Grindeanu dă vina pe subfinanțare: Nu se rezolvă printr-o demisie

Locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă seară a ieşit din revizie tehnică din depoul Ploieşti în dimineaţa acelei zile, a declarat, luni, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, menţionând că nu se poate pronunţa în ceea ce priveşte accidentul, înaintea rezultatelor anchetei care se află în derulare.

El a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă, că de 30 de ani nu s-a investit în domeniul feroviar, iar de 20 de ani nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în România.

„Aşa cum ştiţi, în acest moment, e în desfăşurare o anchetă care are diverse componente. Ar părea cel puţin ciudat din partea mea să mă pronunţ înaintea rezultatelor acestei anchete, dar pot să vă spun un lucru, cred eu în premieră: locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă seară, în 25 martie, a ieşit din revizie tehnică din depoul Ploieşti, în dimineaţa acelei zile. Am actele sau raportul din acest punct de vedere. În dimineaţa acelei zile, această locomotivă a ieşit din revizie tehnică, programată din timp – de la depoul Ploieşti a făcut o cursă de la Ploieşti la Galaţi dar, în 25 dimineaţa, a ieşit din depoul Ploieşti, după revizie tehnică. Toate aspectele legate de anchetă, toate, inclusiv aceasta, ceea ce v-am spus mai devreme – mi se pare o informaţie extrem de importantă – sigur va fi luată în calcul de către anchetatori. Toate aceste rapoarte, fie că vorbim de Teleorman, fie că vorbim de Galaţi, vor fi publice şi vor fi prezentate”, a menţionat ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, o demisie nu va rezolva poate să acopere „o emoţie de moment, dar nu e soluţia care să ducă la rezolvarea problemei de fond”, în condiţiile în care sistemul feroviar este subfinanţat de zeci de ani.

„Un om poate să-şi dea demisia, că vorbim de director general la CFR Călători, că vorbim de miniştri. Nimeni nu este de neînlocuit şi nimeni nu e perfect. Lucrurile acestea, în schimb, nu rezolvă problema. De 30 de ani există subfinanţare acestui sistem feroviar şi nu doar subfinanţare – şi alte lucruri. În 30 de ani aceste lucruri nu se rezolvă printr-o demisie. Se acoperă, poate aşa, să zicem, o emoţie de moment, dar nu e soluţia care să ducă la rezolvarea problemei de fond. Va fi acoperită probabil sau poate fi acoperită această tragedie prin demisia directorului general sau a unui ministru – şi mediatic poate să fie acoperită. Dar rezolvă problema? Nu cred că rezolvă problema. De aceea am început prin a spune ce facem să îndreptăm lucrurile dacă 30 de ani a fost subfinanţat acest domeniu, cel feroviar, dacă de 20 de ani nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în România, una de 20 de ani”, a mai spus ministrul.

Totodată, Sorin Grindeanu a subliniat că rolul unui ministru al transporturilor este să se asigure că se fac investiţii în infrastructura feroviară.

„De zeci de ani, de zice de ani – si subliniez acest lucru – acest sistem a fost subfinanţat. Şi nu doar subfinanţat – şi asta este o realitate pe care n-avem cum să o negăm. De asemenea, rolul unui ministru al transporturilor este să se asigure că se fac investiţii în infrastructura feroviară. Iar astăzi, cu permisiunea dvs., printre alte puncte, vă voi prezenta câteva din aceste investiţii sau începuturi pe acest domeniu feroviar, demarate în 2022 şi bineînţeles, continuate. Dar, totodată, înainte de a intra în detalii, trebuie subliniat încă o dată faptul că sunt foarte multe lucruri de făcut în domeniul feroviar, că acei zeci de ani de subfinanţare ne-au adus într-o situaţie nu tocmai fericită – şi că tot ceea ce înseamnă programul operaţional de transporturi sau PNRR înseamnă de fapt o reformă din temelii a acestui sistem feroviar”, a adăugat el.

La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19:19, la Gara CFR Galaţi, a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare şi a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinaţia Galaţi – Buzău. În urma impactului, conductorul trenului implicat, o femeie în vârstă de 53 ani şi cu o vechime în conducerea trenurilor de călători de peste 15 ani, a decedat la spital, iar alte trei persoane au fost rănite. Totodată au fost avariate locomotiva şi vagonul.

Cauzele care au generat accidentul produs sâmbătă seara în Gara Galaţi, la cuplarea locomotivei la garnitură, vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la faţa locului, a informat CFR Călători.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat companiei feroviare să comunice rapid informaţiile relevante opiniei publice. „Urmează o anchetă privind acest accident feroviar. I-am cerut directorului general al CFR Călători să prezinte urgent explicaţii şi să vină cu soluţii pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-un comunicat al ministerului transmis sâmbătă seara.

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a transmis duminică că îşi va asuma „acţiunea sau inacţiunea” oricărui angajat al companiei, constatată de către organele de cercetare, după accidentul produs sâmbătă seara în staţia Galaţi, dar nu şi subfinanţarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani.

