Flutur pe o lampă chioară

La Gheorghe Flutur, contradicţiile încep chiar cu numele: să fii şi „gheorghe” şi „flutur” în acelaşi timp, adică să zgârii şi să mângâi urechea în egală măsură, ne spune câte ceva despre omul din spatele cărţii de identitate. Privit din faţă şi în întreg, „gheorghe” e rubicond, plesneşte de sănătate, are aerul şi siguranţa răzeşului aflat în solda şi graţiile „voievodului”, e principial nevoie mare, intransigent şi arogant atunci când îşi apără „parcela” cu care l-a împroprietărit în vremurile noastre partidul. Şi nu orice partid, ci partidul-stat aflat la pupitrul de comandă al puterii mult timp, dibuit în zborul de flutur cu antenele bine orientate în depistarea locului numai bun de supt ori de muls. Cât despre miros, „gheorghe” ne arată că există specii de fluturi pentru care mirosurile grele nu contează, nu reprezintă un handicap în calea volutelor lor.

Ieşind din aria fabulei şi apropiindu-ne de personajul real, observăm că „fluturele” are, totuşi, două picioare, coate ascuţite cât cuprinde, are buzunare largi şi adânci, mâini bune de apucat, limbă catifelată când trebuie şi cu cine trebuie repede transformată în raşpel, la nevoie, în bătăliile cu opozanţii cei răi, hapsâni şi cu „pliciul” în mână cât e ziua de lungă. În plus, respiră prin toţi porii atmosfera terestră a intrigilor, a viciilor şi slăbiciunilor omeneşti, ceea ce ne arată că în lupta antinomiei învingătorul e… Gheorghe. De altfel, paradoxal, cu Gheorghe mai mult decât cu Flutur ca una din piesele insectarului s-a prezentat Stolojan în Dealul Cotrocenilor la vremea raportului racolărilor. Era şi vremea, căci Gheorghe tocmai fusese cuprins de un fior, de o derută curat existenţială ca orice pământean aflat la răscruce de drumuri cu palma streaşină dând cu bobii încotro s-o apuce. De unde rezultă că toată cariera lui de slugărnicii şi „învârtite” nu doar folclorice e numai rezultatul constrângerilor la care s-a supus bietul om, de bunăvoie, pe calea asumării destinului. Un destin greu încercat, iată, prins între două molime cumplite abătute în ultimii ani asupra societăţii româneşti începând de la vârful instituţiilor statului şi până în arealul ogrăzii: ciuma portocalie şi „aviara gripa!” Ei, bine şi le-a asumat, le-a înfruntat cu bărbăţie, cu stoicism, cu neruşinare. Pe prima o celebrează în caligrafii potemkiniste cu blana oilor atârnată pe dealuri, cu chiolhanuri poporanist-pedeliste sfârşite cu hora pupatului pe funcţii şi pe contracte grase, un fel de Gura Humorului pe Fundul Moldovei. Pe cea de a doua a combătut-o, cum bine ştim, cu harcanul şi crematoriul, dar mai ales cu puţin detergent picurat în apa de ploaie. (Elveţienii, mari „entomologi”, cunosc bine rezultatele miraculoasei alchimii bine ferecate în băncile lor „de date”!) Dacă nu se răstea cineva la el scoţându-l din psihoza autoindusă, probabil că şi azi mai dădea iama prin coteţele patriei până la victoria finală asupra păsăretului autohton. Ce vreţi, aşa e el, Gheorghe, odată ce larva se preface în Flutur, e intrepidul, e impetuosul de serviciu, e omul butaforiei: ia cu o mână şi vrea să te facă a crede că ţi-a dat cu două; stabilitatea pentru el e “macră”, nu “macro”, iar sărăcia, o nevroză bună de tratat cu aerul tare al promisiunii deşarte; asfaltul turnat pe moşia lui suceveană triplează valoarea reală a facturilor, având şi însuşirile covorului fermecat; zăpada căzută cu tonele este doar un fundal de poveste; pădurile Bucovinei sunt pline de pitpalaci care imită întocmai tăietorii de lemne cu drujba. În acelaşi registru, o dată la patru ani, cu evlavia trucată şi chimirul plin, schimbă blana de lup a vechilului cu patrafirul de partid de sub care strecoară, chiar în curtea mânăstirilor, suta de lei în palma mirenilor năcăjiţi.

“Amin!”, rosteşte Gheorghe, cu trufie, în barbă, “I-am adus încă o dată pe drumul cel bun!”.

– Un penal! strigă strada. Un penal printre alţii.

– Un coţcar! parcă îl aud pe Creangă.

Chiar aşa! Un coţcar penal căruia i-au crescut aripi flutureşti atrase de lumina unei lămpi chioare care se va stinge curând-curând după ce îi va fi ars elitrele oportuniste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vistea 111 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.