Fiul lui Biden. Întorsătură neașteptată în anchetă

Justiţia americană a anunţat joi inculparea unui fost informator al FBI, urmărit penal pentru că a minţit şi a fabricat false acuzaţii de corupţie împotriva fiului lui Joe Biden, Hunter, acuzaţii care au fost apoi recuperate de dreapta pentru a încerca să-l destituie pe preşedinte, notează AFP, preluată de Agerpres.

Alexander Smirnov, un fost informator al poliţiei federale, a fost arestat joi la Las Vegas, potrivit unui comunicat al procurorului special anchetând asupra lui Hunter Biden.

Acest bărbat în vârstă de 43 de ani este suspectat că a minţit, acuzându-i pe Joe şi Hunter Biden că au primit fiecare cinci milioane de dolari mită pentru a permite unei companii ucrainene de gaze, Burisma, să scape de urmărire penală.

Potrivit rechizitoriului, fostul informator „a furnizat FBI false informaţii incriminatorii despre” Joe şi Hunter Biden. O infracţiune pentru care riscă 25 de ani de închisoare.

Această nouă răsturnare de situaţie slăbeşte ancheta pentru destituirea lui Joe Biden condusă de republicani în Congres, cu câteva luni înainte de o probabilă nouă înfruntare între democrat şi Donald Trump pentru Casa Albă.

Dreapta îl acuză pe Joe Biden, până acum fără dovezi concludente, că şi-a folosit influenţa atunci când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său Hunter să desfăşoare afaceri controversate în Ucraina şi China.

Povestea lui Smirnov s-a scurs în sfera publică şi a devenit o piesă centrală pentru alimentarea acestor suspiciuni. Dar aceasta este o poveste complet inventată, potrivit rechizitoriului.

Potrivit anchetei, pontul dat de informator nu se potriveşte din cauza unei probleme de cronologie.

În 2020, informatorul a declarat unui agent FBI că a avut o reuniune cu responsabili ai Burisma „în 2015 şi/sau 2016, în timpul administraţiei Obama/Biden”.

Membrii acestei companii de gaze ucrainene i-ar fi mărturisit atunci că l-au angajat pe Hunter Biden în consiliul lor de administraţie pentru „a se proteja, prin intermediul tatălui său, de orice fel de probleme”, potrivit informatorului. Un serviciu pentru care „au plătit în mod special câte 5 milioane de dolari” lui Joe Biden şi fiului său.

Acest scenariu părea să se potrivească cu demiterea, în 2016, a unui procuror ucrainean anchetând asupra Burisma. O decizie în spatele căreia republicanii văd mâna lui Biden.

Însă ancheta a dezvăluit că Smirnov a fost în contact cu Burisma abia în 2017, odată ce Donald Trump ajunsese la putere. La acea dată, Joe Biden „nu avea niciun mijloc de a influenţa politica americană”, a subliniat rechizitoriul.

Informatorul „şi-a transformat contactele de rutină şi obişnuite de afaceri cu Burisma din 2017 (…) în acuzaţii de corupţie” împotriva lui Joe Biden, continuă documentul. Şi a aşteptat până în 2020 să o facă, „după ce s-a manifestat împotriva (…) candidaturii sale” la Casa Albă.

Om de afaceri convertit în prezent la pictură, Hunter Biden este ţinta favorită a republicanilor în Statele Unite, care alimentează suspiciunile cu privire la afacerile sale din Ucraina şi China din timpul epocii Obama.

Dar ancheta judiciară în curs asupra fiului preşedintelui nu a reuşit până acum să sprijine aceste acuzaţii.

Ancheta a evidenţiat în special problemele sale cu dependenţa de droguri şi alcool – pe care susţine că le-a depăşit – şi a condus la două puneri sub acuzare împotriva lui: una pentru evaziune fiscală, iar cealaltă pentru deţinerea ilegală a unei arme de foc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

26 de Comentarii

  1. Stiam eu, cã-s curați.Se simte de la o postã.

  2. Asa facea si securitatea. daca ziceai ceva de valentin sau partid, ajungeai la zdup. i-mi vine sa vomit cand vad ce a ajuns occidentu.
    Am ajuns pa puscarie pentru un popor de prosti. si lasi.

