(VIDEO)Gogu Constantinescu, un Nobel pierdut de România

În anul 1926, revista britanică „The Graphic” a publicat un articol despre sonicitate, afirmând despre savantul George (Gogu) Constantinescu că este „printre marii inventatori ai lumii, alături de Albert Einstein, Marie Curie, Ernest Rutherford, Thomas Alva Edison și alții”.

S-a născut la 4 octombrie 1881, la Craiova, și a murit la 11 decembrie 1965, la Coniston Water, Regatul Unit al Marii Britanii. Potrivit unui calcul, de la apariția primei sale invenții, în 1907, până la data trecerii în eternitate, în 1965, Gogu Constantinescu a realizat câte un brevet la două luni. În total, a lăsat eternității peste 400 de brevete de invenție în SUA, Danemarca, Elveția, Austria, Germania, Marea Britanie, Franța, România etc.

Dat fiind caracterul secret al multora dintre acestea, sunt și astăzi creații de-ale lui nepuse în practică și inaccesibile. Principala sa descoperire a fost Teoria Sonicității. Pe baza calculelor, a realizat dispozitivul de tragere, la orice turaţie a motorului, prin discul format de palele elicei în rotaţie, numit G.C. Gear (Angrenajul Gogu Constantinescu).

Guvernul britanic a realizat pentru el, în 1918, laboratorul din West Drayton, numit Uzinele Sonice. Din cele patru sute de invenții, din care numai 120 patentate, putem cita câteva : lampă electrică cu mercur, acumulatori, motoare, baterii, calculatoare mecanice, betonul armat, asfaltul pentru șosele, injectoarele sonice, cutii de viteze sonice, dispozitivul de tragere cu mitraliera, la orice turație a elicei de avion. Prin acest sistem incredibil, avioanele britanice au doborât sute de avioane inamice, piloții germani nefiind capabili să înțeleagă cum sunt loviți atât de exact prin elicele avioanelor engleze. Și în cazul în care au doborât avioane britanice, germanii nu au avut timp să afle secretul instrumentului „G.C. Gear”.

Uluit de invențiile românului, guvernul de la Londra a realizat, în 1918, laboratorul din West Drayton, numit Uzinele Sonice. În acest fel, G.C. a demonstrat că lichidele sunt compresibile (comprimabile, care se pot comprima), deși toate manualele de fizică susțin și azi exact opusul ! În acest fel, G.C. a creat un nou domeniu al mecanicii, numit sonicitate. Alte mari invenții G.C. : motorul sonic, ciocanul sonic, schimbătorul de viteze automat, generalizat la autoturismele americane; folosirea betonului armat la clădirile construite în Romania : Cazinoul din Constanța, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athenee Palace, Marea Moschee din Constanța (Moscheea Carol I), podurile de peste râul Siret (Adjud, Răcătău, Roman) și altele. După cum s-a spus, mintea genială a lui Gogu Constantinescu a devansat cu mult nivelul timpului său, și de aceea, astăzi, își păstrează actualitatea, acuratețea, inventivitatea. În 1961, Institutul Politehnic din București i-a acordat titlul de „Doctor honoris causa” în științe tehnice.

A fost membru al Societății Politehnice, membru de onoare al Academiei Române și membru de onoare al Societății inginerilor din Anglia. Păcat că, din cauza lipsei de susținere românească și britanică, precum și din cauza secretelor militare, nu i-a fost acordat Premiul Nobel.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 13
Ion Longin Popescu 70 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Cand Romania era Romania si Natia Romana era formata din POPOR. nu p000lime. fuse si se duse.

  2. Ce roman minunat, cata frumusete si geniu, am plans citind articolul despre ing. Gogu Constantinescu !

  3. Baietii din vest isi dau premii intre ei, se lauda si se sustin intre ei. Stim cu totii ca parodia cu Nobelul a atins maximum cand i-a fost atribuit lui Obama pentru pace desi incepuse mandatul de presedinte in mai putin de un an si nu facuse nimic. Au zis in motivare ceva gen „ca sa incurajeze activitatea pentru pace”. Obama a realizat penibilul situatiei si nu s-a deplasat sa il ia. Iar de facut pace n-a prea facut.

