Este bine-cunoscută situația critică a Greciei în contextul eforturilor statelor membre UE de a salva țara de la faliment. Cu toate acestea, reducerea cheltuielilor pare o nucă prea tare și, în lipsa unor soluții, Grecia și-a reamintit, se pare, că atacul rămâne cea mai bună apărare. Declarațiile potrivit cărora Germania trebuie să plătească pentru ce a făcut au bulversat însă la propriu.
Astfel, după ce ministrul elen al Finanţelor a iniţiat procedura de recalculare a reparaţiilor de război, a ajuns la concluzia că cel mai puternic stat din Europa trebuie să le dea o sumă colosală de bani, scrie Bloomberg, potrivit antena3.ro.
Ministrul adjunct al finanţelor Christos Staikouras, citat miercuri de Bloomberg, a subliniat că aceasta va fi prima dată când Grecia îşi rezervă dreptul să facă un astfel de calcul, răspunzând la o întrebare din partea unui reprezentant al Partidului Independent elen. El a adăugat că ministerul a început deja colectarea de materiale de arhivă, ce vor fi analizate de un grup de experţi.
Potrivit Digital Journal, conform calculelor preliminare ale comisiei speciale întocmite de eleni, Germania datorează în Atenei în jur de 7,5 miliarde de euro.
‘Reparaţiile din partea Germaniei constituie o problemă juridică complexă, care necesită să fie analizată şi rezolvată la nivel internaţional, în conformitate cu normele dreptului internaţional’, a declarat miercuri Staikouras, în cadrul unei reuniuni a parlamentului elen.