Adunarea Populară a Găgăuziei a declarat vacantă funcția de bașcan, transmite Moldova1. Bașcanul Evghenia Guțul nu-și mai exercită de facto atribuțiile din primăvara anului 2025. În august acel an, ea a fost condamnată la 7 ani de închisoare. A fost găsită vinovată de complicitate pentru finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”. Este partidul fugarului la Moscova Ilan Șor.
Alegerile, următorul motiv de conflict
Hotărârea de la Comrat a fost adoptată în ședința de pe 17 august 2026, cu votul a 12 deputați, inclusiv al președintelui autorității locale, Valentin Gaidarji. După adoptarea acestei hotărâri, urmează stabilirea datei alegerilor pentru funcția de bașcan. Deocamdată însă, aleșii locali de la Comrat nu au reușit să ajungă la un consens privind data noului scrutin. Una dintre variantele examinate prevedea organizarea alegerilor pentru funcția de bașcan în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, pe 15 noiembrie, însă propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Guțul a denunțat o „răzbunare politică”
După reținerea și condamnarea Evgheniei Guțul, în 2025, atribuțiile funcției de bașcan au fost exercitate de Ilia Uzun, care deține în prezent interimatul. Dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor, în care au fost inculpate bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, și fosta secretară a formațiunii „Șor”, Svetlana Popan, a privit acceptarea bani de la grupul criminal Șor. „Este o răzbunare politică, planificată și executată la indicația de sus”, a scrsis atunci Gutul.
Juriștii din Găgăuzia au avut opinii divergente privind vacantarea funcției de bașcan după condamnarea Evgheniei Guțul. În semn de protest față de decizie, bașcanul interimar Ilia Uzun și membrii Comitetului Executiv au părăsit ședința Adunării Populare a Găgăuziei.
Bașcana susținută de Șor, aleasă cu mesaj pro-rus
Evghenia Guțul, cvasinecunoscută și o novice în politică, a fost aleasă bașcan al Gagazuiei în 2024, cu sprijinul lui Ilan Șor. A primit votul a 52% din alegatorii care au participat la vot. Sunt circa 6.0000 de locuitori cu drept de vot în UTA Găgăuzia. A fost aleasă pe o platformă a apropierii de Rusia. Guțul a fost primită, la Moscova, de Vladimir Putin.
De la „furtul miliardului”, la rețeaua politică de la Moscova
Protectorul ei, Ilan Șor, a fost condamnat în celebrul dosar al „furtului miliardului” din sistemul bancar al Republicii Moldova, în 2014-2015. A fost condamnat in 2017. A contestat sentința și a rămas liber până în 2019. A plecat în Israel – Șor s-a născut la Tel Aviv. Pedeapsa i-a fost majorată în 2023, anul în care Șor s-a mutat la Moscova. Un an mai târziu a obținut cetățenia rusă. În 2015 a fost ales primar în Orhei. A fost ales deputat în 2019, dar mandatul i-a fost retras după ce a părăsit țara. După fuga din țară, a fost acuzat că a creat o rețea de finanțare cu bani din Rusia a rețelelor de cumpărare de voturi. Partidul „Șor” a fost parte a acestei rețele. Formațiunea a fost declarată neconstituțională în 2023. Un an mai târziu, la Moscova, Șor a înființat blocul politic pror-rus „Victorie”.
isi face Maia mila de ei si ii pune pe platforme, ca bulgarii!