Grindeanu l-ar fi dat în gât pe fostul subaltern, Cristian Anton, „dacă ar fi știut”

„Dacă aș fi știut lucruri de acest fel, în mod sigur le-aș fi semnalat celor care trebuie să pedepsească”, spune miercuri șeful PSD, Sorin Grindeanu.

De Rareș Mereuță - senior editor
Grindeanu l-ar fi dat în gât pe fostul subaltern, Cristian Anton, „dacă ar fi știut”

Foto: captură video

„Dacă aș fi știut lucruri de acest fel, în mod sigur le-aș fi semnalat celor care trebuie să pedepsească”, spune miercuri șeful PSD, Sorin Grindeanu.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, întrebat fiind despre reținerea de către procurorii DNA a fostului său șef de cabinet de pe vremea când era titularul portofoliului de Ministerul Transporturilor, că „l-a cunoscut pe Cristian Anton din Timișoara”.

Sorin Grindeanu: „Eu, când am venit la Ministerul Transporturilor, evident am încercat să îmi găsesc colaboratori cu care am interacționat în trecut și pe care îi cunoșteam. L-am cunoscut pe Cristian Anton din Timișoara, fiind timișorean și mai era ceva: lucra în cadrul Ministerului Transporturilor. Eu am venit ministru la finalul anului 2021. El era acolo de prin 2012. Nu l-am adus eu”, a spus liderul PSD, la Parlament, potrivit News.ro.

El a adăugat că „n-am avut referințe proaste dinspre cei care trebuiau să mă semnalizeze că existau anumite lucruri nelalocul lor”.

„De altfel, nu am avut nici pe perioada mandatului. Dacă aș fi avut asemenea referințe și lucruri care erau în afara legii, fiți siguri că aș fi acționat”, a adăugat liderul PSD.

Grindeanu: N-am niciun fel de emoții

Întrebat dacă ar putea apărea o legătură între el și dosarul lui Anton, Grindeanu a răspuns că numele său nu apare în rechizitoriul procurorilor DNA.

„Uitați-vă pe rechizitoriu, n-apare niciunde numele de Sorin Grindeanu, așa că n-am niciun fel de emoții. Dacă aș fi știut lucruri de acest fel, în mod sigur le-aș fi semnalat celor care trebuie să le pedepsească. Dar vă aduc aminte că el n-a fost director ARR cât am fost eu ministru”.

Despre faptul că Anton era „omul” lui Grindeanu, liderul PSD a spus că a văzut această zicere, dar „nu-i spune nimic ilegal”.

„Nu. Vă asigur că, dacă aș fi avut ceva (semnale – n.red.) de acest tip, aș fi acționat”.

Filiera Timiș din Ministerul Transporturilor. Toți oamenii lui Grindeanu și controversele din jurul lor. Cine e acum șef de cabinet

Ironii pe seama cutiilor de pantofi pline cu bani cash

Liderul PSD a fost întrebat de jurnalistul Cotidianul și dacă are multe cutii de pantofi acasă și ce conțin acestea: „Prețul la litrul de motorină, 12 lei”.

Reamintim că procurorii DNA au decis marți reținerea lui Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu și actual director al Autorității Rutiere. La percheziția domiciliară s-a găsit suma de 500.000 de euro cash în cutii de pantofi, potrivit informațiilor Cotidianul. DNA cere arestarea sa pentru 30 de zile.

Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în timp ce își număra banii, în șoaptă, în propria casă: „1, 2, 3… 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****!’” Apoi, Anton continua verificarea, din când în când exprimându-și nemulțumirea.

 

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Greu cu număratul până la 9..
    Cât despre Grindeanu „spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”.

  2. Chiar că e grotesc acest grindeanul nisnai!Cred că-l depășește până ci pe celălalt grotesc, Căcacacacalin jorjeskkul turul doi….

  3. Dacă tot l-au agățat și ,oricum, îl bagă la păstrare, nu strică umpic de publicitate pe cocoașa lui, nu-i așa? Mai ales că, în ultima vreme, nu prea mai dădea cota…

  4. Saracia nationala Bolojan nu stie pe cina sa mai arda la buzunar pentru a scoate spagile si parandaraturile spagarilor PNL-PSD.

  5. Ha, ha! Așa se zice prin Banat la tablă împărțirii: “A da în gât?”…Sau sunt reminiscențe lingvistice de la est de culoarul Timiș-Cerna?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.