Fiul actorului Ion Caramitru a intrat în politică

Fiul actorului Ion Caramitru, consultantul Andrei Caramitru, s-a înscris în Uniunea Salvaţi România, el urmând să se ocupe de clarificarea şi detalierea programului de dezvoltare economică al formaţiunii condusă de Dan Barna.

”Nu pot accepta ce se întâmplă cu România sub mafia prostiei şi hoţiei PSD-ALDE. M-am săturat să stau pe margine, vreau să mă alătur luptei din prima linie. Fără implicare directă a fiecăruia în partidele noi nu putem câştiga. USR are o echipa puternică – sunt oameni curaţi, competenţi şi bine intenţionaţi care funcţionează în singura structură politică care este – intern- 100% democratică.

Am încredere că atunci când o sa ajungem la guvernare vom schimba radical sistemul. Planul economic al USR este singurul care va permite schimbarea structurală a României, va elimina sistemul feudal şi va face tranziţia reală către valorile europene”, a declarat Andrei Caramitru, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Uniunii Salvaţi România.

Andrei Caramitru mai afirmă că va fi ajutat de zeci de experţi.

”Cred că pot ajuta mult prin experienţa mea de aproape 20 de ani în clarificarea şi detalierea programului de dezvoltare economică a USR. Nu voi fi singur – mă alătur unei echipe USR super-competente şi voi fi ajutat de zeci de experţi de cel mai înalt nivel din mediul de business cu care am lucrat în ultimii ani şi în care am mare încredere”, a conchis Andrei Caramitru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

26 de Comentarii

    • Caramitru e Editat uman si politic, iar aschia nu sare departe de trunchi

  1. Noii intelectuali… când te gândești ce formație și viziune politică au avut și au adevărații intelectuali ai Europei. De tot râsul…

  2. păi, ori sunt competenți cei din USR, ori vii dta și le faci treaba. odrasla lui caramitru e aceeași gogoșică precum tatal său, fost june prim al teatrului socialist

  3. Sa speram ca nu va semana tatalui lui, al carui rol in FSN a fost cel mai prost din cariera sa. De acest rol a dat mai tarziu semne ca s-ar jena insa, o scuza autentica nu am auzit.

  4. Mare-i gradina lui dumnezeu. Alt apucat de streche. Alt Macron cu „expertii”. Ajutor!

  5. Nu cumva asta e ca tat’su, cu UNITER-ul lui, unde-i sef de 30 de ani de parca ar fi murit toti actorii din ro? Poate mai deschide un restaurant în casa Zoiei Ceausescu.

    • @Rolansohn : vezi ca usturoiu’-i bun pentru sanatate, Itzik.

  6. ce consulta domnul „consultant” ? Adica, vorba cantecului, ce face concret ? Ca ne-am saturat de toti „consultantii” astia care toaca banii degeaba. Dar la USR este foarte nimerit. Seful USR este „consultantul” Barna. Adica tot unul care nu face nimic. Oamenii astia s-or hrani cu „consultant”, sau la fel ca noi, cu mancare ? La munca mafiotilor !!!

  7. BRAVO, e timpul ca oamenii EDUCATI, COMPETENTI si CINSTITI sa ia locul Analfabetilor si infractorilor de la Teleorman!!!
    Ne-am saturat de ciuma rosie, ieri la Sibiu Codrin Stefanescu si Nicolicea au fost huiduiti in stil mare, dar Cotidianul nu da asa ceva, gasiti VIDEOul pe internet!!
    Rusine, infractorilor!

  8. … dar ti-a placut mafia prostiei si hotiei basisto-macovisto-securisto-kovesisto etc de pana acum ,nu ? a fost pe placul tau si al lui tac-tu ?! v-au bagat bani in buzunar ?! au fost profitabili ptr voi anii cu basescu-udrea-boc-videanu…and co ?

  9. Daca se va consulta cu experti din bussines e clar. Nu mai bine îi lasă pe ăia sa candideze? Ca sa nu-i platim de 2 ori, o data pe el ca si ales , dupa care facturile expertilor. Intreb.

