G. Piperea: Digitalizarea „vaccinării” și explicația hei-rup-ului sovietic european

Big Tech, Pharma și Finance, avându-l în backround HiperBig Brother, vor ști oricînd cine ești, ce faci, unde ești, cum și cât respiri, bei, manânci, umbli (…)

G. Piperea: Digitalizarea „vaccinării” și explicația hei-rup-ului sovietic european

Big Tech, Pharma și Finance, avându-l în backround HiperBig Brother, vor ști oricînd cine ești, ce faci, unde ești, cum și cât respiri, bei, manânci, umbli (…)

După ce am analizat cu atenție suita de 4 articole din Financial Times (ediția tipărită, 7 mai 2021) referitoare la sfânta mânie scientologică și de tip new-age religion cu care reprezentanții Big Pharma au sărit la gâtul lui Joe Biden pentru că și-a permis să propună suspendarea sau ridicarea temporară a protecției proprietății industriale asupra tehnologiei de producere a „vaccinurilor” bazate pe manipularea genetică prin ARMm, precum și după ce am văzut poziționarea furioasă a lui Bill Gates* împotriva acestei idei, am ajuns la concluzia intuitivă că digitalizarea „vaccinării” este:

  • legătura funciară, indestructibilă, dintre Big Pharma și Big Tech, motivația reală a alianței lor,
  • explicația incredibilei cenzuri proletcultist-medievale de pe internet și de pe paginile de socializare, precum și
  • „logica” dictaturii de mătase în care s-au transformat politica de sănătate publică și main-stream-ul cultural, juridic sau economic actual, sub impactul directivelor și al regulilor auto-edictate ale acestor proprietari prin ocupațiune ai domeniului public global, real sau virtual.

Nu am nicio îndoială în prezent că țidula digitală de „vaccinat”, componenta sintetică a „vaccinului” (adică mesagerul ARN, gardianul anticipativ online al sistemului imunitar, cu rol suplimentar de starter al modificării structurale sau funcționale a sistemului imunitar al „vaccinatului”) și propaganda nazistoidă pentru înțeparea cu acest ser experimental, susținută de un implacabil lobby politic, sunt nimic altceva decât instrumentele absolut necesare pentru ca neo-feudalii sistemului (și serviciile secrete care îi susțin, fiindu-le principalii aliați) să obțină de la noi și împotriva noastră mai multe și mai precise date cu caracter personal, mai mult „surplus comportamental”, pe care să îl prelucreze și să îl transforme în predicții mai bune ale opțiunilor noastre de achiziție comercială sau ideologică. Să ne tranforme pe noi mai efficient în recolta lor de „produse predictive”.

Călătoriile, concertele, activitățile lucrative sau munca salariată, educația, îngrijirea sănătății, igiena și obiceiurile alimentare, sportul, petrecerea timpului liber în intimitate sau în public, flirtul, amorul, rugăciunea și mai tot ceea ce este omenesc în noi vor fi stocate de acum încolo nu numai pe platformele de vânzări, în rețelele de socializare, în cloud sau pe brățăra de la încheietura mâinii, ci și – sau mai ales – pe certificatul de vaccinat/pașaportul de libertate/adeverința verde.

Big Tech, Pharma și Finance, avându-l în backround HiperBig Brother, vor ști oricînd cine ești, ce faci, unde ești, cum și cât respiri, bei, manânci, umbli, cum te zbați să subviețuiești și cum poți să produci mai profitabil recolta lor de predicții comportamentale.

Capitaliștii supravegherii au ajuns să fabrice viitorul

Capitaliștii supravegherii au ajuns să fabrice viitorul pentru a-l putea prezice cu precizie și a-l vinde. Nu mai este despre profeția care se împlinește prin simplul fapt că e rostită, este despre determinism social și cultural. Viitorul nu mai este compus din opțiuni, probabilități și hazard, nu mai există întâmplare, caz fortuit (act al lui Dumnezeu) – viitorul este acum un plan detaliat și minuțios pus în practică.