  3. SC Nufarul vezi ca … Hunter Biden NUa contestat sumele incasate de la firma ucrainiana ci dimpotrivă a pledat vinovat pentru a primi o sentinta mai mică. Operatiunea de compromitere a martorilor este specifica interlopilor din Famiglia Biden

  4. Bine, dar există înregistrarea video in care Biden spune cum l-a amenințat pe președintele Ucrainei că dacă nu-l demite pe procurorul general, El, Joe Biden, stopează miliardul de dolari promis Ucrainei (la acea dată, firma Burisma la care „lucra” Hunter Biden pe 70 – 80.000$/ lună, era sub ancheta Procuraturii ucrainiene iar Joe Biden era vicepreședinte al SUA)…
    Eu înțeleg nevoia nebună a democraților de a-l spăla pe Biden înainte de alegeri – băieții îs disperați – dar cred că nu toți americanii sunt spălați pe creier.. Și poate unii se vor întreba: cum drek a ajuns beizadeaua salariat de lux la o firmă de gaze ultra-profitabilă din… Ucraina?! La 7000 de km de casă?! L-or fi căutat oare mult ucrainienii tocmai pe acest „genial” și „indispensabil” „specialist”, Hunter – praf în nări?!🤔🫠

  5. Da, da… Burisma l-a făcut director pentru că mirosea cu paiul parmezanul căzut pe covor, în lipsă de prafuri. Mai mint și eu da’ când îi văd pe alții mă simt mic, rău, microscopic! Cum zic murikanii „lie straight in your face”. Politică de rahat, țară de rahat.Cam asta ne paște și pe noi dar mai pe tăcutelea.

  6. E rus.
    Amerlocii nu s-au lamurit nici pana acum cat de mincinosi sunt ciolovecii? Astia daca nu mint, isi pun ghiara in gat ca pitigoiul.
    Cum sa iei de bune, necontrolate, informatiile furnizate de niste gunoaie morale si vodkari inraiti? Probabil ca tipul facea parte dintr-o divizie de elita precum facea si Portocala de la Ploiesti……[Rumburak]

  7. Smirnov,un nume predestinat sa fabrice acuzatii false;daca il chema Putin,Putinov sau Medvedev,Medvedshonovici,era si mai predestinat:))
    Rusia se bazeaza pe reteaua de spioni din familiile sovieo-rusea emigrate in SUA de la 1917 incoace,in mod special iudeo-khazare
    Imperiul mongol avea 24 milioane km patrati intre anii 1200-1500 adica 1,5 ori mai mare ca imperiul rus actual,si tot a disparut din istorie,nu mai vorbesc de imperiul britanic care avea 33,7 milioane km timp de 500 de ani si azi e redus la UK cca 300.000 kmp
    vine si vremea federatiei ruse sa intre la apa :))

  8. Trebuie să fii de-a dreptul Rumburak să crezi că „deep state” nu va face tot posibilul să îngroape acest caz în care e implicată supercorupta famiglie.

  9. No uite ca ” rusul” smirnov nu a mai ajuns sa si ukrainizeze numele. Probabil il numeau Hmirnov si avea mai multa credibilitate.Mai aveam si avem si acum porcorori carearanjeaza anchetele si ” gasesc” probe care le convin. ” O lume nebuna, nebuna, nebuna” !Acum trebuia turnat filmul ala …..

  10. Iata cum se spala mortii la americani..Clar, Joe si Hunter trebuie sa fie curati inaite de alegerile din noiembrie. Numai Trump este infrctor..

  11. HAHAHAHA… brusc s-a dovedit ca e „fabricata”. Ma intreb in rromania cati informatori ai DNA-ului au fost bagati in puscarie dupa ce s-a dovedit ca vinovatul era nevinovat. In SUA nici sa mai faci plangere penala impotriva coruptilor nu mai e sigur… statul protejeaza coruptii si-i baga-n puscarie de nevinovati. Mai ramane ca si ala care a dat laptopul lui Hunter sa fie acuzat de furt de FBI, cum l-au acuzat si pe James OKeefe de furt ca avea copii dupa jurnalul intim al fiicei lui Pedo Joe

  12. … ”fără dovezi concludente” la Joe Biden … exact ca si ”agresiunea militară neprovocată și nejustificată” cu care se manipulează. Ce presă de cacao … La Trump toate cazurile sunt ”cu dovezi concludente” . Scârbă de tot și de toate …

  13. E metoda globală practicata și de Putin, cine nu e cu noi, ori la bulău, ori aleluia! Cât despre minciuni și mincinoși, toți sunt in același troc titrat „Mincinoși din nastere”! Deh, din totdeauna, hoțul striga hoții.

