Greii din energia de stat, profituri mai mari în pandemie

Cele mai mari companii energetice ale statului român au raportat profituri nete în creștere în 2020 comparativ cu 2019, în ciuda pandemiei de coronavirus care a bulversat toată economia mondială. După ce Fondul Proprietatea a dezvăluit că Hidroelectrica, producătorul de energie hidro a realizat un profit net de 1,453 miliarde de lei, în creștere cu 4,8% față de anul precedent, cifră care a săltat compania pe primul loc al topului celor mai profitabile societăți din România, luând fața OMV Petrom, care a scos doar 1,291 miliarde de lei, și alte firme deținute de statul român au raportat câștiguri nete în creștere.

Producătorul de gaze Romgaz Mediaș a obţinut anul trecut un profit net de 1,25 miliarde de lei, în creştere cu 15,14% faţă de 2019, însă cifra de afaceri a societăţii s-a redus cu 19,79%, la 4,07 miliarde lei, în condiţiile în care cantitatea vândută de gaze naturale a fost cu 10,1% mai mică. Diminuarea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 24,48% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producţia Romgaz, cât şi a celor achiziţionate în vederea revânzării şi din asocieri. În schimb, veniturile consolidate din servicii de înmagazinare au crescut cu 13,32%, iar cele din vânzarea de energie electrică cu 29,9%”, se arată în Raportul privind rezultatele financiare preliminare ale Romgaz, transmis Bursei de la Bucureşti. Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2020 a fost de aproximativ 4,52 miliarde metri cubi (mc), cu 757,2 milioane mc mai mică decât producţia realizată în anul anterior (-14,35%), ca urmare a situaţiei speciale generate de pandemia COVID-19 în economia românească. „În trimestrul al patrulea (T4) se observă o revenire puternică a producţiei faţă de T3 (creştere estimată de 38,84%). Faţă de producţia bugetată, producţia realizată a fost mai mare cu 4,7%”, precizează compania.

Și operatorul reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă, compania Nuclearelectrica a scos un profiit net de 684,7 milioane de lei, în creştere cu 27,8% comparativ cu anul precedent. Producţia de energie a fost mai mare cu 2%, până la 10.558 GWh. „Deşi anul 2020 a fost unul dificil, echipa SNN şi-a menţinut strategia iniţială, atât de creştere financiară, dar mai ales de continuare a proiectelor de investiţii curente şi strategice, retehnologizarea Unităţii 1 şi Proiectul Unităţilor 3 şi 4. Am asigurat constant forţa de muncă pentru menţinerea funcţiilor vitale de securitate nucleară, operare în condiţii de eficienţă precum şi a funcţiilor suport, am continuat proiectele interne ale companiei în zona recrutării şi retenţiei de personal înalt calificat şi al inovaţiei prin analiza diferitelor noi oportunităţi de afaceri: reactoare mici modulare, producţia de Cobalt 60, hidrogen curat”, a afirmat Cosmin Ghiţă, directorul general al companiei.

Compania Transelectrica, operatorul național de transport al energiei electrice, a întregistrat un profit al exercițiului 2020 de 113,69 milioane lei, în urcare cu 18,3% față de 2019. Profitul brut a crescut cu 60 milioane de lei în anul 2020, de la 107 milioane de lei în intervalul ianuarie-decembrie 2019, la 167 mil. lei în ianuarie-decembrie 2020, creștere dată în principal de reducerea tuturor costurilor operaționale inclusiv amortizare, precum și de gestionarea eficientă a resurselor disponibile în conturile Companiei, potrivit comunicatului. Managementul Companiei a avut încă de la începutul anului o abordare prudentă, reducând costurile Companiei, analizând riscul de neplată, luând în considerare cei mai importanți factori pentru a se asigura că nu se vor înregistra pierderi economice, se mai arată în comunicat: “Contextul anului 2020 a fost unul dificil datorat pandemiei Covid 19, care a influențat scăderea consumului atât la nivel local, cât și la nivel european. Cu toate acestea în calitatea sa de Operator de Transport și de Sistem (OTS) Transelectrica a implementat măsuri menite să atenueze manifestarea riscurilor, asigurând continuitatea activității în condiții de siguranță.”