Digitalizarea ubicuă nu mai înseamnă doar globalizarea mașinilor de știut și de învățat. Este mult mai mult decât atât – este o mașină de acțiune, un re-modelator permanent de comportamente, menit a produce din ce în ce mai multă certitudine despre noi, iar nu pentru noi, ci (exclusiv) pentru cei aflați la panoul de control și supraveghere.

Așa cum spune Shoshana Zuboff (Capitalismul de supraveghere. Lupta pentru un viitor al umanității, la noua frontieră a puterii, editura Hachette Book Group, New York, 2019, p.202), confluența digitalizării atotprezente cu capitalismul de supraveghere a făcut ca infrastructura digitală să se metamorfozeze „dintr-un lucru pe care îl aveam, într-o entitate care a ajuns să ne dețină”. De asemenea, Zuboff afirmă ca întreaga filosofie a capitalismului de supraveghere se reduce la acumularea (ca într-o schemă Ponzi, n.n.) de noi resurse de „surplus comportamental” – adică tot ceea ce lăsăm pe internet și pe paginile de socializare după ce am citit un text, am vizionat un film, am postat un conținut, am împărtășit cu „prietenii” o poză, un video, o recenzie și am utilizat sisteme de plăți și încasări, platforme de tranzacționare, de telemedicina ori de învățământ digital sau am efectuat schimb online de emoționalitate …

Omul ajunge să se comporte conform planului

Pe baza acestui surplus comportamental se elaborează predicții comparabile cu viața reală.

La un moment dat, însă, mediul online devine insuficient pentru atingerea acestui scop – extracția de profile informatice trebuie să treacă în lumea reală.

Noua frontieră digitală, internetul lucrurilor, este conceput exact în ideea ubicuității (atotprezenței) digitalizării, din care să se poată extrage „surplus comportamental”.

Pentru a se ajunge la modificarea comportamentului în lumea reală, extracția trebuie să treacă și această frontieră, să pătrundă în corpul și în identitatea individului. Acela este momentul în care omul ajunge să se comporte conform planului, ca un om de tinichea care va rătăci la infinit, pe cărarea galbenă care duce la castelul Vrăjitorului din Oz, pentru a-și găsi o inimă și sufletul (treptat evacuat din el pentru a face loc „produsului predictiv”). Din acel moment suntem recolta, și nu semănătorul.

„Marcați” cu semnul lui Cain

De aceea este esențial să ne vaccinăm și să fim „marcați” cu semnul lui Cain, conform pașaportului de libertate sau adeverința verde, care sunt, ce comèdie, digitale …

Libertatea nu mai este de la natură, este o concesie făcută de Big Brother dacă te lași înțepat cu injecția ce conține manipulatorii genetici. Din acest punct de vedere, nu mai pare atât de bizară graba cu care unele țări, inclusiv SUA și unele state membre ale UE, au suspendat sau chiar au renunțat de tot la vaccinurile „clasice”, care nu conțin algoritmi și modificatori genetici ai sistemului imunitar.

ARNm nu este doar un mesager trimis de expeditor la destinatar (adică, la sistemul imunitar), căruia îi transmite un cod pentru a produce proteina spike care urmează a distruge coronavirusului, ci și un gardian online cu aptitudini de anticiparea a mutațiilor acestuia. Un astfel de sistem va putea deveni universal, de vreme ce are (teoretic) aptitudinea de a detecta și virusul, și mutațiile lui. Or, pentru așa ceva trebuie să se elimine incertitudinile – toți trebuie să fim „vaccinați”, ca nu cumva să apară lebede negre …

Doar că virusurile (care nici măcar nu sunt în întregime organisme vii) sunt prin natura lor imprevizibile.

