22 iunie 2015
O mînă de ziarişti eroi tocmai au difuzat o filmare din interiorul genunchiului lui Ponta. Este culmea jurnalismului de investigaţie. Oprea ne ridică sprîncenele (sic!) cu un profil perfect de premier pentru România acestor zile: interes naţional, blabla total, anticorpi serioşi uneperişti la anticorupţie, aproape că nu ne vine să credem că nu a fost premier şi pînă acum. El e şeful deficitului de democraţie acumulat în tot acest ultim deceniu. Dar de Iohannis nu se vorbeşte serios, poate pentru că nu-l luăm în serios. Astăzi e prezentată strategia de apărare a ţării. (Aici e integral: Strategia Nationala de Aparare a Tarii.) Iar omul pare foarte serios, vrea puteri sporite. Astăzi îşi va prezenta în parlament strategia de apărare pînă în 2019.
Sînt asumate puteri şi competenţe suplimentare, e continuată o tradiţie de dominaţie non-democratică prin instituţii paralele netransparente – SRI, CSAT. A scris-o foarte bine Horaţiu Pepine, se încearcă un soi nou de prezidenţialism în forţă (unul care l-ar avea pe Oprea perfect drept executant, apropo). Critica lui Pepine se regăseşte zilele astea în intervenţia lui Tăriceanu (îl are totuşi pe Daniel Barbu sfetnic, un intelectual cu senzori foarte fini în chestiuni de “procedură democratică”). Chestionarea asumărilor în forţă a unor atît de multe atribuţii pentru preşedinte e normală. Ponta nu şi-o asumă, spune că a vorbit cu Oprea şi cu Duşa şi că e ok. Opoziţia n-are greţuri democratice. Cineva trebuie să şi discute ce implică deocamdată retoric această “Românie puternică” a lui Iohannis.
Strategia de apărare nu are ambiguităţi. Lucrează cu axiome. În strategia de apărare se stabilesc lucruri şi gata, dezbaterea e de formă. Tendinţa e din ce în ce mai clară: transferi paşii democratici în sfera birocraţiei semisecretizate pe care “cetăţeanul normal” n-o mai poate urmări nici în forma tablodizată la ştirile din ziua de azi.
Cele mai controversate pasaje ar privi zone unde discuţia e departe de a fi terminată. Iohannis vrea să tranşeze chestiunea sănătăţii şi a educaţiei mutînd-o la “apărare naţională”. Păi şi dacă va fi în interesul apărării naţionale o privatizare agresivă? Că l-am mai văzut pe unul cum explica sistemul de urgenţă ca o competiţie pe piaţa liberă. Găsim de altfel sintagme cheie ale privatizării, “pacientul în centrul sistemului” – o formulare aparent neutră care de fapt indică într-un limbaj osificat tendinţa de a încuraja accentul pe om (şi pe cardul lui) decît abordarea strategică a sistemului ca ansamblu:
modelarea sistemului de sănătate prin situarea pacientului/cetăţeanului în centrul acestui sistem;
corelarea politicilor privind piaţa muncii cu cele din educaţie şisănătate în vederea sprijinirii proceselor de dezvoltare durabilă;
adoptarea unor măsuri coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi reducerea disparităţilor de dezvoltare la nivel teritorial.
Distorsiunile pe piaţa muncii sunt şi ele “riscuri”. Dar despre ce distorsiuni e vorba?
Riscuri de natură socială persistă pe fondul unor tendinţe cum ar fi declinul demografic, emigraţia populaţiei active, degradarea factorilor de mediu, al deficienţelor din sistemele naţionale de sănătate, educaţie şi asistenţă socială, dar şi al distorsiunilor pe piaţa muncii.
Elementele îngrijorătoare apar tocmai din extinderea umbrelei de “ameninţare la securitatea naţională”. Totul intră aici, socialul, tehnologicul, mediul. Şi nu cred că inegalitatea, de exemplu, ar fi preocuparea, cît posibila ripostă socială la continuarea politicii procapital:
În mod tradiţional, ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile la adresa apărării şi securităţii sunt evaluate prin prisma unor concepte militare, însă mediul actual de securitate necesită o abordare extinsă, în care să se regăsească, pe lângă elementele de natură securitară, şi cele de natură economica, socială, politică, tehnologică şi de mediu.
La capitolul “soluţii” se începe cu o definiţie stranie din nou:
Actualele provocări la adresa securităţii României reclamă dezvoltarea unui sistem intelectual creativ, fiind importante educaţia, sănătatea şi factorul social.
Văd că se tot bagă bani în academii “intelligente”, însă aici e enunţată intenţia de a intra cu bocancii apărării naţionale în domenii unde firească e tocmai libertatea de opinie, inclusiv opinia care i-ar putea irita pe măreţii oameni din CSAT. “Sistemul intelectual creativ” e deja la lucru prin stipendierea zonelor din jurnalism şi din spaţiul oengistic care se prefac că dezbat, dar de fapt apără linii dure din dezbaterile naţionale (vezi legile Big Brother şi altele asemenea). O dezbatere intelectuală e şi contestarea unei intervenţii armate precum cea din Irak. Ei bine, aveţi grijă, ‘teresu naţional veghează.
Citiţi articolul integral pe voxpublica.realitatea.net
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.