Gheorghe Schwartz, laureatul Premiului Național „Ion Creangă“

Scriitorul Gheorghe Schwartz este câștigătorul Premiului Național pentru proză „Ion Creangă“, Distincția i-a fost acordată la Gala Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, ediţia a VI-a desfășurată zilele trecute la Piatra Neamț.

La această ediţie, ca preşedinte al juriului a fost desemnat scriitorul şi criticul literar Ioan Holban. Alături de domnia sa, în procesul de jurizare au mai fost implicaţi scriitorii şi criticii literari: Emanuela Ilie, Mircea A. Diaconu, Constantin Dram, Adrian Dinu Rachieru, Theodor Codreanu și Cristian Livescu.

Nominalizaţii Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, ediţia a VI-a, au fost stabiliţi în urma unei anchete minuţioase făcute de organizatori în mediile literare din ţară şi din Republica Moldova. Lista i-a cuprins, în ordine alfabetică, pe Ştefan Agopian, Radu Aldulescu, Val Butnaru, Petru Cimpoeşu, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Doina Ruşti, Gheorghe Schwartz.

Un moment important al Galei l-a constituit prelegerea intitulată „Ion Creangă, scriitor universal, sărbătorit anual la el acasă” susţinută de criticul şi istoricul literar Nicolae Scurtu.

De asemenea, evenimentul a mai cuprins şi decernarea, în mod public, a titlului de Cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ laureatei ediţiei precedente a Premiului, scriitoarea Gabriela Adameşteanu.

GHEORGHE SCHWARTZ

Prozator, publicist, profesor universitar și colaborator al ziarului cotidianul de ani de zile. S-a născut la 16 septembrie 1945, în Lugoj. Părinţii: Eugen, funcţionar şi Maria-Mariana, profesoară de pian. Studii: şcoala primară, gimnaziul şi liceul la Lugoj. Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filozofie (1963-1968). Doctor în filosofie (2000).

Debut în presă: revista „Familia”, 1969, proză scurtă.

Debut editorial: „Martorul”, roman, 1973.

Colaborări în peste optzeci de publicaţii din ţară şi din străinătate. Prezent în publicaţii din Germania, Ungaria, Israel, China, Franţa, Republica Moldova, Rusia, Austria.

Membru al Uniunii Scriitorilor, din 1976; din 1990 face parte din Consiliul de conducere.

Premii: Premiul C.C. al U.T.C., Bucureşti, 1973 (pentru romanul „Martorul”); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara, 1983 („Efectul P”); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Arad, 1993 („Cei O Sută – Ecce Homo)”, 1996 („Procesul”), 2000 („Cei O Sută – Mâna albă”), 2005 („Cei O Sută – Axa lumii”); Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, 1998, („Cei O Sută – Oul de aur”) şi pentru volumul „Agnus Dei” (2013); Premiul pentru proză – Festivalul Internaţional EMIA, 2004; Premiul „Autorul Anului 2005” (pentru „Spitalul”), oferit de APLER; Premiul „Mihail Sebastian” pentru proză şi teatru pe 2005-2006 conferit de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România; Premiul de Excelenţă al Consiliului Judeţean Arad şi al Centrului Cultural Judeţean Arad, 2008; Marele Premiu pentru Proză „Liviu Rebreanu” 2007; Premiul pentru proză „Luceafărul” 2008; Premiul OPERA OMNIA al Asociaţiei scriitorilor din Arad, 2009; Premiul editurii ARKA (Smeredevo) la Târgul Internaţional de Carte de la Belgrad, 2010; Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, („Cei O Sută – Culoarul templier”), 2010; Marele Premiu pentru Proză „Mihail Sadoveanu”, Iaşi, 2012; Trofeul pentru excelenţă în cultură, Lugoj, 2012; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, 2013; Premiul Fundaţiei „Principesa Margareta”, 2014; Premiul revistei „Irodalmi Jelen”, 2015; Diplomă de Excelenţă, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, 2016; Excelenţa Bănăţeană, Premiul „Coriolan Brediceanu” pentru „performanţe deosebite în educaţie”, Timişoara, 2017; „Ambasador al Culturii Arădene”, Consiliul Județean Arad, 2019; Diplomă de Excelență – Omul Anului 2019; Centrul Cultural Israel – România, Tel Aviv, 2020;

Distincţii: Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, 2004; Medalia Meritul pentru Învăţământ, clasa a III-a, 2006; Cetățean de onoare al Municipiului Arad, 2020.

