Forțele Democratice Siriene (SDF), susținute de americani, au anunțat duminică lansarea unei operațiuni de preluare a controlului în orașul sirian Raqqa, capitala de facto a grupării teroriste Stat Islamic (ISIS) în Siria și au cerut cetățenilor din oraș să evite zonele în care sunt prezenți jihadiști și să se deplaseze spre „teritoriul eliberat”, conform Reuters.
Comandanți ai SDF au declarat în orașul sirian Ain Issa, că obiectivul operațiunii numite „Furia Eufratului” va fi eliberarea orașului Raqqa de sub controlul jihadiștilor. Americanii ar urma să acorde sprijin aerian în cadrul acestei operațiuni.
„Vom încerca într-o primă etapă să izolăm orașul Raqqa pentru a pregăti un asalt pentru eliberarea orașului” de jihadiști, a declarat un responsabil american, sub protecția anonimatului.
Șeful Pentagonului, Ashton Carter, a avertizat duminică că bătălia pentru Raqqa nu va fi ușoară.
„Ca și la Mosul (unde gruparea SI este asediată de forțele irakiene), bătălia nu va fi ușoară și va fi mult de muncă, dar trebuie să punem capăt acestei idei fictive a califatului grupării Statul Islamic, să ne asigurăm că gruparea nu mai amenință cu atacuri teroriste nici Statele Unite și nici țările aliate și partenere”, a afirmat Carter, potrivit unui comunicat.
Orașul Raqqa se află sub controlul organizației Stat Islamic de circa doi ani și jumătate.