Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, organizează marţi, 27 noiembrie 2012, de la ora 10.00, conferinţa internaţională „The International Criminal Court – 10 years since the entry into force of the Rome Statute, 115 years since the birth of Vespasian Pella, founder of International Criminal Law”, în contextul marcării împlinirii a 10 ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale şi 115 ani de la naşterea eminentului jurist şi diplomat român Vespasian V. Pella.
Invitatul de onoare al evenimentului este E.S. dl. Awn Shawkat Al-Khasawneh, fost vice-preşedinte al Curţii Internaţionale de Justiţie, fost Prim-ministru al Regatului Haşemit al Iordaniei. În deschidere, vor susţine intervenţii secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu şi conf. univ. dr. Flavius Antoniu Baias, decanul Facultăţii de Drept.
Evenimentul se va dersfăşura la Facultatea de Drept (Amfiteatrul Bazilescu) din Universitatea din Bucureşti (Blvd. M. Kogălniceanu, nr. 36-46). Awn Shawkat Al-Khasawnehare a fost vice-preşedinte al Curţii Internaţionale de Justiţie în perioada procesului României contra Ucrainei privind Delimitarea Maritima in Marea Neagră.