Președintele Emmanuel Macron și cancelarul Friedrich Merz și-au însărcinat guvernele să pregătească proiectul unui pact între Franța și Germania pentru a proteja industria europeană și pentru a revigora industria auto, anunță Politico.eu.
Germania cedează la ”Made in Europe”, Franța la motoarele termice
Franța și Germania își fac reciproc concesii. Berlinul va susține mai ferm politica ”Made in Europe” dorită de Franța și reflectată în legea UE ”Acceleratorul Industrial”. Este o legislație care restrânge lista partenerilor comerciali care pot beneficia de statutul de ”partener de încredere”, echivalent cu cel al statelor membre ale UE, în cadrul unor programe-cheie de achiziții publice și de subvenții. De cealaltă parte, Franța ar accepta să relaxeze planul UE de eliminare, până în 2035, a vânzării de autoturisme noi cu motoare cu combustie internă, așa cum solicită Germania.
Miza relațiilor cu China, Canada și Marea Britanie
Negocierile vor continua pe parcursul verii. Obiectivul este un acord înaintea reuniunilor UE din septembrie și octombrie. Discuțiile se desfășoară în paralel cu negocierile dificile UE-China privind dezechilibrul comercial și cu disputele din interiorul UE asupra noii legi privind politica industrială. Legea ”partenerilor de încredere” amintită anterior nu menționează explicit China, însă ținta evidentă vizată de UE este Beijingul.
Un alt punct sensibil ține de potențiala includere a Canadei sau Marii Britanii în politica ”Made In Europe”. Guvernul francez își dorește reducerea Europei la statele membre UE, în vreme de Germania dorește extinderea acestei politici.
În guvernul german pot apărea există voci critice la adresa acestui pact franco-german. Ministrul Economiei, Katherina Reiche, este o adeptă a principiilor pieței libere. Concesiile făcute de Berlin care restrâng ”partenerii de încredere” ai Europei pot fi atacate. Reiche are influență în partidul de guvernare – Uniunea Creștin Democrată – în vreme ce recenta remaniere a guvernului a redus din influența cancelarului Merz.
Alegerile din Franța pun presiune pe Macron și Merz
Complicațiile politice din Franța sunt mai evidente. Acordul este negociat pe fondul temerilor că lidera extremei drepte ar putea câștiga alegerile prezidențiale din 2027 și ar complica cooperarea franco-germană în UE. Macron și cancelarul Friedrich Merz încearcă să ajungă rapid la compromisuri și în privința bugetului multianual al Uniunii și a politicii industrial. Campania prezidențială din Franța ar putea bloca aceste negocieri. Marine Le Pen a promis reducerea contribuției Franței la bugetul UE, dacă va ajunge la putere.
Întrebat despre negocierile franco-germane, partidul Marinei Le Pen a anunțat că își va prezenta poziția în programul electoral din toamnă. Liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, a afirmat că orice acord încheiat de Macron cu Berlinul este obligatoriu doar pentru actualul președinte, nu și pentru viitorul lider al Franței, scrie Politico.
Pactul sacrifică inovația pentru protecționism
Dincolo de toate aceste calcule politice, Eurointelligence observă că inovația și investițiile nu sunt teme în dialogul franco-german. Presa germană publică frecvent articole despre deficiențele și pericolele generate de inteligența artificială. Aceasta reflectă o tendință la nivelul întregii societăți. Concluzia Eurointelligence nu este deloc optimistă. ”Europenii caută protecție față de o lume pe care nu o mai înțeleg și care nu se mai învârte în jurul lor”. Macron și Merz au căzut de acord asupra unei politici industriale pentru ei și, indirect pentru întreaga UE. ”Politico vorbește despre o înțelegere. Noi credem că este un pact faustic”.