Mai puțină birocrație

Furnizorul de gaze și curent va putea fi schimbat peste noapte

Schimbarea furnizorului de energie, fie că este vorba de gaze sau electricitate, va putea fi făcută în 24 de ore, față de circa 3 săptămâni în prezent, potrivit unui proeict demarat de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Astfel, va fi implementată o bază de date și o platformă online unică la nivel național, cu datele și ofertele tuturor distribuitorilor și furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, prin care va fi ușurat și accelerat procesul de schimbare a furnizorului, au anunțat reprezantanții Autorității. Proiectul are o valoare de 20 de milioane de euro, este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, după ce ANRE a depus în aprilie cererea de finanțare iar aceasta a fost acceptată

„Finalitatea acestui proiect va fi un nou regulament de schimbare a furnizorului, în condițiile în care, până în 2025, în toate statele membre trebuie să asigure posibilitatea schimbării furnizorului în 24 de ore”, a declarat vicepreședintele Autorității, Zoltan Nagy Bege.

ANRE estimează că până la finalul anului se va semna contractul de finanțare. Termenul de implementare a proiectului este de 24 de luni de la această dată.

„Proiectul va reduce birocrația prin simplificarea și optimizarea proceselor operaționale generate de solicitarea schimbării furnizorului de energie electrică sau de gaze naturale. Va oferi accesul în timp real pentru consumatorul final la detaliile privind statusul procesului de schimbare a furnizorului. Durata procesului va fi diminuată cu șase zile în prima fază și apoi reducerea progresivă va fi corelată cu țintele stabilite prin legislația europeană în vigoare. Prin acest proiect, gestionarea fluxului de informații se va realiza în mod automatizat pentru a onora toate solicitările, respectând termenele legale și utilizând eficient resursele financiare și umane ale tuturor entităților implicate. Platforma informatică integrată va folosi o bază de date unică la nivel național și va fi un sistem unic accesibil online pentru participanții la piața națională implicați în procesul de schimbare a furnizorului (operatorii de distribuție, furnizorii clienților finali care intenționează să schimbe/mandatarul clientului final etc.)” arată ANRE.

Liberalizare, iar

Din primăvara acestui an, cea mai mare parte a consumatorilor casnici plătește prețuri reglementate de ANRE pentru energia electrică și gazele naturale consumate, iar procesul de schimbare a furnizorului nu mai este atât de atractiv în condițiile în care sunt rare ofertele mai bune decât ce plătesc consumatorii furnizorilor de ultimă instanță la prețurile reglementate de stat. Însă, piața se va re-liberaliza, iar procesul va începe cel mai probabil la începutul anului viitor și va dura 18 luni, potrivit estimărilor ANRE. Prin urmare, cetățenii nu vor mai beneficia de “umbrela” statului, care le garantează prețuri preferențiale. În piața liberă însă, se pot obține prețuri bune, dacă este informarea este corectă și procesul de transfer este rapid, pentru a beneficia de eventualele oferte. Până în prezent, potrivit datelor ANRE, 13% din casnici au trecut de la reglementat la piața liberă, în cazul gazelor, și aproape un sfert, la electricitate.

În România, sunt 2 mari furnizori pentru reglementat – gaze, E.ON și ENGIE, și circa 3 milioane de clienți casnici. La electrictate, avem 4 mari furnizori, Electrica, Enel, CEZ și E.ON, și aproape 9 milioane de casnici.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1073 Articole
Author

3 Comentarii

  1. O caterincă. Străinii se înțeleg la tarife și își împart proporțional clienții. De luat în seamă sunt și claim-urile. Clauzele alea contractuale pe care le poți citi doar cu lupa. Dacă te revii la fostul furnizor ai alte tarife.

  2. Lolouri si gogosi ! De ce nu primim , in cutiile postale , oferte de la acesti furnizori , ca sa putem alege ? Stiti de ce nu primim ? Eu cred ca deja, cartile au fost facute si tortul a fost impartit si niciun furnizor nu-l calca pe celalalt pe bombeu ! Anre , o piesa de decor ! Asa s-a ajuns ca diferentele de pret intre diferiti furnizori de servicii sunt infinitisimale , atat cat sa nu spuna nimeni ca , de fapt este o intelegere , ci ca este o „concurenta” crancena ! Cucu ! Cine trebuie sa auda , sau sa vada situatia asta, nu este interesat ! Asa ca… tango !

  3. ANRE este o gasca.In Buc.sunt multe apartamente care nu au contracte in regula. Cei cu protectia consumatorilor tac si nu stiu nimic!! Se iau cam 7 lei [pt.abonament !!! cu toate ca ANRE nu stie despre ,,abonamente”]. Acum se lucreaza la ,,disparitia partii scrise” din contracte si furnizorul va sustine ce vrea el.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.