  14. „…ancheta a dezvăluit că Smirnov a fost în contact cu Burisma abia în 2017, odată ce Donald Trump ajunsese la putere. La acea dată, Joe Biden „nu avea niciun mijloc de a influenţa politica americană”, a subliniat rechizitoriul”?
    Adică de la Kiev de la jîdu’ criminal Jale’n’sky au fost ACUM transmise rapoarte ce să anuleze ce a spus Smirnov ani la rînd, FĂRĂ A FI CONTRAZIS! Modifică realitatea post-factum! După ce procurorul general ukrainenan care-l ancheta pe puișoru’ drogat a’ lu’ Bideul a fost SCHIMBAT brusc-șî-dintr-o-dată din funcție, iar acum Jale’n’sky a mai eliminat și pe șeful armatei, și alte persoane de la vîrf care nu prea erau de acord cu el! Diktatură pe-față, inspirată direct dă la Vașin’ton!
    Dimukracy! Amerikan! …ce ‘la mea……[Rumburak]

  15. Mda.. E semnul clar că america e pe tobogan,.. Nu mai are justiție, nu mai are urmă de democrație și e controlată de o mafie care vrea să se impună și lumii.. Culmea e că la romîni le reușește figura..

  16. @ DUDU3 08:32
    Culmea e că Americanii îl lăudaseră până atunci pe Procurorul General Viktor Shokin pentru LUPTA cu CORUPȚIA, măRog…🤣

  17. Foarte, foarte interesant. Tocmai acum cand se da batalia pt ecordarea ajutorului de 60 miliarde $ catre Ucraina, si careia i se opune majoritatea republicana, spun, tocmai acum apar doua informatii ” bomba”: Rusia detine o arma anti-satelit si informatorl FBI rpivind infratiunile fiului lui Joe Biden a mintit. Curios….

  18. @ Prisaca,..Pentru mine este evident că se mizează pe o incultură generală, mai exact pe tmbelismul lumii ”civilizate”, care nu mai știe la ce e bună o carte, nu mai au gîndire logică și nu au perspective de viitor ci exclusiv ziua de azi..Trist..

  19. Alexander Smirnov? spune:
    16 feb. 2024 la 8:48 [Rumburak]
    Domnule inginer ,inca o data dai dovada de nestiinta la fel cum o faci aproape in toate opiniile dumitale.Sa stii si dumneata ca atunci cind vine vorba de un spion ,i se schimba toate datele lui originale.Individul asta daca intradevar ar fi fost asa cum crezi dumneata ,nu avea nume si prenume de rus.

  20. Aiurea! Smirnov a spus adevarul: ajunge sa se citeasca PRESA AMERICANA si INTERNATIONALA a VREMII. Plus ca trebuie sa fie martori (în Ucraina, de pilda, Kolomoisky, miliardarul arestat de Jale-nsky în afacerea „Burisma”, si care miliardar finanta si regimentul „Azov” de extrema stânga, + alt miliardar, si tot ucrainean, proprietarul, alta data, al orasului Mariupol, + datele obtinute de Rudy Giuliani …). Obama, al carui VP a fost Robinette : din afaceri „cinstite” si-a construit conacul somptuos si urias, în mijlocul unei oaze de verdeata pe Martha’s Vineyard, nu-i asa?!

  21. ps: conacul lui Obama pe Martha’s Vineyard a costat numai vreo 50 000 000 de $. Plus ca @DUDU3, 16 FEB. 2024 LA 8:32, are dreptate: sunt si înregistrari video ale activitatii infractionale a clanului Robinette în Ucraina. Unele, date publicitatii, altele, de dat. Plus, într-adevar, fostul procuror general al Ucrainei, demis la cererea lui Robinette-tatal si martor-cheie-n situatie. Plus documentele gasite de armata rusa, la interventia-n Ucraina (începând cu februarie 2022, si despre care cred ca sunt, de fapt, adevarata cauza a dezlatuirii sanctiunilor asupra Moscovei), documente pe care Trump îl ruga pe Putin sa i le transmita. Plus altele si altii, nepublicate si nechestionati de presa mainstream. Destul ca Ucraina e cel mai corupt stat european si sursa de mari tensiuni diplomatice, justificate în mod exclusiv de implicarea directa, personala a clanurilor Robinette-UrSSula în respectiva tara.

  22. Pi romaneste, fi’su lu’ Biden …parc’ar zice : ” Hei, hei … ca nu’i rau / Ca’s mai ‘ot ca tatal meu !”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.