„Iluzioniștii”  sistemului imunitar

Pe de altă parte, există niște „iluzioniști” ai sistemului imunitar, prionii**, care pot păcăli sistemul imunitar. Simple proteine, fără ADN sau ARN propriu, care nu se pot autoreplica, întrucât nu sunt nano sau microorganisme de sine-stătătoare, prionii emit în sistemul imunitar informația falsă că ar fi virusuri sau alți agenți infecțioși, iar sistemul imunitar îi atacă, ratând adevărații agenți patogeni. Bolile autoimune (caracterizate prin faptul că propriul sistem imunitar luptă contra organismului, pe care, în mod normal, ar trebui să îl apere) pot fi chiar rezultatul acestui tip de iluzionism sub-celular, un fel de „aproape-magie” care face să dispară celule sau agenți patogeni, așa cum un iluzionist ascunde un iepure într-o pălărie***. Se pare că aceste proteine iluzioniste au și capacitatea de a determina unele celule să se autoreplice sau să se auto-distrugă, fără „ajutorul” programului genetic impus de ADN, ceea ce poate determina cancer sau, respectiv, boli degenerative. Tot prionii sunt „vinovați” și de modificările epigenetice (transmiterea de la străbunic la strănepot a moștenirii culturale, a talentului, a blestemului, a fricilor și suferințelor etc.). Or, acești prioni ar putea fi activați și ei de ARNm – ul din „vaccin”, cu consecințe incalculabile în planul condiției umane.

Evident, druizii vaccinurilor pot avea ca scop real și ultim chiar aceste modificări, adică remodelarea la nivel celular a comportamentului fizic, spiritual și cultural al omului 1.0., în marșul către omul 2.0., supra-omul trecând peste puntea trans-humanistă a amortalității fizice.

Știre de ultimă oră – Mâine, în Senat, intră la vot varianta românească a adeverinței “verzi”.

După ce se va adopta, în aplauzele entuziaste ale “opoziției”, adeverința va merge la Camera deputaților, unde va trece ca cuțitul prin brânză.

Ulterior, discriminarea pe criterii de suspiciune de boală va deveni legală (evident, contrar Constituției, dar ce mai contează…).

 

*aflat în plin divorț de Melinda, individul nu a putut să nu ia poziție față de această amenințare existențială la adresa biznisului său…

**despre prioni și rolul lor în epigenetică am scris în Parakletos, cartea mea din 2015 (a se vedea p.296-298); prionii (cuvântul este o prescurtare de la „proteinaceous infectious particle”) sunt descoperirea geneticianul american Susan Lindquist (a se vedea revista Nature, numărul din septembrie 2004 și numărul din februarie 2012); deși dezavuate la origini (pe motiv că Lindquist făcuse cercetări pe … drojdie sălbatică), teoria sa și tehnicile de inhibare a acestor proteine „iluzioniste” sunt utilizate pe scară largă în tratamente ale unor afecțiuni cum sunt maladia Creutzeldt-Jakob, atrofia sistemică, Alzheimer, Parkinson sau cancer

***expresia îi aparține geneticienei americane Susan Lindquist

 

Intertitlurile aparțin redacției

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Cam multi pe aici care sant ramasi la nivelul trimis mesaje cu porumbelul si transportul calare.
    Cred ca a fost ars pe rug degeaba G.Bruno, unii mai cauta si azi marginea Pamantului.
    A aparut electricitatea, becurile erau ochii dracului. Au aparut telefoanele mobile, ne faceau cancer.
    Vai Big Pharma, miliarde si miliarde castig.
    mai fratilor, am si eu o intrebare simpla.
    Cat se castiga pe vaccinurile pentru rujeola, holera, difterie, poliomielita……. si cat s-ar castiga daca s-ar produce numai medicamente petru tratarea celor infectati? Daca ar exista epidemii peste tot in lume si continuu. Castigurile ar fi de mii de ori mai mari.
    Ca un vaccin a fost foarte repede produs. Pai acum 10-15 ani cateva sute de cercetatori munceau doi-trei ani sa dezvolte cateva zeci de modele. Acum la un click, in fractiune de secunda, ai zeci de mii de modele disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.