Doamne, ce surpriză, taman în Postul Paștelui!? Să pice pe Sorin Grindeanu o așa invitație de urgență la Cotroceni?
Nu știa președintele că pantomimul pesedist era plecat prin țară? Nu i-o fi spus consilierul care a suflat știrea și la abonații din presă că pesedistul este scufundat în consultarea partidului?
Am putea presupune că l-o fi chemat pentru că și-o fi uitat ceva de la vizita precedentă? Sau că ar fi vorba de o spovedanie la Mănăstirea Cantacuzinilor din curtea Palatului? Sau Nicușor Dan se perpelește de curiozitate să afle cam ce-ar vota organizațiile PSD din Muntenia pentru demiterea lui Ilie Bolojan? Vor să-i ia capul, la fel ca pesediștii din Ardeal? Sau președintele l-a chemat la Palat pentru că vrea să-l întrebe dacă știe ceva de cutiile alea de carton pline cu bani, descoperite de percheziția făcută la Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române? Parcă el era un apropiat al lui Anton! Care Anton? Cristian Anton, doar nu Sfîntul Anton, ăla cu 100 de bilețele de împrăștiat prin cutiile poștale pentru iertarea păcatelor! Anton ăla cu trei sute cincizeci de mii de euro la saltea! Că el, din cîte își aduce aminte, parcă a fost șeful lui de cabinet pe vremea Transporturilor! N-a fost și consilier local pe la Timișoara? Nu erau amici de bere și de grătare? Bani ăia îi avea din salarii sau o fi vorba de niște mărunțiș adunat pentru partid? Ce știe, sunt bani personali sau din ăia „anonimizați”? Nu putea să-i „anonimizeze” mai ca lumea, ce dracu’!?
Interceptări DNA. Cum își număra Cristian Anton banii din șpăgi în șoaptă: „Să-mi bag…
La școala primară, un șef al clasei chemat la directorul școlii aduna snopuri de priviri admirative. În cazul nostru, convocarea lui Sorin Grindeanu la Cotroceni seamănă cu o chemare la ordin, cu un strîns cu ușa, cu o atenționare mai bărbătească, de genul „Te ia mama dracului! Te rad cu fulgi cu tot. Vezi că ți l-am luat pe Anton și, dacă mai faci gură, îți mai luăm unul numit prin Port sau pe la Transporturi. Sunt vreo doi care te-ar da în gît! Sau vrei să descărcăm roaba cu dosarele Nordis? Zi, ce vrei? N-ai înțeles că noi doi nu negociem nici procurorii, nici șefii Serviciilor? Degeaba tragi de timp și o tot scalzi cu ieșirea de la guvernare! Stai la locul tău că stai bine! Și zi-le alor tăi să stea naibii pe curul lor și să se mai liniștească!”.
Cam așa ar suna scriptul unui dialog din culisele puterii pentru un film despre actualitatea politică românească, dominată de clasa descurcăreților prostocrați. Este verosimil, este posibil, cu serioase aluzii la mandatele și la practicile lui Traian Băsescu. Așa se face marea politică pe Dîmbovița! Cu amenințări, cu pumnale, cu turnătorii! Cu aranjamente și cu înfruntări între patru ochi.
Nicuşor Dan, discuţii cu Oana Gheorghiu despre digitalizarea României şi reforma companiilor de stat
Nu știați că președintelui îi plac întîlnirile în camere închise, fără microfoane, fără înregistrări? Exact ca alea avute cu Fritz sau cu Oana Gheorghiu! Nu pe mail, că președintele nu e digital. A trecut și vremea cînd marile negocieri se făceau la pielea goală în mijlocul unui lan de porumb, fără martori, fără aparate foto, fără microfoane și fără steno-dactilo! Te cheamă și îți oferă argumente să te răzgîndești și gata. Simplu ca bună ziua!
Altfel, cum știa președintele Nicușor Dan rezultatul „discuției” cu Sorin Grindeanu cu cel puțin o zi înainte ca întîlnirea să aibă loc?
N-a zis el în fața camerelor de luat vederi unde s-a mîțîit, bîlbăîit și bălăngănit de atătea ori un lucru cît se poate de clar: „Continuăm în formula asta!”

Cand ‘ornel a fost strans cu usa in loc sa se aplatizeze s-a bombat si mai tare…
@ ‘ornel nostalgic ceaușișt ?
Ghinion, iar i s-a defectat ceasul.
Ordinele nu se discuta si nici nu li se forteaza executarea prin strangeri cu usile…
Și cum spunea cineva mai jos ,fara gaura ,rămâne cum a fost,mergem cu „reformele”înainte.
Culmea! PSD, Grindeanu, Anton sunt prinși cum fură, iar ziariștii escroci, admiratori ai lui C(editat) Georgescu, il atacă pe Nicușor Dan!
Buna gluma!
umblă mucu cu santaju?
e periculos produsul acesta securistic!
Titlul este bomba , dar in interior , zero .
PSD-ul a pus-o de mamaliga cu actuala conducere.la urmatoarele alegeri daca mai sta in guvernarea cu USR o ia in bot.Olguta e salvarea, ca desi nu are cromozomi y,,are bilute ca politician.
Specialii aflați în pericol să-și piardă pensiile nesimtite l-au reactivat pe Sorinache! Nu cedam! Bai Sorinache (virusache,conform Tudy de Braila) dupa ce ați jefuit România 36 de ani, tot voi hienelor vreti sa rămâneți la ciolan și să mai aruncati cate o ciosvarca la amărâți! La gara ba, hienelor! Plecați la sparanghel, jefuitorilor!
V-am spus aia fara gaura cum sta treabă dar n-ați crezut-o.
Asa-i democratic!
Daca te cheamă președintele nu e o problema grava ,te cheamă omul sa mai povestească cu cineva sa nu se plictisească.
Să-i mai spună lui Grindeanu ce s-a transmis de la Ursula și dacă tot nu înțelege atunci se poate aduce vorba,subtil,de procurori și când e vorba de procurori interlocutorul vrea la toaleta.
Demonstratie de democratie europeana, asta este ceea ce face olimpofrenul…
Acum doar n-o să credem că din “agoniseala” lui Anton nu ajungea nimic și pe masa primului ministru…”Decât” că n-a ajuns atât cât trebuia să ajungă!
Politica in Ro are doua fete, una pentru popor si alta pentru partide. Cand intre partide incep barfele si foame de bani, incepe politica sa crape si prin fisuri se vad toate mizeriile si minciunile.
Și spre dezamăgirea unora din presă exact așa vor continua.
daca vor continua, Romania dispare
In sfarsit mi-e clar, fixatia cu biletelele nu o ai de la gralu Dumbrava, ci de la Sfantul Anton…