Greu la deal cu racordarea

Numărul racordărilor consumatorilor casnici la sistemele de distribuție a gazelor naturale și la rețelele de distribuție a energiei electrice nu a crescut, deși legislația în domeniu a fost modificată tocmai pentru a stimula acest proces, a constat Consiliul Concurenței în urma unei analize. Creșterea numărului de racordări ar conduce expansiunea piețelor de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale către consumatorii casnici și, implicit, la creșterea portofoliului furnizorilor existenți și la apariția de noi furnizori pe piață.

Cu toate acestea, conform informațiilor deținute de autoritatea de concurență, deși numărul de cereri de racordare la rețelele de distribuție depuse de clienții casnici a crescut, nu s-a înregistrat și o majorare a lucrărilor de racordare, deci a locurilor de consum casnic.

Astfel, în cazul energiei electrice, în timp ce numărul cererilor de racordare primite de operatorii de distribuție, în primul semestru din 2021, din partea clienților casnici a crescut cu 31% față de semestrul 1 din 2020, numărul locurilor de consum a crescut cu doar 1,4%.

În cazul gazelor naturale, numărul cererilor de racordare transmise de clienții casnici a crescut cu circa 170% în semestrul 1 2021 comparativ cu semestrul 1 2020, în timp ce numărul locurilor de consum a crescut cu doar 3,6%.

În a doua parte a anului 2020, cadrul legislativ primar privind procesul de racordare la rețelele/sistemele de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale a suferit modificări importante, operatorul de distribuție de energie electrică sau de gaze naturale având obligația de a racorda la rețea toți solicitanții clienți finali casnici, în termen de 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire, cu recuperarea costurilor racordării într-o perioadă de 5 ani. Aceste modificări au fot urmate de adaptarea de către ANRE a legislației secundare, în primul trimestru al anului 2021.

În acest context, la solicitarea Parlamentului României, autoritatea de concurență a demarat o analiză privind activitatea de racordare a clienților casnici la sistemele de distribuție a gazelor naturale și la rețelele de distribuție a energiei electrice.

În cadrul acestor proceduri, Consiliul Concurenței a analizat modificările aduse cadrului normativ și a solicitat operatorilor de distribuție date și informații cu privire la procesul de racordare, purtând și discuții cu unii dintre acești operatori. De asemenea, autoritatea de concurență a transmis opiniile sale pe marginea anumitor proiecte de acte normative de reglementare primară și secundară.

În urma analizei, a rezultat că în situația în care legislația ar permite autorităților publice locale să finanțeze în întregime procesul de dezvoltare a rețelelor/sistemelor de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale, s-ar putea impulsiona activitatea de racordare. Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă adaptarea legislației astfel încât să permită autorităților locale finanțarea în întregime a lucrărilor de dezvoltarea a rețelelor, finanțarea putând fi asigurată în acest caz din resursele locale sau prin accesarea de fonduri naționale și/sau comunitare de investiții.

De asemenea, autoritatea de concurență apreciază că realizarea lucrărilor de racordare nu trebuie să aibă la bază doar principiul eficienței economice, ci acesta trebuie coroborat cu alte criterii, cum ar fi o durată clară până la racordare. În acest fel s-ar oferi o certitudine în ceea ce privește durata maximă de timp pentru extinderea rețelelor/sistemelor de distribuție, inclusiv pentru investițiile cu un grad redus de eficiență.

Consiliul Concurenței pune în consultare publică Raportul intermediar privind racordarea clienților casnici la sistemele de distribuție a gazelor naturale și la rețelele de distribuție a energiei electrice. Documentul prezintă activitatea de racordare la rețelele/sistemele de distribuție, inclusiv activitățile și etapele acestui proces, evoluțiile cadrului normativ aplicabil, anumite elemente extrase din chestionarele completate de operatorii de distribuție, precum și unele din problemele indicate de aceștia cu privire la procesul de racordare.

