Fritz cere accelerarea reformelor: „Nu sunt mulțumit”

”Acum, după ce am ajuns la administraţia centrală, au spus: staţi, staţi, că nu acolo, nu acolo, nu acolo!”

Fritz cere accelerarea reformelor: „Nu sunt mulțumit”

FOTO Facebook/Dominic Fritz

”Acum, după ce am ajuns la administraţia centrală, au spus: staţi, staţi, că nu acolo, nu acolo, nu acolo!”

”Trebuie în continuare să privim realitatea în ochi şi realitatea este că ne îndatorăm şi o prea mare notă de plată pentru consumul nostru de astăzi este plătită de următoarea generaţie.

Deci, obiectivul de a reduce deficitul şi soluţia rapidă de a creşte taxele s-au epuizat.

Acum, singura soluţie responsabilă este de a scădea cheltuielile. Şi, tocmai de aceea, pe mine mă îngrijorează anumite luări de poziţii unde ne prefacem ca şi cum faptul că ne împrumutăm pentru a plăti cheltuieli curente este ceva normal.

Nu este ceva normal şi, tocmai de aceea, eu mă aştept că această coaliţie să-şi asume în continuare o reducere a deficitului.

Vă spun foarte clar, eu nu sunt mulţumit nici cu viteza, nici cu profunzimea reformelor pe care le facem.

Şi aici USR va rămâne şi în continuare o voce care spune că nu e momentul să ne odihnim, nu e momentul să ne oprim în voinţa de a schimba această ţară”, a afiormat Dominic Fritz într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3 şi difuzat sâmbătă seară.

Cine reduce viteza

Întrebat cine sunt cei care reduc viteza reformelor, liderul USR a indicat reprezentanţii PSD.
”Nu le dau note colegilor mei din coaliţie, dar este evident că, de exemplu, PSD a jucat un joc foarte interesant, ca să fiu diplomatic, în ultimele luni.
Uitaţi, reforma administraţiei locale, adică reducerea de cheltuieli de personal în primării.
Au spus: staţi un pic, nu putem să o facem până când nu facem şi o reducere de cheltuieli în administraţia centrală. Acum, după ce am ajuns la administraţia centrală, au spus: staţi, staţi, că nu acolo, nu acolo, nu acolo!
Deci a fost, din punctul meu de vedere, un joc care ar fi putut să fie mai constructiv, dar important este că acum am găsit cât de cât un consens chiar acolo unde vor exista excepţii, sunt excepţii care pot fi înţelese pe partea de sănătate, pe partea de cultură, de exemplu, în educaţie, unde deja s-au făcut anumite reforme”, explică Fritz.

Resursele ”nu sunt nelimitate”

Acesta afirmă că, în bugetul de stat pentru acest an sunt „decizii dure de luat” cu privire la modul în care se vor face investiţiile, fiindcă ţara nu are  resurse nelimitate, Fritz acuzînd că România a ajuns în aceatsă situaţie după „ani de zile de gestiune iresponsabilă a acestor resurse”.
„Deci, în continuare, aceste tensiuni vor exista şi de aceea nu mă aştept să fie uşor să negociem acest buget.
Acum fiecare încearcă să tragă plapuma mai către el, doar că plapuma e limitată”, subliniază reprezentantul USR.
Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.