Goluri pentru Lumea rusă: Sheriff Tiraspol, echipa KGB care spală obrazul regimului separatist

Când Sheriff Tiraspol a învins Real Madrid pe Santiago Bernabéu, în septembrie 2021, Europa a descoperit peste noapte o echipă venită dintr-un teritoriu separatist pe care aproape nimeni nu îl putea indica pe hartă. Povestea era perfectă pentru televiziuni. Vorbim de un club necunoscut, cu jucători adunați din mai multe țări, răsturna gigantul fotbalului mondial. […]

Mihai Isac - Contributor
Goluri pentru Lumea rusă: Sheriff Tiraspol, echipa KGB care spală obrazul regimului separatist

Când Sheriff Tiraspol a învins Real Madrid pe Santiago Bernabéu, în septembrie 2021, Europa a descoperit peste noapte o echipă venită dintr-un teritoriu separatist pe care aproape nimeni nu îl putea indica pe hartă. Povestea era perfectă pentru televiziuni. Vorbim de un club necunoscut, cu jucători adunați din mai multe țări, răsturna gigantul fotbalului mondial. […]

Când Sheriff Tiraspol a învins Real Madrid pe Santiago Bernabéu, în septembrie 2021, Europa a descoperit peste noapte o echipă venită dintr-un teritoriu separatist pe care aproape nimeni nu îl putea indica pe hartă. Povestea era perfectă pentru televiziuni. Vorbim de un club necunoscut, cu jucători adunați din mai multe țări, răsturna gigantul fotbalului mondial. Dar în spatele basmului sportiv se afla o realitate mult mai puțin romantică.

Sheriff nu este doar numele unei echipe. Este marca unui conglomerat care domină economia regiunii transnistrene și exercită o influență decisivă asupra vieții politice locale. Grupul oligarhic finanțează partidul „Obnovlenie”, iar competiția politică din regiune este profund limitată. Clubul, fondat de oamenii din spatele acestui imperiu, ofițeri ai KGB, reprezintă vitrina sa cea mai strălucitoare. 

Fotbalul a oferit Tiraspolului ceea ce diplomația separatistă nu putea obține, precum vizibilitate, oaspeți străini și aparența normalității. Chiar presa oficială a regimului recunoștea, înaintea meciurilor din Liga Campionilor, că acestea aveau nu doar semnificație sportivă, ci și una de imagine și politică. Pentru administrația separatistă, acea seară a fost mai valoroasă decât orice campanie diplomatică. 

Războiul pentru imagine

Paradoxul este evident. Sheriff poate juca în competițiile UEFA numai ca echipă moldovenească, sub autoritatea Federației Moldovenești de Fotbal. Regimul separatist, care contestă suveranitatea Chișinăului, folosește astfel recunoașterea R.Moldova pentru a-și promova propria identitate politică. R.Moldova oferă pașaportul sportiv, iar Tiraspolul păstrează beneficiul de imagine. 

Pe ecranele Europei apar stadionul modern, tricourile galben-negre și tribunele bine iluminate. Nu apar însă celulele administrației separatiste, dosarele fabricate împotriva criticilor, restricțiile asupra libertății de exprimare sau presiunile asupra activiștilor. CEDO a constatat în repetate rânduri detenții ilegale, rele tratamente și încălcări ale libertății de circulație și exprimare în regiune.

Aceasta este esența sportswashingului. Succesul sportiv nu șterge abuzurile, dar le împinge în afara cadrului. Un gol spectaculos valorează pentru propagandă mai mult decât o sută de comunicate oficiale. Pentru nouăzeci de minute, Transnistria nu mai pare un teritoriu controlat de un regim autoritar și sprijinit militar de Rusia, ci patria unei frumoase povești europene. În plus, fiecare transmisie internațională a transformat Tiraspolul într-o destinație aparent obișnuită, deși accesul jurnaliștilor și al observatorilor independenți rămâne sever limitat de structurile locale separatiste.

Mingea Lumii Ruse

Desigur, fotbaliștii nu poartă răspunderea pentru arhitectura politică de la Tiraspol. Performanța lor este reală, iar victoria cu Real Madrid rămâne memorabilă. Problema începe când talentul jucătorilor este confiscat de un sistem care îl transformă în certificat de respectabilitate. Succesul clubului devine succesul regimului, iar critica regimului riscă să fie prezentată drept atac asupra echipei și suporterilor.

Sheriff oferă și o formă de mobilizare identitară. Într-un teritoriu nerecunoscut, clubul creează simboluri comune, mândrie locală și loialitate față de instituțiile separatiste. Oficialii de la Tiraspol au celebrat public parcursul european, iar presa regimului l-a prezentat drept victorie a Pridnestroviei, nu drept performanță a unui club înregistrat în Republica Moldova. 

De aceea, Sheriff Tiraspol trebuie privit în două planuri. drept unul dintre cele mai eficiente instrumente de imagine ale unui conglomerat KGB care domină economia și politica regiunii. Fotbalul nu a creat autoritarismul transnistrean, dar i-a oferit o tribună europeană, reflectoare și un limbaj universal.

Când stadionul se stinge, rămâne realitatea pe care spectacolul o ascunde. Vorbim de un teritoriu fără alegeri autentice, cu presă controlată, opoziție slabă și drepturi fragile. Un meci poate construi simpatie. Nu poate transforma însă un regim nerecunoscut într-unul legitim.

CITEȘTE ȘI

Parteneriat pentru securitatea României și R. Moldova. Armata Națională, de la tehnica sovietică la standardele NATO

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.