Firea, apel către bucureșteni după cutremur

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, face apel, după cutremurul de 5,3 grade, către bucureștenii care locuiesc în imobilele cu risc seismic 1 „să accepte locuințele puse la dispoziție de Primărie, pentru a putea începe, în regim de urgență, consolidarea”.

„Fac apel la proprietarii care locuiesc în clădiri cu risc seismic clasa 1 pericol public să accepte locuințele puse la dispoziție de Primărie, pentru a putea începe, în regim de urgență, consolidarea. Legislația în vigoare nu ne permite să evacuăm aceste imobile, deși sunt un pericol atât pentru locatari, cât și pentru cei care trec prin zonă. Am propus înființarea Administrației pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, deoarece am găsit la primărie o lipsă de coordonare și implicare constantă în legătură cu problema clădirilor cu bulină, spune Firea într-un comunicat transmis sâmbătă de Primărie.

Primarul Capitalei a mai afirmat la B1 TV că a vorbit și cu vicepremierul Vasile Dîncu pentru a putea să se facă amendamente la legislația în vigoare în așa fel încă persoanele care refuză evacuarea clădirilor periculoase să poate fi mutate la cererea autorităților.

„Nu trebuie să așteptăm să se întâmple o nenorocire. Cred că trebuie să ne pregătim și să nu mai existe persoane care locuiesc în clădiri cu rism seismic clasa 1 pericol public. Acestea trebuie să fie de urgență evacuate. Din păcate cadrul legislativ nu ne ajută, acum trebuie acordul proprietarilor. Împreună cu domnul vicepremier Dîncu am gândit mai multe amendamente la legislația în vigoare astfel încât pentru clădirile care sunt pericol public să poată să intervină și evacuarea pe perioada consolidărilor a persoanelor care locuiesc și nu doresc de bună voie să plece. Primăria Capitalei are la dispoziție imobile. Avem aproape 100 de apartamente unde se pot muta aceste familii pe perioada consolidărilor” a mai spus Firea la postul TV.

Despre cutremurul de 5.3 grade de sâmbătă dimineața, primarul general a precizat că nu s-au înregistrat victime omenești, iar singurele pagube produse în Capitală sunt la o clădire de pe bulevardul Regina Elisabeta unde s-a desprins o bucată de pe fațadă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.