Turiștii care se aflau în momentul respectiv în fața reședinței regale au fost surprinși de moment. Astfel, tradiționalul marș a fost înlocuit de acordurile melodiei cântate de Dolly Parton.
Momentul a fost filmat de cei prezenți, iar imaginile video au devenit virale pe internet.
Omagiu regal pentru Dolly Parton
Momentul nu a fost însă întâmplător. Regretata Dolly Parton a avut o relație specială cu Regatul Unit. Prin proiectul ei filantropic „Imagination Library”, cântăreața a oferit peste 300 de milioane de cărți copiilor din toată lumea, inclusiv celor din Marea Britanie.
Organizația The Queen’s Reading Room, patronată de Regina Camilla, a transmis la rândul ei un mesaj emoționant, numind-o pe Parton „o iconă a lecturii și imaginației”.
Ceremonie, transformată într-un moment de reculegere
Familia Regală a distribuit pe rețelele sociale momentul muzical. Imaginile au fost însoțite de mesajul: „Ne amintim de minunata și inegalabila Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni – inclusiv milioanelor de copii care au primit cărți gratuite prin Imagination Library. Te vom iubi mereu”.
Interpretarea melodiei „9 to 5” la Palatul Buckingham a reprezentat și o recunoaștere a impactului cultural, artistic și filantropic al lui Dolly Parton.
Dolly Parton a fost primită mereu cu brațele deschise de către membrii familiei regale. În 2023, în cadrul unui interviu, ea a povestit momentul întâlnirii cu Regina Elisabeta a II-a, în cadrul Jubileului de Argint, din anul 1977.
De asemenea, în 2023, Parton fusese invitată la ceai de Prințesa de Wales, însă nu a putut participa din cauza programului încărcat.
„9 to 5” , o melodie-manifest
Piesa „9 to 5” simbolizează lupta femeilor din clasa muncitoare împotriva exploatării și a sexismului la locul de muncă. Piesa a fost scrisă de Dolly Parton în 1980, pe platoul filmului „9 to 5”, unde Parton a folosit un truc celebru: își bătea unghiile acrilice pentru a imita sunetul unei mașini de scris – simbolul muncii de birou.