„Îmi voi asuma acţiunea sau inacţiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare şi care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanţarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani. Profund îndurerat, transmit şi pe această cale condoleanţe familiei îndoliate şi întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!”, a precizat şeful CFR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

17 Comentarii

  1. Cică vor fi tăiate 5 sporuri din baza de calcul a pensiilor militare. O fi oare și sporul de doctorat? Întreb pentru un pretin.

  2. Păi da, pentru că toţi banii i-am băgat în curul ucrainenilor, i-am ţinut pe mâncare şi băutură , pe cazare, pe sănătate, iar ei ne-au invadat ţara cu porumb modificat genetic. De unde bani să mai dăm şi la CFR? Apoi miliardele de lei date pe armament şi muniţii, ori de câte ori a pretins Zelenschi, de unde şi pentru amărâtul de pensionar? Dar pentru excursiile lui Iohannis cu Prima Doamnă prin lume, luând de la gura unui popor sărac, de unde să mai fie??? Numai dictatorii sud-americani îşi perimit asemenea desfături.

  3. El a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă, că de 30 de ani nu s-a investit în domeniul feroviar, iar de 20 de ani nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în România.—–Uita domnul asta ca partidul lui a fost la guvernare ani foarte multi,la fel domnul Grindeanu a ocupat functii foarte importante in guvern ,atunci a cui este vina pt. care timp de 30 de ani nu sa investit nimic si nu sa cumparat nicio garnitura de tren nou ? Cine se face vinovat ?? Guvernul ,parlamentul,senatul,presedintele tarii ,investesc in armament si munitie de razboi banii ,iar cind se pune vorba ca sa se faca ceva pt. tara sau oameni niciodata nu sint bani.DERBEDEILOR ce sinteti voi, clasele politice !! A-ti merita ca toti sa fiti judecati si condamnati pt. tot raul pe care l-ati facut acestei tari si romanilor !

  4. Cine a absolvit Academia de Informaţii „Interesul Naţional” se pricepe şi la comunicaţii şi la transporturi şi la orice. Camarila de căpuşe de la Ministerul Transporturilor poate să demonstreze oricând cu propria prosperitate, ce bun şi priceput ministru este tovarăşul colonel Grindeanu. Nu avem noi transporturi, dar avem bugetari milionari la transporturi şi explicaţii pentru orice. La explicaţii suntem campioni!

  5. …dl ministru e pe langa subiect.
    N-are treaba subfinantarea cu frana trasa de mecanicul de locomotiva ‘care defila cu viteza astronomica de 75 km/ora prin fata ditamai gari regionale’ ca sa ia la carlig un vagon stationat in zona…Doamne fereste-pazeste sa fi fost vagonu’ garat plin cu pasageri.
    Ps. Si cate accidente grave auzim ca sunt produse de soferi(in mare parte incepatori) atunci cand pun picioru’ pe pedala de acceleratie in loc de cea de frana!

  6. se face dle, azi te dau afara ca incompetent si plimbaret pe elefantul roz si maine te pun ministru??
    Curva mare politichia asta!
    Avea dreptate Drula in privinta grindeanului insa incompetenta lor se lasa cu morti!…

  7. …totusi, eu zic sa incercam si cu demisia, poate totusi se rezolva si altceva decat problemele emotionale…parca fusasi ministrel si pe la transporturi…e cea mai mare batalie pe ministerul asta!…oare de ce?…o explicatie ar fi ca are unul din cele mai mari bugete, s-au cheltuit peste 200 miliarde de euro din 89 incoace fara sa avem drumuri, cale ferata, poduri sigure, senale navigabile, companie aeriana puternica samd…ce avem in schimb?…studii de fezabilitate expirate, viniete, taxe de pod, taxe locale pt drumuri de pamant, taxe de parcare intre niste dungi de vopsea trase aiurea, poduri care cad la prima adiere de vant, bucale fara centura,secretari de stat fara numar, facturi de infarct la reparatiile masinilor…si fosti si actuali angajati ai acestui minister bogati fara limite, din salarii de bugetari…nu-i nimic, vin alegerile, vine schimbarea…am certitudinea ca va fi brutala, si la guvern, si in servicii, si in justitie…cam peste tot…

  8. Securistul asta incompetent a fost premierul lui Dragnea fiindu-i impus de noua securitate a lui Asthlosh. A vorbit atunci Sorinel de investitii in transportul feroviar??? Baiatul este un mincinos clinic.

  9. Cata obrăznicie comunista poate sa sălășuie in Grindeanu , omul lui Dragnea, puscariasul . Tutarul asta pus la transporturi invoca cei 30 de ani in care parcul de locomotive , vagoane si liniile de cale ferată ale CFR nu au mai fost schimbate ca si cauze a multiplelor accidente feroviare . Pai , cine conducea si conduce România in toți acești 34 de ani , mai naparstocule ? Nu tot FSN- ul care înglobează toate partidele de opereta din rândul cărora sunt puși miniștrii.Nu s- a schimbat nimic din maniera de conducere a miniștrilor in 34 de ani. Anul si ministrul , ca sa nu se mai știe cine sunt vinovații pentru ca România este un stat esuat. Un alt exemplu. Primarii la fel . Negoita sectorul 3, cel care are datorii la buget statului de miliarde , întrebat de ce nu igienizează terenul viran cat 5 terenuri de fotbal aflat in latura dreapta a Bibliotecii Centrale transformat in groapa de gunoi: ,,nu am fost lăsat”. Si vrem in Schengen. Ne da Europa bani si nu suntem in stare sa ii luam, prezentând proiecte viabile .

