Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a prezentat, vineri, corpului de ofițeri al Serviciului de Informaţii şi Securitate pe noul director al instituției, Mihai Balan, fost ambasador al Chişinăului in Israel. Candidatura acestuia a fost aprobată joi de către deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană, în timp ce comuniştii au părăsit sala de şedinţe, transmite 24h.md.
„Șeful statului i-a urat succes lui Mihai Balan în noua sa calitate și a vorbit despre necesitatea modernizării SIS în corespundere cu rigorile unei societăți democratice. Președintele Timofti a subliniat că SIS are obligația să câștige prin activitatea sa încrederea cetățenilor şi să convingă societatea că nu suntem o prelungire a sistemului de securitate vechi”, se conţine într-un comunicat al preşedinţiei.
La eveniment a participat şi președintele Parlamentului Marian Lupu care și-a exprimat încrederea că noul conducător al instituției, împreună cu echipa, vor contribui plenar ca Serviciul de Informații și Securitate să dea dovadă și în continuare de maximă eficiență în asigurarea securității Republicii Moldova. De asemenea, șeful Legislativului a mai opinat că activitatea SIS-ului în corespundere cu rigorile unei societăți democratice trebuie să decurgă fără de careva ingerințe din exterior, inclusiv de ordin politic.