Gaza, Karabah, Donbas – spoiala modernității nu poate ascunde impulsuri existențiale

În cazul atacului Hamas, eșecurile serviciilor secrete israeliene au contact mai puțin decât autoamăgirea guvernului israelian. Guvernul Netanyahu a crezut că este asigurat și că poate să-i mituiască pe liderii Hamas, pentru ca gruparea să rămână pe tușă în timp ce el va negocia începerea relațiilor diplomatice cu Arabia Saudită. Guvernul israelian s-a complăcut în aceasta situație, lăsând spațiu pentru manifestarea elementelor care se opun „Acordurilor Avraamice” semnate de Israel cu Maroc, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, cu medierea Statelor Unite.

”Israelienii nu au înțeles ce urmări ar avea pentru palestinieni stabilirea relațiilor diplomatice între Israel și Arabia Saudită”, scrie economistul David P. Goldman, pentru Law&Liberty.

”Aproape jumătate dintre arabii care trăiau în Palestina înainte de proclamarea statului evreu erau imigranți economici care au venit acolo când sioniștii au început să pună bazele noului stat. Nu erau o națiune, erau doar ostatici ai statelor arabe care refuzau să recunoască existența Israelului. În această logică, stabilirea relațiilor diplomatice dintre Israel și lumea arabă, în special Arabia Saudită, gardianul locurilor sfinte ale islamului, are elimina rațiunea de a fi a statutului de refugiat palestinian. Prin urmare, palestinienii ar rămâne niște arabi apatrizi.

Palestinienii sunt doar ostaticii statelor arabe care refuzau să recunoască existența Israelulu

Niciun arab nu spunea că este palestinian înainte de apariția statului Israel, înainte de 1948. Israelul a fost atunci invadat de cinci armate arabe. Circa 800.000 de arabi au fugit sau au fost expulzați în cursul acelui război. La scurt timp, circa 800.000 de evrei au fost expulzați din Africa de Nord, din Irak și Iran. Israelul i-a absorbit pe toți, iar populația evreiască a noului stat a crescut de la 630.000 în 1948, la aproape 1,6 milioane în 1955. Statele arabe au refuzat să-i absoarbă pe cei 800.000 de refugiați ai războiului din 1948. În schimb, i-au segregat dându-le statutul de refugiați care se vor întoarce în Palestina, după distrugerea Statului Evreu.

Palestinienii sunt singura comunitate din lume în care statutul de refugiat este ereditar. Grecii care trăiau de 3000 de ani în Asia Mică și au fost expulzați în 1922 au devenit cetățeni ai Greciei; cei 3 milioane de germani care trăiau de decenii în regiunea sudetă și au fost expulzați în 1945 au devenit cetățeni germani; cei aproape un milion de evrei expulzați din statele musulmane în 1948 au devenit israelieni.

Doar palestineinii au rămas refugiați, printr-o dispensă speciala  ONU, cu o agenție separată a organizației creată special pentru ei.

 

În spatele ușilor închise, Emiratele Arabe Unite (care au relații diplomatice cu Israelul) și Arabia Saudită speră că Israelul va distruge gruparea Hamas. Hamas este un bastion al Fraților Musulmani, iar această din urmă organizație este dușmanul de moarte al monarhiilor din Golf. La nivel public, saudiții nu pot întreține relații diplomatice cu Israelul, în timp ce arabii mor bombardați de armata israeliană. Prin urmare, extinderea Acordurilor Avraamice a fost oprită, iar acesta este marele succes al Hamas.

În spatele ușilor închise, Emiratele Arabe Unite (care au relații diplomatice cu Israelul) și Arabia Saudită speră că Israelul va distruge gruparea Hamas.

Israelul a crezut că îi poate cumpăra pe arabii palestinieni cu beneficii economice. În Cisiordania, acest plan a funcționat parțial. În 2021, venitul pe cap de locuitor în Gaza era de 3.664 de dolari. În Iudeea și Samaria (în Cisiordania), acest venit era aproape dublu, de 6.245 de dolari. Arabii din Cisiordania câștigau mult mai mult decât egiptenii (3.019 dolari), decât iordanienii (4.405 dolari) sau decât tunisienii (4.208 dolari). Dacă exceptăm statele producătoare de petrol, rezidenții din Cisiordania sunt cei mai prosperi, mai educați și mai sănătoși arabi din lume, cu 132.000 de studenți. În Israel, studenții arabi reprezintă 17% din total – aproximativ același procent cu al arabilor din populația totală – 21%. Însă palestinienii, la fel ca și alții – refuză să se lase dizolvați în supa insipidă a modernității.

De cealaltă parte, actuala generație de israelieni este moale și cufundată în automulțumire. Tinerii nu au mai fost chemați la război de pe vremea bunicilor lor. Ultimul război terestru purtat de Israel a fost în 1982, in Liban. Niciun ofițer activ din armata Israelului nu are experiență de luptă. Acum, ofițerii în retragere observă că unitățile de blindate care erau baza rezervelor israeliene sunt mai mici, mai puțin disciplinate, mai puțin instruite, prost pregătite pentru războiul de manevră, bazându-se pe lovituri aeriene, arme de precizie și informații. Prin urmare, eșecul de acum serviciilor secrete nu prea avea cum să fie compensat.