Activitate profesională: Şcoala Specială Arad – profesor, director adjunct, director (1968-2002); Studioul de Televiziune Intersat Arad, redactor-şef, apoi director (l994-l996); coordonator al Comisiei de Expertiză Complexă a Judeţului Arad (1997-2001); Revista „Arca”, redactor-şef adjunct (l990-1992); Ambasada României la Bonn, Consilier (1992-1993); Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Arad, Consilier-şef (1990-1994); Universitatea „Vasile Goldiş” Arad, lector universitar – ecologie spirituală, psihologie, jurnalistică (1990-2001); Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Profesor universitar dr. filozofie, psihologie, jurnalism (2002 – prezent); Decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad (2003-2008); directorul Institutului European al UAV (2003-2012) şi şef de catedră (2008-2011); din 2009, preşedinte al Fundaţiei Culturale Româno-Germane „Marco Polo”; Director al Institutului Cultural Român, Filiala Banat-Crişana (2012-2013

Nicolae Manolescu: „Dacă rolul hussitismului rămâne încă de dovedit, iar acela al Romei, prin şcoala ardeleană ne duce mai degrabă spre latinitatea occidentală şi spre catolicism, prima importantă apropiere de Europa Centrală se produce tot în Ardeal, sub presiunea culturii germane (influenţă pe care doar Blaga o considera cea mai importantă dintre toate) sau maghiară. Scriitorii care au stat sub această zodie au fost Slavici, Coşbuc, Goga, A. C.Popovici, bătrânul Caragiale, tânărul Rebreanu şi în epoca noastră câţiva literaţi originari din Banat, precum Sorin Titel sau Gheorghe Schwartz.” (Nicolae Manolescu, „România literară”, 12-18 noiembrie 1997)

Sorin Titel: „Gheorghe Schwartz aparţine, de fapt, acelei familii de scriitori care, în căutarea materiei prime pentru literatura lor, nu recurg neapărat la propria lor biografie. Mai puţin obsedaţi de experienţa personală, convinşi că sunt capabili să inventeze situaţii şi personaje, ei au o neţărmurită încredere în imaginaţie, şi acest lucru se întâmplă fie că rămân în perimetrul literaturii realiste, fie că plonjează în plan fantastic, acolo unde în calea imaginaţiei lor dezlănţuite, nu se pun nici un fel de oprelişti.” (Sorin Titel, 1976)

Ioan Holban: „În ciclul lugojan, Gheorghe Schwartz a scris istoria unei societăţi aflată în momentul crepusculului, distrusă de sistemul său birocratic care să fie în stare să opereze eficient şi repede, la nevoie, să fie capabil să facă pe baza unor instrucţiuni clare ca orice să se poată realiza şi totul să nu se poată realiza, castelul kafkian devenit muzeu.”

 Gheorghe Mocuţa: „Gheorghe Schwartz, unul din cei mai productivi scriitori români contemporani, a scris cât alţii în două sau trei vieţi dovedind o tenacitate şi o putere de muncă ieşite din comun. Dar ceea ce e important e până la urmă calitatea şi noutatea scriiturii sale care se trage parcă din tratatele alchimiştilor combinate cu pasiunea pentru jocul destinului, al hazardului şi al determinării. E o proză modernă ce aparţine canonului neomodernist, o proză care are mister şi îndeamnă la meditaţie pe de o parte, iar pe de alta combină ironia jucăuşă a destinului cu neliniştea individului marcat de istorie. Scriitura sa se prezintă fără complexe provinciale; profesorul arădean a avut întotdeauna numeroase contacte cu personalităţi de centru, dar o soartă implacabilă îl făcea să semene cu unele din umilele sale personaje. Te izbeşte la acest om modestia amestecată cu un sentiment de resemnare teribilistă şi discursul său în doi peri care abia te introduc în universul ucenicului neascultător care scrie cărţi. Cu sau fără parafa criticii surde şi mute, Gh. Schwartz este un mare scriitor, unul din cei mai importanţi ai generaţiei sale şi ai zonei de Vest.”

Cornel Ungureanu: „Cred că sunt autori care au vocaţia schiţei şi cred că Gheorghe Schwartz este unul dintre aceştia. Harul brevilocvenţei, nu se câştigă prin exerciţiu, cu el te naşti. (…) Prozatorul imaginează spectacole sclipitoare, admirabile prin inteligenţă, vervă, spirit fantezist”. (Cornel Ungureanu, „Orizont”, 49/7 decembrie, 1984)

Alexandru Ruja: „Scriitor inteligent, cu lecturi mereu proaspete, Gheorghe Schwartz foloseşte o seamă de procedee nu tocmai la îndemâna cititorului obişnuit. Cărţile lui pot deruta fie şi numai prin dezinvoltura cu care diverse trucuri, pe care literatura le-a vehiculat, sunt repuse în drepturi. Când alţi prozatori din aceeaşi generaţie scot cărţi mai cu încetinitorul, Schwartz ar fi capabil, credem, să publice chiar două (dacă nu mai multe) cărţi pe an. Ca să fiu în ton cu Maximele – Minimele, aş putea zice că, dacă s-ar organiza o probă de fond şi sprint, Schwartz ar fi, fără îndoială, un temut concurent şi candidat la un loc pe podium”. (Alexandru Ruja, Parte din întreg, Editura de Vest, Timişoara, 1994, pp. 139-147)

Despre Premiul Naţional pentru Proză ”Ion Creangă”, Opera Omnia