  10. jalnicul asta care nu se priocepe la NIMIC a taiat frunzele maidanezilor si ca prim ministru cu rezultate =ZERO ! asta era bipedul care demis fiind nu se dadea plecat ! asa ca ? psd ? o adunarura de politruci, slugoi,tupeisti, iresponsabili si gata sa se ploconeasca oricui de oriunde ! greaua mostenire ? ai uitat mai ,pensatule ? adunatura de trantori cu pretinsul presedinte de scara blocului de zilieri !!

  11. Editat , vorbesti de subfinantare , ai fost prim-minsitru ce ai pazit atunci ? Esti ministru la transporturi de ceva vreme acum ce pazesti? Cine sa iti faca treaba ? Cu minciuni nu mai puteti guverna aceasta tara , eventual o puteti fura in continuare , OTREPELOR!

  12. o paiatza care, alaturi de stapanii care-l santajeaza, trebuie sa raspunda pentru TRADARE. o adunatura de lichele santajate si criminale care ne capuseaza de 33 de ani. criminalii, tradatorii si paiatzele lor.

  13. cine a fost la ministerul Transporului cand s-a realzat proiectul pt PNRR? Cumva Bode de la PNL ca si Popescu virgil la Energie de inchidem in 2023 CTE-urile cand Polonia mai le tine in functiune pana in 2045? Nu cumva PNL si USR-ul cu Ghinea au realizat un mare proiect de r
    Ruinare a Romaniei? Nici un euro pt irigatii in schimb milioane pe consultanta…am auzit ca noi ne-am supus orbeste UE refuzand colaborare cu China de frica UE…e si Ungaria a construit cu China o cale ferata din Pireu la Budapesta pt ca au cetateni credincioasi tarii nu tradatori gata sa distruga tara ca si toti …care au urlat si urla disperati cum a fost cand Ponta a vrut sa colaboreze cu China sau Turcia, vorbind cu dispret despe aceste tari care vor fi piloni economici pe cand noi doar niste inculti nepriceputi. Ati preferat saracia conditionata de UE in locul unor relatii bune cu tari precum China, desi Germania are fabrici in China deci relatii altii. Noi ne lasam calcati de Apus fara sa negociem. Oare a disparut IQ-ul din diplomatie, economie, toti sunt absolventi la fara frecventa/distanta? Chiar nimeni nu mai gandeste in Romania?

  14. Cu ministri ai transporturilor ca Bode si Grindeanu (ii amintesc pe ultimii doi din sirul lung de papagali securisti in care cel mai incompetent a fost Petrov) ) este normal ca in Romania trenurile sa sara de pe linii si la 70 de km/ora. S-au ciordit miliarde de euro in acest sector si de aceea securitatea si-a impus intotdeauna oamenii ei. Alte tari care in 1990 erau comparabile cu Romania au acum cai ferate si trenuri care circula cu 3-400 de km/ora.Catastrofa asta de Grindeanu are un tupeu bolnav de a mai iesi in fata romanilor. Sa vedem daca Ciolacu va mai tine in guvernul lui cioflingari ca Grindeanu si Bote. Daca-i tine confirma ca este sluga securitatii.

  15. Greaua mostenire? Greaua prostie si puturosenie, sau oameni nepriceputi. Iata ce spune Corina Cretu: În acest sens, este important să se accelereze pregătirea unui portofoliu lărgit de proiecte mature ce ar putea fi finanţate atât din PNRR, cât şi din Programul Operaţional de Transport 2021-2027 (în valoare de 9,6 miliarde de euro), care nu a fost lansat, deşi banii pot fi cheltuiţi de mai bine de un an şi jumătate”, a mai arătat Creţu. O sluga nepriceputa acest ministru. Are bani la dispozitie, dar nu-i foloseste. De ce? Nu-i poate fura?

  16. Păi cine a condus țara în proporție de 80% în cei treizeci de ani Grindene, nu PSD? Ce altceva a avut de făcut partidul mamut ăsta al vostru decât să investească în transporturi? Cel puțin Ponta a dat vina pe Coldea ca un pudel sperios afirmând că nu a fost lăsat să facă autostrada București- Brașov pentru că ar fi fost șantajat. Grindeanu, în nesimțirea lui dă vina pe toată țara, că noi românii vezi Doamne! n-am fi investit în transportul feroviar. Și, ba da Grindene, mai lasă cluburile de noapte și dă-ți demisia în regim de urgență pentru că se rezolvă astfel măcar o problemă, pleacă un prostănac pesedist de la Transporturi!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.