Monarhii care au abdicat în secolul XXI (GALERIE FOTO)

Akihito, primul împărat nipon care a abdicat în ultimii 202 ani

Marţi. 30 aprilie, pentru prima oară în ultimii 202 ani, un împărat japonez a renunţat la tron, ultima sa zi după o domnie de 30 de ani fiind consacrată ceremoniilor abdicării. În cursul dimineţii, în Palatul imperial din Tokyo, împăratul Akihito, 85 de ani, care purta îmbrăcăminte din mătase cafeniu aurie rezervată doar suveranului, a anunţat oficial că renunţă la tron. Ceremonia principală a avut loc în cea mai frumoasă sală a Palatului,”Matsu no Ma”, la ora locală 17,00 ( 11,00, ora României) şi a durat câteva minute. După scurta alocuțiune plină de respect rostită de premierul Shinzo Abe, Akihito, care, de data asta purta un costum occidental, a pronunțat ultimul discurs ca împărat.Au fost câteva fraze rostite într-o atmosferă de mare solemnitate.”Am avut șansa de a-mi fi exercitat misiunea de împărat în deplină încredere și respect din partea poporului japonez în timpul acestor treizeci de ani care au urmat accesului meu pe tron. Celor care m-au acceptat și susținut ca simbol le transmit sincerele mele mulțumiri.” Declarându-se ”fericit” că și-a asumat această misiune timp de 30 de ani, el a urat ”din toată inima ca noua eră Reiwa, care a debutează miercuri, să fie una pașnică și fructuoasă”, adăugând că ”se va ruga pentru pacea și fericirea țării și a popoarelor lumii”. După ce a salutat pentru ultima oară lumea din sală, el a părăsit incinta, fiind însoțitit de suita regală și familia imperială. Aceste două ritualuri au fost închise publicului, la ele asistând doar 300 de persoane alese cu mare grijă. Au fost transmise însă în direct de televiziunea niponă.Akihito a rămas împărat până marți, la miezul nopții, când prințul moștenitor Naruhito i-a succedat, iar Japonia a întrat în anul 1 al noii ere imperiale ”Reiwa” (armonie frumoasă), după cele trei decenii de eră ”Heisei” ( desăvârşirea păcii).Ceremonia oficială prin care Naruhito a fost intronizat a avut loc miercuri diminața, el devenind astfel al 126-lea împărat din istoria țării sale. Ceremonialul a fost unul strict codificat și foarte scurt – a durat șase minute. Flancat de fratele său mai mic, devenit prinț moștenitor, și în fața a circa 260 de personalități, dintre care au lipsit femeile, excepție făcând singura ministră din guvernul Shinzo Abe, el a rostit discursul tradițional. De la ceremonie a lipsit tatăl său, devenit împărat emerit. Naruhito are 59 de ani, iar împărăteasa Masako 55, el devenind, după ceremonia de miercuri dimineaţa, simbolul statului şi al unităţii poporului, aşa cum prevede Constituția intrată în vigoare în 1947, prin care împăratul și-a pierdut statutul semi-divin. Evenimentele referitoare la această schimbare de domnie vor dura mai multe luni, ele având un punct culminant la toamnă, când vor fi primiţi şefi de stat (îndeosebi suverani), cât şi numeroase personalităţi din toată lumea. În ce-o priveşte, populaţia va lua parte la aceste festivităţi aproape inedite, dat fiind că, de data asta, ţara nu este în doliu, cum a fost cazul în 1989 (când a decedat împăratul Hirohito, numit şi împăratul Showa), în 1926 (când a decedat îmăratul Taisho) sau în 1912 (când a murit împăratul Meiji).Dacă, în ultimii 202 ani, succesiunea avea loc în urma decesului suveranului în exerciţiu, lui urmându-i prinţul moştenitor, acum Akihito i-a predat tronul lui Naruhito în urma unei legi speciale.

Cu prilejul acestui eveniment major din viţa politică niponă şi din viaţa internaţională, ziarul parizian Le Figaro a realizat un tur de orizont al suveranilor care, de la începutul secolului XXI, au renunţat ei înșiși la tron.