  4. Fake Democracy Ziua in care a murit ironia, a fost cand piticul cripto-evreu psihopat gayfucker Kissinger, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace in 1973. Si mai sunt alte instante care arata ca acest premiu valoreaza cat o ceapa stricata. Deci, pentru dragostea si devotamentul sau in rasturnarea de guverne straine alese, declanșarea de genocid si uciderea ,,ghiaurilor”, in ciuda cunoasterii pe scara larga a detaliilor vinovatiei sale, unele obtinute chiar din documentele FOIA-CIA, Kissinger continua sa fie o figura publica admirata, probabil, de catre aceiasi turma de vite care aproba zgomotos genocidul palestinian si razboiul prin procura din Ucraina..

  5. Ka khazarii nu e nimeni: dar sa fie sange mult, da sange mult, asta este lozinca lor. Deci s-au exportat de la Gorby incoace totzi shi toate heroinele URSS, secretarii PCUS, preshedintzii de syndicat, kolhoz, etc. in tzara sfanta unde deasemeni ca in triunghiul Bermudelor zac cele mai multe premii Nobeli, majoritatea pentru pacea lor, nu a noastra. Inventarea insulinei de romanul nostru, a fost refuzata, ca de…,era singurul roman printre Alles!Bula lei de la Iashi, care cu un avant revolutzionar, l-au scos din shtintza lor, ca oftica lor cea mai mare este ca nu trebuie ca un goym sa fie mai deshtept ca aceasta adunatura de natzii, careia Rabyiile lor le-a promis ca vor fi proprietari cu acte in regula a Planetei. Era un raby pe la New York ce tiparea la xerox 1$$ banknota shi o vindea la vizitatory synogogii care, l-au declarat shi sfant pentru inventzia lor, ca doar la asta ii duce mintea, ca la tiparirea parazitara a $$. Ar trebui ca la Olimpiade sau cum este acum cu Halep, comitetul Nobel de la Oslo, sa retraga medalia shi banii la aceshti impostori. Se aude Oslo???, ca shi voi suntetzi cu politically correct, mai avetzi shi o activista pe acolo, o co pila buna de a mani pula shi ea lumea??? Se poate incepe ca sa facetzi dreptate Romaniei cu Weisel, impostor HU dovedit de evreii normali, ce a declarat ca la fufe, ca este rushinos sa dezgoleasca bratzul ca sa arate numarul de lagar, la colegii de lagar, care au zis ca el nici nu a fost pe acolo. Ce mai tura bura, cand palneta se topeshte, chestiile astea pentru libidinoshi gretzoshi shi handicapatzi, dar mai ales cu sindromul Stocholm in vine, nici nu mai conteaza, cu toate vaccinatziile lor.
    O zi buna.
    Con

  6. Au existat dușmani ai omenirii în 1989 care au vrut să prevină proliferarea fuziunii la rece și există și astăzi astfel de dușmani. Citind despre modul în care cercetarea fuziunii la rece a fost atacată încă de la început ne poate ajuta să ne pregătim pentru atacuri din partea acestora în viitor. Acestia sunt sociopati lacomi, egoiști și înfometați de putere și nenumărații lor slujitori vor să suprime solutiile infinite si gratuite de energie pentru încă ceva decade sau secole. O înșelăciune îi priveaza pe oameni de cea mai valoroasă resursă a sa: inovația, motorul care a condus economia. Un număr necunoscut de soluții a fost create pentru a rezolva problemele lumii noastre, dar autoritățile respectate, prin aplicarea unor metode de testare defecte și inadecvate, le împing în obscuritate. Dacă ar fi de acord să schimbe/rafineze protocoalele, s-ar dovedi în mod concludent frauda care a fost comisă asupra multor dezvoltatori de eficiență care și-au prezentat dispozitivele spre validare.

  7. geniu romanesc, o minte sclipitoare. Între primii 10 ai Lumii. Câți romani știu de el???
    Acum, maneliștii și hoții, ăștia au rămas…

  8. „…a demonstrat că lichidele sunt compresibile (comprimabile, care se pot comprima), deși toate manualele de fizică susțin și azi exact opusul ! În acest fel, G.C. a creat un nou domeniu al mecanicii, numit sonicitate”?
    Băi ‘nea, nu mai scrie prostii de analfabet funcțional, că afirmația „lichidele sunt compresibile” a’ta e’te!
    Pe INCOMPRESIBILITATEA APEI se bazează Sonicitatea! …că, altfel, împușcau britanicii Imperiului javrei grase drogate Churchill palele elicei, nu avioanele nemțești……[RumBurak Rishi]

  9. Sper sa citeasca acest articol si tov @Eduard F Kalacu MotZ precum ca lichidele sunt totusi compresibile, ca si el credea acum 1/2 an ca lichidele E incompresibile.
    Vad ca si acum specimenul crede la fel.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.