru: ghanezii sunt cei care nu înscriu de două ori consecutiv (prima ratate, şut pe lângă poartă), în timp ce ivorienii punctează, deşi la ambeşe şuturi portarul ghanez a fost aproape de a respinge. Egalitate, 2-2. Seria de 5 se încheie cu scorul de 3-3 şi urmează loviturile suplimentare „obligatorii”.

Au urmat executanţii teoretic mai slabi a loviturilor de departajare, dar pe rând toţi au fost impecabili, scorul ajungând 8-8, urmând la rând portarii. La scorul de 7-7, portarul ivorian a făcut întindere. Cum nu putea intra în poartă un „Moţi”, a fost anesteziat cu chelen înaintea celei de a 9 lovitură, a apărat a 10-lovitură trasă de portarul ghanez şi după o nouă „porţie” de chelen a executat şi a înscris golul departajator care a decis campioana.

Momentele decisive

  • Cu 10 minute înainte de începerea meciului, portarul titular, Sylvian Gbohouo a făcut o întindere şi a fost înlocuit cu veteranul Boubakar Barry (35 de ani) care nu a jucat un minut în toată competiţia. Barry a fost decisiv, el parând un penalty din seria de „5”, a parat şi şutul omologului ghanez şi a înscris golul victoriei. Mai trebuie menţionat că în timpul regulamentar de joc, a scos în extremis singura minge clară de gol a adversarilor.

  • Cei mai buni jucători ghanezi, Atsu şi Gyan s-au cerut afară, ultimul în minutul 120+1, ei nevrând să-şi asume răspunderea executării loviturilor de departajare. Amândoi sunt buni executanţi a loviturilor de la 11 metri. Gyan să zicem are o oarecare „acoperire”: la mondialele din 2010, în sferturile de finală, el a ratat la scorul de 1-1 un 11 metri în minutul 120+3 al meciului cu Uruguay, iar la loviturile de departajare, sud-americanii s-au calificat; ieşirea lui Atsu este însă inexplicabilă. Tot inexplicabilă este introducerea în teren în minutul 120+1 a lui Badu şi trecerea lui în seria de 5 executanţi. La precedenta Cupă a Africii, Badu a ratat penalty-ul decisiv din semifinale şi Ghana a pierdut şansa de a juca finala. Şi acum, Badu a ratat. A ratat şi jucătorul intrat în locul lui Atsu. Invers, la ivorieni s-au cerut afară Siaka Tiene şi Gervinho, amândoi modeşti executanţi de lovituri de la 11 metri, şi înlocuitorul primului a înscris imparabil.

  • Ar mai fi ceva de adăugat. Amândoi antrenorii nu au selecţionat două supervedete: Didier Drogba (Coasta de Azur), respectiv Kevin Prince Boateng (Ghana). Antrenorul ivorienilor nu l-a adus pe Drogba, pentru că de multe ori el „strică” vestiarul. Şi a avut de câştigat. Boateng a avut în Germania un tur de campionat modest şi este şi el un jucător foarte dificil. Ghinion: Boateng a demonstrat că este în formă de zile mari în primele 3 etape din returul Bundesligii.

Coasta de Fildeş

Boubakar Barry – Lokeren (1 milion euro)

Siaka Tiene – Montpellier (1 milion) -> 114

Wilgried Kanon – ADO Den Haag (500.000)

Alain Aurier – PSG (10 milioane)

Eric Bailly – Espanyol Barcelona (1 milion)

Kolo Toure – Liverpool (3 milioane)

Serrey Die – FC Basel (2 milioane)

Max Gradel – Saint Etienne (3,5 milioane) -> 67

Yaya Toure – Manchester City (30 milioane)

Gervinho – AS Roma (18,5 milioane) -> 120+2

Wilfried Bony – Manchester City (17 milioane)

Au intrat:

Seydou Doumbia – AS Roma (25 milioane) >>67

Salomon Kalou – Hertha BSC (4,5 milioane) >>114

Junior Tallo – SC Bastia (2 milioane) >>120+2

Cotă de piaţă – 119 milioane euro

Antrenor: Hervé Renard (Franţa)

Ghana

Razak Braimah – Mirandes (Esp II) (500.000 euro)

Abdul Baba – FC Augsburg (5 milioane)

Harrison Afful – Esperance Tunis (1,1 milioane)

Jonathan Mensah – Evian TG (1,5 milioane)

John Boye – Kayseri Erciyesspor (2,2 milioane)

Wakasu Munarak – Celtic Glasgow (5 milioane)

Christian Atsu – FC Everton (6 milioane) -> 114

Afriyie Acquah – Parma FC (3 milioane)

Kwesi Appiah – Cambrige United (100.000) -> 99

Andre Ayew – Olympique Marseille (12 milioane)

Asamoah Gyan – Al Ain (4 milioane) -> 120+1

Au intrat:

Jordan Ayew – Lorient (4,5 milioane >>99

Frank Opoku – RSC Andrelecht (4 milioane)>>114

Emanuel Badu – Udinese Calcio (5 milioane) >> 120+1

Cotă de piaţă: 53,9 milioane de euro

Antrenor: Avram Grant (Israel)

Palmares Cupa Africii pe Naţiuni

Egipt – 7 titluri de campioană

Camerun, Ghana – 4 titluri

Nigeria – 3 titluri

Coasta de Fildeş, D.R.Congo – 2 titluri

Algeria, Maroc, Tunisia, Congo, Ethiopia, Sudan, Africa de Sud şi Zambia – 1 titlu.