Norodom Sihanuk, de mai multe ori rege al Cambodgiei

Om cu mai multe vieți, Norodom Sihanuk şi-a pus în mod durabil amprenta pe viaţa politică din ţara sa. El are particularitatea de a fi domnit- sau abdicat- în două rânduri şi în două regimuri, şi de a fi exercitat mai multe alte funcţii politice importante. A urcat pe tron prima oară la 25 aprilie 1941 când avea 18 ani. În 1955 i-a cedat locul tatălui său, Norodom Suramarit. Câteva luni mai târziu, după ce şi-a fondat propriul partid, Norodom Sihanuk a devenit prim-ministru. A deţinut această funcţie cu intermitenţe în anii următori. La moartea tatălui său a fost numit şef al statului. Când, în ţară, puterea a fost preluată de sangvinarii khmeri roşii, el a fugit în străinătate, ţara numindu-se Kampuchia. A fost o perioadă cumplită în ţară, cu milioane de vctime ale cruntei represiuni a khmerilor. În fine, la 14 ianuarie 1993, când regimul khmerilor roşii conduşi de Pol Pot a căzut, Sihanuk a redevenit şef al statului. Avea 70 de ani. A mai domnit 11 ani, abdicând la 7 octombrie 2004, pe când se afla în China la tratament. I-a succedat fiul său Norodom Sihamoni. Norodom Sihanuk a murit la 15 octombrie 2012, la Beijing.

Benedict al XVI-lea, Papă şi şef al statului Cetatea Vaticanului

În cursul anului 2013 nu mai puţin de patru suverani au renunţat la putere de bună voie. Primul care a făcut-o este şi cel care a creat cea mai mare surpriză. La 11 februarie, cu ocazia unui consistoriu la Vatican, Benedict al XVI-lea a anunţat că renunţă la calitatea sa în cadrul unui discurs rosit în latină. ”Ca urmare a înaintării în vârstă, forţele mele nu mai sunt apte să exercite în mod adecvat funcţia care mi-a fost încredinţată. (…) Trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine treburile”. Ultimul papa care a renunţat la această calitate a fost Grigore al XII-lea în… 1415! La 28 februarie, ora 20,00, pontificatul lui Josef Ratyinger, ales opt ani mai înainte, lua sfârşit. La 85 de ani, el a devenit papă emerit şi şi-a început viaţa retrasă. La 12 martie cardinalii au intrat în conclav pentru a-i alege succesorul. A doua zi, Jorge Mario Bergoglio, arhiepiscop de Buenos Aires, a fost ales papă cu numele Francisc. Misiunea acestui septuagenar este dublă: ca şef spiritual cu peste un miliard de credincioşi el devine şi şef al minusculului stat al Vaticanului, în care dispune de o putere absolută.

Beatrix a Ţărilor de Jos, în linia dreaptă a mamei şi bunicii sale

.La 30 aprilie 2013, la exact 33 de ani dpă ce a urcat pe tron, regina Beatrix a abdicat în favoarea fiului său, Willem-Alexander.A fost un eveniment important, dar care nu a avut nimic inedit în Ţările de Jos, aşa cum demonstrează istoria recentă a acestui regat. La 23 noiembrie 1890, suveranul Willem al III-lea a murit la 73 de ani. Ultimul lui fiu încă în viaţă, prinţesa Wilhelmina, de 10 ani, i-a succedat pe tron. După opt ani de regenţă a mamei sale, mica regină a depus jurământul la 6 septembrie 1898. Domnia ei, marcată de cele două războaie mondiale, s-a încheiat la 4 septembrie 1948, când a abdicat, cedând coroana unicei sale fiice, Juliana. Aceasta din urmă, mamă a patru copii, a domnit, la rândul ei, mai mult de 30 de ani, după care a cedat tronul fiicei sale mai vârstă, Beatrix. Urmând exemplul mamei sale Juliana şi bunicii sale Wilhelmina, Beatrix a abdicat la 30 aprilie 2013. Cel mai vârstnic dintre cei trei fii ai ei, Willem-Alexander a devenit rege. Este pentru prima oară în ultimii 123 de ani când un bărbat urcă pe tron în această ţară.Viitorul suveran va fi tot o femeie, dat fiind că regele şi soţia lui Maxima au trei fiice, între care prinţesa moştenitoare Catharina-Amalia are azi 16 ani.

Hamad ben Khalifa Al Thani, o succesiune anticipată şi liniştită

În zilele de 22-23 iunie 2013, Francois Hollande, la ora aceea preşedinte al Franţei, vizita Qatarul, având convorbiri cu emirul Hamad ben Khalifa Al Thani. A fost ultima vizită oficială a unui demnitar străin pentru sexagenarul emir, care, după două zile, a abdicat în favoarea unuia dintre cei 11 fii -Tamim ben Hamad Al Thani, 33 de ani. ”A venit vremea să deschidem o nouă pagină şi să oferim responsabilităţile (guvernării) unei noi generaţii”, declară emirul într-un discurs televizat. Şeicul Hamad pregătea de mai mult timp acest lucru, dar succesiunea s-a accelerat din motive atât personale, cât şi politice, nota atunci ziaristul Georges Malbrunot, de la ”Le Figaro”, care, fost ostatic în Irak imediat după jurnaliştii români. Publicistul francez evoca atât diabetul emirului, cât şi dorinţa celor din Qatar de ”a calma jocul în intervenţionismul în străinătate”. După proclamarea independenţei Qatarului, în 1971, a fost prima oară când predarea puterii s-a făcut în linişte: tată şeicului Hamad l-a destituit pe vărul său în 1972, înainte ca, la rândul său, să fie răsturnat, de fiul său, în 1995.

