Fostul campion mondial de karate tradiţional Pavel Vancea, care era antrenor secund al naţionalei de karate tradiţional şi preşedinte al clubului UAMT Universitatea Agora Oradea, a murit, vineri, el fiind găsit spânzurat în fântâna din curtea locuinţei sale.
Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, nu se pune problema unui omor, poliţiştii găsind şi un bilet despre care se presupune că a fost lăsat de fostul sportiv înainte să se sinucidă.
Pavel Vancea avea 47 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Preşedinte al clubului UAMT Universitatea Agora Oradea, Vancea a fost şi antrenor secund al naţionalei de karate tradiţional al României cu care a participat, în 2011, la a XX-a ediţie a Campionatelor Europene de karate tradiţional pentru seniori şi juniori.
Totdată, Vancea a fost secretar al Asociaţiei judeţene de karate tradiţional, respectiv secretar al Asociaţiei judeţene „Sportul pentru toţi”.