Coasta de Fildeş: 0 goluri în 4 finale

Coasta de Fildeş a disputat duminică noaptea cea de a 4-a finală la Cupa Africii pe Naţiuni. În toate cele 4 finale tabela de marcaj a arătat scorul de 0-0 după 120 de minute. De menţionat că primul titlu a fost câştigat tot împotriva Ghanei, în 1992, atunci înregistrându-se cea mai lungă serie de lovituri de departajare dintr-o finală de competiţie continentală – 12 lovituri de la 11 metri. Un număr de 8 finale a Cupei Africii au fost decise la 11 metri, 6 dintre ele încheindu-se cu 0-0. De menţionat că antrenorul Coastei de Fildeş, este primul antrenor din lume care câştigă Cupa Africii pe Naţiuni cu două echipe diferite. Precedenta echipă cu care a câştigat a fost Zambia, în 2012, învinsă fiind…Coasta de Fildeş. Vă prezentăm finalele jucate de ivorieni:

1992: Coasta de Fildeş – Ghana 0-0 (11-10 la pen.)

2006: Egipt – Coasta de Fildeş 0-0 (4-2 la pen.)

2012: Zambia – Coasta de Fildeş 0-0 (8-7 la pen.) 9

2015: Coasta de Fildeş – Ghana 0-0 (9-8 la pen.)

Top 10 departajări la penalty-uri

Cupa Africii ocupă 9 locuri din 10 în ceea priveşte cele mai multe şi echilibrate serii de lovituri de departajare la nivel de campionate continentale. Cupa Asiei prinde un loc în top 10, iar Campionatul European are un singur meci, dar acesta prinde doar locul 11.

  1. Coasta de Fildeş – Camerun (Cupa Africii 2006 – sferturi): 12-11 (12 serii)

  2. Coasta de Fildeş – Ghana (Cupa Africii 1992 – finală): 11-10 (12 serii)

  3. Coasta de Fildeş – Ghana (Cupa Africii 2015 – finală): 9-8 (11 serii)

  4. Nigeria – Algeria (Cupa Africii 1988 – sferturi): 9-8 (11 serii)

  5. Burkina Faso – Tunisia (Cupa Africii 1998 – sferturi): 8-7 (10 serii)

  6. Zambia – Coasta de Fildeş (Cupa Africii 2012 – finală): 8-7 (9 serii)

  7. Nigeria – Egipt (Cupa Africii 1984 – semifinală): 8-7 (9 serii)

  8. Ghana – Libia (Cupa Africii 1982 – finală): 7-6 (8 serii)

  9. Iraq – Iran (Asian Cup 2015 – sferturi): 7-6 (8 serii)

  10. Nigeria – Tunisia (Cupa Africii – sferturi): 6-5 (8 serii)

În Campionatul European, cele mai multe penalty-uri de departajare s-au înregistrat în 2004, în sfertul de finală Portugalia – Anglia 6-5, când s-au executat 7 serii de lovituri de la 11 metri. Copa America, Gold Cup (Campionatul Americii de Nord şi Centrale), şi Campionatul Oceaniei nu prind top 15.

Sancţiuni de tot râsul pentru gravele incidente din semifinală

Cotidianul.ro a relatat pe larg gravele incidente înregistrate în semifinala Ghana – Guineea Ecuatorială. Comitetul de urgenţă al CAF a decis o serie de snacţiuni, dar aceste sunt de-a dreptul hilare în raport cu ce s-a întâmplat. Dar în primul rând trebuie să facem două completări. Am relatat despre bombardamentele cu pet-uri cu apă. Informaţia corectă – care a ieşit mai târziu la iveală este alta: în pet-uri nu era apă. Era urină. De asemenea, în cadrul vânătorii de suporteri ghanezi de pe străzile oraşului (este vorba de suporterii care au venit individual, nu prin agenţii de turism) 38 dintre aceştia au fost răniţi (sursa Eurosport). Sancţiunile CAF au fost următoarele:

  • Federaţia de fotbal din Guineea Ecuatorială a fost amendată cu 100.000 de USD

  • Partidul Democrat (singurul partid de guvernământ) urmează să plătească spitalizarea celor 38 de suporteri răniţi.

  • Naţionala Guineii Ecuatoriale ar fi urmat să joace următorul meci fără spectatori. Dar, „ţinând cont de principiul fair-play-ului care a dominat competiţia şi care trebuie să domine până în final” (citat din comunicatul CAF) meciul pentru locurile 3-4 dintre Guineea Ecuatorială şi DR Congo (0-0, 4-2 după penalty-uri pentru DR Congo) se joacă în prezenţa spectatorilor, iar „dacă se repetă incidentele, echipa gazdă va juca următorul meci cu porţile închise” (citat comunicat CAF).

Nu la fel de blândă a fost CAF cu Federaţia de Fotbal din Maroc. Se ştie, în luna noiembrie 2014, Maroc a anunţat că nu poate organiza turneul final, existând temeri privind extinderea Ebolei. Marocul a fost suspendat şi nu va avea drept de participare la ediţiile 2017 şi 2019 a Cupei Africii pe Naţiuni, iar federaţia a fost obligată la plata a 8,05 milioane de USD, reprezentând cheltuielile promoţionale făcute de CAF.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.