În anul 2020, s-a remarcat o scădere a consumului energiei electrice cu 3,48% față de anului 2019. Astfel, în intervalul ianuarie-decembrie 2020 a fost tarifată o cantitate de energie de 53,85 TWh, față de 55,34 TWh în aceeași perioadă a anului trecut. „Rezultatele obținute în 2020, un an complicat pentru întreg sectorul economic, arată că Transelectrica s-a adaptat condițiilor de business și a reușit să-și concentreze eforturile pe acele acțiuni sustenabile și esențiale pentru siguranța în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național: investițiile și mentenanța. În același timp, în anul 2020, Transelectrica a contribuit la funcționarea economiei într-o perioadă marcată de efectele pandemiei, având de asemenea un aport important la bugetul statului român“, a declarat Cătălin Nițu, director general executiv al Transelectrica.

Există însă o excepție – Transgaz, operatorul național de transport gaze naturale. Compania a încheiat anul 2020 cu un profit net de 229,8 milioane de lei, în scădere cu 34% faţă de rezultatul net din 2019. Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 s-au ridicat la 1,33 miliarde de lei, în scădere cu 15,5% faţă de anul precedent. Profitul din exploatare a fost de 233,7 milioane de lei, minus 32,9%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Hidroelectica o să fie pusă foarte ușor pe butuci cu ajutorul Apelor Române. Le pune Apele Române taxă pe apa uzinată de le iese kilovatul pe nas!

  2. Ma nenorocitilor din mafia gunoaielor iportate ,iar a venit lotul de substante periculoase pe care le ardeti in toata tara de cateva zile/ Prividi URADMONITOR din BUCURESTI, CRAIOVA etc,acum sa vedeti ca poluarea ajunge la 360 pm in loc de 30pm cat este normala.De aia nu mai vreti carbune,gaz hidrocentrale ca sa ardeti gunoaiele in termocentrale si in toata filiera care au focare de ardere .Totul se intampla in acelasi timp in toata tara.Criminalilor pentru bani omorati populatia cat si popria familie[ca toti respirati acelasi fum.Ce face presa ,nu mai vede,nu mai au miros de la COVID,Aveti <<grija,, de sanatatea noastra cu vaccinuri ,dar aerul cu particule de metale arsenic,substante radioactive,nu afecteaza plamanii.Asa sa va ajute Dumnezeu ,pe voi la tot neamul vostru,pentru banii obtinuti murdari

  3. De unde si nerabdarea marionetelor care vor sa le scoata la mezat… Comunismul a fost rau… si ce invidiate sunt intreprinderile romanilor cladite in perioada comunista… ce pofte starnesc printre capitalistii care destructureaza si indatoreaza economia Romaniei de peste 31 de ani… Credeati ca dupa 1989 o sa migrati in masa in lumea larga dupa un loc de munca si o sa vi se vanda smecheria asta ca fiind adevarata libertate… in vreme ce acasa, in tara, se infrupta la greu din banii publici tot felul de bugetari, afaceri si afaceristi … ?!? Guvernantii stiu cumva sa ne spuna ce suprafete de teren au retrocedat in exces de peste 31 de ani si cate despagubiri au platit pentru aceeasi suprafata de teren retrocedata suprapus ??? De aceea e Romania atat de indatorata ??? V-au intrebat vreodata dupa 1945 daca vreti ca Romania sa devina o tara NEUTRA ? NU! Iar aderarea n-a fost supusa niciodata unuivot explicit inainte de votarea Constitutiei ci strecurata de-a valma in noua Constitutie din 2003… democratie… de-a dreptul… a fost prelungit votul inca o zi… Nici macar n-au fost intrebari distincte despre NATO sau UE… politicienii stiu de ce… i-ati vazut alaturi de Viorica si cei din UE la Ateneul Roman pe toti cei importanti… De prabusirea economica a Romaniei nu e nimeni vinovat… MCV supravegheaza ca declaratiile Ministrului MDRT din 2011 privind retrocedarile in exces sa nu fie vreodata anchetate de Laura Codruta Kovesi Procuror general la acea data … avansata european ulterior… pentru servicii deosebite ?!?

  4. ” Greii din energia de stat, profituri mai mari în pandemie ” . Cine poate … oase roade, cine nu nici carne moale .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.