Dezordinea civilă din țară, datorată reformei justiției din acest an, indică o slăbiciune în fibra societății. Asta a atins și armata. Sute de piloți din rezerva forțelor aeriene au declarat, în luna iulie, că nu se vor prezenta la datorie, ca formă de protest împotriva reformelor. Această lipsă de disciplină este fără precedent într-o țară în care rata mobilizării obișnuia să fie de peste 100% (mulți rezerviști se prezentau la unități chiar dacă nu li se cerea asta).

Supraviețuirea Israelului ar putea depinde de ce anume va produce industria sa high-tech: dispozitive de bruiere a dronelor sau site-uri matrimoniale pentru piața americană.

Dorința evreilor seculari de a avea nu un Stat Evreu, ci o țară obișnuită, și de a se concentra pe împlinirea în plan individual contrastează mult cu uciderea în masă a israelienilor din motiv că sunt evrei.

Obiectivul pe termen lung al Hamas și al altor jihadiști este să transforme Israelul într-o țară în care mulți dintre actualii cetățeni să nu mai poată trăi, în special cei cu studii superioare tehnice, care ar putea lucra la Berlin, la Budapesta sau în Brooklyn. Terorismul ridică nivelul sacrificiului necesar pentru a menține Statul Evreu dincolo de limita acceptabilă pentru mulți cetățeni israelieni. Nu este limpede dacă și în cele fel se vor ralia israelienii în jurul proiectului unui Stat Evreu.

Analiștii au avertizat de ani buni că ecartul tehnologic dintre Israel și Iran se reduce. Inginerii israelieni se luptă cu inginerii iranieni. Acum au un avantaj. Dar Iranul se apropie. De la revoluția islamică din 1979, numărul studenților din Iran a crescut de 20 de ori. În același interval, numărul studenților din Israel a crescut de 3,5 ori. Supraviețuirea Israelului ar putea depinde de ce anume va produce industria sa high-tech: dispozitive de bruiere a dronelor sau site-uri matrimoniale pentru piața americană.

 

Opțiunile pe termen scurt ale Israelului sunt limitate.

Pentru a distruge Hamas, va fi necesară o operațiune terestră în Gaza. Nu este limpede dacă avantajul tehnologic al Israelului va ajuta. Războiul din Ucraina a produs multe inovații în lupta anti-tanc, inclusiv drone care pot distruge tancuri. Rusia are tehnologie pentru bruierea dronelor. Nu știm dacă și Israelul are așa ceva. În plus, abilitatea Israelului de a executa o operațiune la sol în Gaza depinde de informații care acum nu sunt valabile.

Apoi, Israelul se teme de un război pe două fronturi, dacă gruparea Hezbollah va ataca din nord. Hezbollah are intre 15.000 si 40.000 de rachete, printre care și unele manevrabile, care nu pot fi interceptate de Iron Dome. Rachetele sunt depozitate în zone locuite. Dacă Israelul ar lovi aceste zone, ar provoca mii de morți în rândul civililor.

Pentru moment, Israelul va ține Gaza sub asediu. Are o perioadă de grație, din cauza repulsiei provocate întregii lumi de atacul Hamas. Însă această perioadă nu va ține mult. Imaginile cu suferința celor din Gaza vor face ca sentimentele să se întoarcă împotriva israelienilor. Dacă nu va da o lovitură în următoarele săptămâni, Israelul va pierde un context strategic prielnic.

Evenimentele groaznice din ultimele zile arată că impulsurile existențiale ale vechii lumi nu pot fi eliminate printr-o spoială de modernitate. Sârbii din Kosovo, armenii din Nagorno-Karabah și ucrainenii din Donețk și Lugansk au învățat asta pe pielea lor. Secolul 20 a rezolvat războaiele etnice prin transferuri de populație – unele ordonate, altele înfiorătoare. Conflictul arabo-israelian ar fi trebuit reglementat la fel, la finalul anilor 1940, prin transferul unor populații egale. Statele arabe au abandonat transferul și au închis 800.000 de palestinieni, transformându-i în refugiați permanenți și dând astfel naștere unui monstru.

În Israel nu va fi nicio soluție cu două state. După au fost amăgiți și apoi supuși unor crime ce aduc aminte de Holocaust, israelienii nu vor accepta statalitatea palestiniană. Într-un fel sau altul, în următorii câțiva ani vom asista la schimbul de populații care trebuia să aibă loc în 1948. Fie Israelul va distruge Hamas, iar populația din Gaza se va disipa prin emigrare, fie un număr mare de israelieni vor considera că prețul unei politici evreiești este prea mare și se vor stabili în Europa sau SUA.

Poate să pară crud, însă evenimentele din ultimele zile ne-au arătat că monștrii vechii lumi sunt printre noi, iar declarațiile insipide al diplomaților nu-i vor face să dispară”.