 Albert al II-lea, regele Belgiei timp de 20 de ani

Încoronat în 1993, Albert al II-lea i-a succedat fratelui său, popularul rege Baudouin. După 20 de ani de domnie, al șaselea rege al belgienilor a anunțat, la 3 iulie 2013, că renunță la tron. ”Constat că vârsta și sănătatea mea nu-mi mai permit să-mi îndeplinesc funcțiile așa cum o doresc. Asta ar însemna să nu-mi îndeplinesc obligațiile și concepția privind calitatea de rege stând la putere cu orice preț”, a declarat suveranul într-un discurs radio-televizat. La 21 iulie, de ziua națională, Albert al II-lea a abdicat în favoarea fiului său cel mare, prințul Philippe, 53 de ani. ”Sunt peste 20 de ani de când prințul Philippe este gata (să urce pe tron-n.n.)”, scria atunci Stephane Bern în ziarul citat și adăuga că ”regele Baudouin a vegheat personal la educarea nepotului său, pe care-l considera ca un fiu al lui pe care nu l-a avut.” Datorită abolirii legii salice în Belgia, în 1991, prințesa moștenitoare Elisabeth va putea ca, într-o bună zi, să succeadă tatălui ei, devenind astfel prima regină a belgienilor.

 Juan Carlos al Spaniei- final complicat de domnie

Juan Carlos a devenit rege al Spaniei la 22 noiembrie 1975, la două zile după moartea dictatorului Francisco Franco. Suveranul și-a câștigat încrederea și simpatia spaniolilor jucând un rol esențial în tranziția dintre franchism și democrație. Dar, de la începutul anilor 2010, mai multe scandaluri i-au afectat serios imaginea bătrânului rege. Rănit în urma unei costisitoare vânători în Botswana, dezvăluiri privind averea moștenită de la tatăl lui și depusă într-un cont în Elveția, zvonuri privind existența a doi copii secreți, incriminarea fiicei și ginerelui său într-o afacere de deturnare de fonduri publice și fraudă fiscală…La 2 iunie 2014, șeful guvernului Mariano Rajoy anunță abdicarea regelui Juan Carlos. Într-o alucuțiune rostită în aceeași zi, acesta din urmă apreciază că ”trebuie întoarsă pagina generației (sale) pentu una mai tânără, gata să facă reforme și să înfrunte sfidările pentru a deschide o nouă eră a speranței”. La 18 iunie, septuagenarul suveran a abdicat, după ce, în momentul urcării pe tron i s-a zis ”Scurtul”, el rezistând pe tron exact 38 de ani ! I-a succedat imediat fiul său, Felipe, nepoata sa Leonor devenind prințesă moștenitoare.

Muhammad Faris Petra, doar doi ani pe tron

Un rege… ales ? Nimic anormal în Malaezia. În teorie, din cinci în cinci ani, unul dintre cei nouă suverani, câți numără acest stat din Asia de Sud-Est, devine suveran suprem potrivit unui ordin ciclic stabilit în 1957, după proclamarea independenței federației Malaeziei față de Regatul Unit al Marii Britanii. Sultanul Negeri Sembilan domnește astfel timp de cinci ani; îi succede sultanul Selandor, raja

de Perlis, sultanul de Terengganu, sultanul de Kedah, sultanul de Kelantan, sultanul de Pahang, sultanul de Johor și, în sfârșit, sultanul de Perak, după care ciclul reîncepe. La 13 decembrie 2016, Muhammad Faris Petra, sultan de Kelantan de la 13 septembrie 2010, devine logic rege al Malaieziei, urmând lui Abdul Halim Muadzam Shah, sultan de Kedah. Domnia lui ar fi trebuit să se încheie la 13 decembrie 2021, dar, la 6 ianuarie 2019, spre stupefacția generală, palatal regal malaiezian a anunțat demisia… regelui. Potrivit zvonurilor, suveranul de 40 de ani se însurase în secret cu o fostă Miss Moscova… Muhammad Faris Petra a redevenit sultan de Kelantan și, după o scurtă perioadă de regență, sultanul Pahang Abdullah Shah a urcat pe tronul Malaieziei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.