„Focurile veşnice” de la Sărmăşel. Poveste de ținut minte

Pe 6 februarie 1908, adică în urmă cu 116 ani, în localitatea Sărmăşel, judeţul Mureş, a început construirea primei sonde comerciale de gaze naturale din România, gândită iniţial pentru extragerea sărurilor de potasiu, care a dat posibilitatea realizării a cel puţin trei premiere europene.

„În zona Sărmaşului sunt importante zăcăminte de gaz metan. Aici a fost instalată prima sondă de gaz metan din Transilvania, la 6 februarie 1908 (la Sărmăşel). Zăcămintele de gaz metan au condus la dezvoltarea investiţiilor în domeniu: sute de sonde de extracţie şi înmagazinare gaze, colectoare de transport şi distribuţie gaze, două staţii de comprimare gaze etc. Pe lângă acestea s-au dezvoltat serviciile, dar au apărut şi firme de producţie, cum ar fi cele de prelucrare a lemnului (fabrica de mobilă), producţia materialelor de construcţie (fabrică de cărămidă). Sonda nr. 2 Sărmăşel, ca sondă reper în descoperirea zăcămintelor gazeifere din Bazinul Transilvaniei, având o instalaţie de suprafaţă veche, ar putea deveni sondă muzeu”, a arătat, marţi, directoarea Bibliotecii Orăşeneşti Sărmaşu, Dinuca Burian, pe Facebook.

Conform Muzeului Gazelor din Mediaş, în Romania primele emanaţii de gaz natural au fost descoperite la Sărmăşel, în anul 1909, fapt ce a dus la construirea primei conducte de transport gaze naturale din Europa, în anul 1914.

„Sonda 2 Sărmăşel, destinată iniţial extragerii sărurilor de potasiu, a accesat unul dintre cele mai bogate zăcăminte de gaze naturale ale lumii din acea perioadă. Anul 1910 marchează prima intenţie din Europa de transport a gazelor, finalizată în 1914 cu prima conducta de transport gaze naturale din Europa, de la Sărmaşel la Turda, pe o distanţă de 55 kilometri. Un an mai târziu, în 1915, se produce constituirea primei societăţi din Europa, ‘Ungarische Erdgas Gesellschaft (UEG)’, având ca obiect de activitate exclusiv forarea, exploatarea, transportarea şi distribuirea gazelor naturale din bazinul Transilvan. În 1925 s-a fondat Societatea Naţională de Gaz Metan, ‘Sonametan’, care va prelua activele UEG în anii următori. 1928 include, în premieră europeană, finalizarea montării staţiei de comprimare a gazelor la Sărmăşel, dotată cu 3 motocompresoare orizontale Ingersol Rand”, menționează Muzeul Gazelor Mediaş pe site-ul propriu.

Premierele naţionale şi europene generate de Sonda 2 Sărmăşel nu s-au oprit însă aici, România devenind prima ţară din Europa în care se construieşte o staţie de comprimare gaze pe traseul unei conducte magistrale.

„În anul 1933 se realizează la Sărmăşel prima prospecţiune gravimetrică din România pe o structura de gaze. Primul depozit de înmagazinare a gazelor naturale din Romania s-a clădit în 1958, la Ilimbav, judeţul Sibiu. România devine prima ţară din Europa în care se construieşte, în 1965, pe traseul unei conducte magistrale, o staţie de comprimare gaze. În anul 1969, Romania deţine locul IV în lume în ceea ce priveşte producţia de gaze, cu un procent de 2,54% din producţia mondială. În anul 1974 se introduce în funcţiune conducta de gaze ce tranzitează teritoriul României pentru transportul gazelor în Bulgaria”, precizează istoricul exploatării gazelor naturale din România.

Oraşul Sărmaşu este aşezat în partea de nord-vest a judeţului Mureş, în centrul Câmpiei Transilvaniei, pe cursul superior al Pârâului de Câmpie, afluent al Mureşului, la o distanţă medie de 50-60 kilometri faţă de oraşele Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Bistriţa, Luduş, Reghin şi Turda.

Satul Sărmăşel din oraşul Sărmaşu este recunoscut pentru faptul că aici ard gazele rebele încă din anul 1909, denumite „focuri veşnice”.

Pe lângă un viitor muzeu industrial, oraşul Sărmaşu mai deţine câteva repere turistice importante, precum Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Sărmaşu (1328) şi Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Sărmăşel Gară (1692), strămutată din satul Dâmbu.

 


Sursa foto: Muzeul Gazelor Medias

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioana Radu 8522 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Atunci eram in top 5 la producția de gaze, pionieri în multe activități legate de gaze, acum avem cel mai mare preț din Europa, noi producând totuși gaze, dar care au intrat pe mâna străinilor pe motiv că noi „ nu ne pricepem la gaze ”.

  2. Pentru că guvernul comunist nu a vrut să cedeze americanilor rezervele de petrol şi gaze, aşa cum a cerut FMI în prima jumătate a anilor ’80, băncile internaționale au fost instruite de Washington să nu mai acorde credite României, pentru finanțarea plății datoriei externe. Asta a condus la economii teribile pentru creşterea exporturilor, care au generat suferințe populației şi la execuția lui Ceauşescu în decembrie 1989.
    Iar din 1990 încoace ne-au luat tot, spunându-ne că suntem prea proşti ca să exploatăm resursele şi ne trebuie obligatoriu know-how străin. Mulțumim occidentului, mulțumim UE!

  3. cititi,va rog, cu atentie : este o actiune petrecuta in 1909 ,adica pe vremea Austro-Ungariei …
    d-aia zicea poetul Patimirii Ardealului: „muntii nostri aur poarta ”

    seralu`,neica !

  4. Vezi ca solicita ungurii intaietatea. Doar dupa 1920, se poate vorbi de exploatarea gazelor de catre Romania, in Ardeal…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.