  10. „Fa-te Mircea ca lucrezi !!!”.Alt emanat al LOVITURII DE STAT DIN 1989.Daca va reamintiti ce roluri a jucat in flmele epocii,acest „mare actor” o sa realizati ca este exemplul „bun de urmat”si de fiul sau.A fost distribuit de regizori numai in roluri negative:de legionari.de bisnitari,de hoti,etc..Oare numai exista alti actori in aceasta tara sa fie sefi la UNITER? Sa prins ca „marca de scrisoare”si numai vrea sa plece de acolo.Iar despre partidul in care a intrat fiul lui ION CARAMITRU,fereasca DUMNEZEU sa ajunca la guvernare.Numai escroci,neaveniti in politica,care nu au o doctrina,un program de guvernare,cu facultati facute pe bani (stiu ei ai cui) si care trebuie sa plateasca pentru aceasta si care o sa sustina la prezidentiale o alta SOMITATE,pe CIOLOS.

  11. „…sunt oameni curaţi, competenţi şi bine intenţionaţi care funcţionează în singura structură politică care este – intern- 100% democratică.” Sa mori de ras cand citesti aceasta lauda a securitilor! Am crezut ca are mai mult in capatina, dar…..ce din pisica se naste, soareci maninca!

  12. Așchia nu sare departe de trunchi; cu un tată ,fără caracter și megaloman ca și plăvanul Editat, care a dat ordin să se tragă asupra Bibliotecii Centrale și a preluat Casa în care locuise Zoe Ceaușescu, casă care îi fusese repartizată lui Nichita Stănescu!

  13. Toti ne vor binele ! Tati , fii , nurori , gineri , nepoti , din interiorul tarii , din afara tarii , ne vor binele. Pacat ca ne-am prins prea tarziu! De fapt cei care se bat cu caramida in piept ca au luptat CONTRA… , constatam acum ca de fapt ei au luptat PENTRU privilegii si ca sa poata fura. Este timpul sa apreciem oamenii care fac sau lupta PENTRU ceva (bun pentru toti) , nu pe cei care lupta CONTRA. Din pacate nu putem sa stim ce au in cap , in intimitatea lor , cei care fac promisiuni teatrale. Ne trezim mai tarziu ca cei mai micinosi , mai perversi , mai egoisti , mai hrapareti ,au pus mana pe averea tarii si pe posturile ei de comanda.

    • Banuiesc ca incercati o interpelare la adresa mahărilor pesedisti care si-au înfipt odraslele prin parlament, agentii guvernamentale, ambasade, parlament european etc. Caramitru jr.are macar decenta de a adera la un partid care nu e la butoanele învârtelilor de acest gen.

    • Caramitru, impreuna cu marele poet de rigola, Dinescu, au fost paiatele asa-zisei revolutii. Amandoi s-au pricopsit. Nu ma mir ca si beizdeaua asta a apucat pe drumul dusmanilor Romaniei.

    • @ Toti Ne Vor Binele
      „Ne trezim mai tarziu ca cei mai micinosi , mai perversi , mai egoisti , mai hrapareti ,au pus mana pe averea tarii si pe posturile ei de comanda.”
      Cand ai scris propozitia asta te gandeai la felul in care ai votat PSD ?

  14. L-ati vazut vreodata pe cara-tata mergand pe strada? Ii e frica si de umbra lui. Se uita in toate partile, incercand sa vada daca nu-i urmarit. E hazliu, sa mergi in urma lui. Cred ca are numar „mic” la certificatul de lovilutionar. Ce draci sa-l invete pe cara-fiu, daca nu tot ipocrizia ereditara. De talent, o sa vorbesc alta data.

  15. Zice junele Caramitru: „… în singura structură politiCA CAre este – intern- 100% democratică”!?!?!? CA CAre o fi legatura intre activistul mai sus citat si ideea de cultura, inalta calificare, etc, chiar nu vad! Cred ca, mai degraba este vorba de „invataturile revolutionarului Ion catre fiul sau Andrei”: „Andrei, baga-te in USR si fa-te ca lucrezi”!!!

  16. ION CARAMITRU , ESTE UN MARE ACTOR ! FAPTUL CA FIUL SAU INTRA IN POLITICA , ESTE UN LUCRU BUN …MAI ALES CA SE INSCRIE INTR-UN PARTID DE OPOZITIE ! E TIMPUL GENERATIILOR TINERE …

  17. O beizadea care adeverește zicala cu așchia și trunchiul oportunismului și lichelismului….
    Sa ne amintim cum „trunchiul” prezenta cu venele umflate osanale „conducătorilor iubiti” ……

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.