Observații pe marginea analizei intermediare a Consiliului Concurenței pot fi transmise, în termen de 30 de zile de la data prezentului comunicat, la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro.

Întrucât cadrul normativ ce privește activitatea de racordare la rețelele/sistemele de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale a suferit modificări recente, prin adoptarea la finele anului 2021 a OUG nr. 143/2021, Consiliul Concurenței va continua analiza sa cu privire la subiectul racordării, urmând a prezenta rezultatul acesteia și eventualele recomandări.

De altfel, acest sector de racordare la rețele de gaze naturale și energie electrică a reprezentat o preocupare constantă a Consiliului Concurenței care a utilizat, în această zonă, întreaga paletă de instrumente de care dispune. În ultimii ani, autoritatea de concurență a aplicat sancțiuni de peste 10 milioane euro unor companii care își desfășoară activitatea pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze sau de energie pentru încălcarea normelor de concurență.

Astfel, Delgaz Grid SA, membră a grupului E.ON a fost amendată cu 30 milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze naturale, respectiv pe piața serviciilor de verificări și revizii tehnice ale Instalațiilor de Utilizare a Gazelor Naturale (IUGN) în zona de distribuție a Delgaz Grid SA.

În urma implementării angajamentelor asumate de E-Distribuție Muntenia SA (companie a grupului Enel), în contextul investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă, durata medie de obținere a avizelor tehnice de racordare emise de companie a scăzut cu 20%, în condițiile în care numărul cererilor de racordare a crescut cu 30%. De asemenea, intervenția Consiliului Concurenței a condus la creșterea transparenței procesului de racordare și a gradului general de informare a utilizatorilor în legătură cu procesul de racordare, în ultimul an, numărul de clienți care utilizează serviciul online de racordare crescând cu peste 90%.

Compania Distrigaz Sud Rețele SRL (membră a grupului Engie) a fost amendată cu 17.650.326 lei (aprox. 3,7 milioane euro), pentru abuz de poziție dominantă manifestat prin practicarea unor tarife excesive, nejustificate economic, pentru avizarea tehnică a proiectelor de execuție, recepția și punerea în funcțiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale (IUGN).

Distribuitorul de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA a fost sancționat cu 6,3 milioane lei (aprox. 1,3 milioane euro) pentru că a abuzat de abuz de poziția sa dominantă prin impunerea unor tarife discriminatorii pentru servicii de avizare tehnică a proiectelor, de recepţie a lucrărilor şi de punere în funcţiune a IUGN, diferenţiate în funcţie de realizatorul lucrărilor de proiectare şi de execuţie a instalaţiilor.

Distribuitorul de gaze naturale Wirom Gas SA și nouă executanţi de lucrări în domeniu au fost amendați cu 920.069 lei pentru pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale prin care au stabilit un preț fix pentru realizarea IUGN.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Se pare ca mai usor le-a fost ,,comunistilor” cand intre anii 1950-1960 au electrificat si cele mai izolate catune din Romania. In Epoca de Aur post 1989 a devenit o misiune imposibila sa te legi la curent.
    Pe un vecin de-al meu care si-a construit o casa intr-o localitate electrificata de langa oras, aia de la Electrica il plimba de trei ani sa racordeze o casa la curent. Nici acum n-a reusit sa rezolve problema cu leprele de acolo, desi nu sunt probleme de proprietate sau de alta natura. E drept ca nici spaga nu vrea sa dea.

  2. Acum descoperiti ba, ca distribuitorii nu si-au respectat cerintele contractuale din privatizari? Romania a fost supusa ca orice teritoriu din Africa, de catre colonialistii europeni! Diferenta, romanii aveau industrie, civilizatie si erau crestini!

  3. Cat de idiot sa fii sa vorbesti despre racordare de gaze si curent iar la articol sa pui o poza cu unul care lucreaza-n fibra optica?!?!?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.