Grindeanu transmite că PSD nu va vota „la impuse”: „Zvârcoliți-vă cât vreți, PSD este în opoziție”

În luptele politice dintre partide, este utilizat tot mai des riscul unei retrogradări a ratingului suveran. Reprezentanții Fitch vor avea azi discuții online cu Ministerul Finanțelor, BNR, urmând ca mâine să discute, tot în format online, cu unii economiști și cu reprezentanți ai mediului privat.

Grindeanu transmite că PSD nu va vota „la impuse”: „Zvârcoliți-vă cât vreți, PSD este în opoziție”

Sursă foto - News.ro

În luptele politice dintre partide, este utilizat tot mai des riscul unei retrogradări a ratingului suveran. Reprezentanții Fitch vor avea azi discuții online cu Ministerul Finanțelor, BNR, urmând ca mâine să discute, tot în format online, cu unii economiști și cu reprezentanți ai mediului privat.

”România se confruntă de 10 luni cu o criză economică profundă, agențiile de rating sunt aici și atârnăm de un fir de ață să nu ne ducem în junk”, scrie Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

Ura hrănește doar minți bolnave, dar nu potolește foamea, mai arată Grindeanu, care spune că ”dincolo de propaganda grețoasă, adevărul este că românii abia se ajung cu banii de la o lună la alta. Când nu ai bani de facturi, nu te poți gândi nici la viitor”, explică liderul PSD.

Vina PSD

Grindeanu mai  susține că ”am fost uneori aroganți, autosuficienți sau nu am înțeles schimbările profunde din societate”, dar că PSD a pus ”mai presus stabilitatea țări” și a ”acceptat măsuri de dreapta care loveau direct în inima electoratului” partidului pe care îl conduce.

Sorin Grindeanu se laudă cu cei ”500 de km de autostradă”, pe care spune că i-a făcut.

”Însă mereu am construit(…)Și niciodată nu am răspândit ură. Nu am îndemnat pe nimeni să pună mâna pe ciomege să le rupă spinarea adversarilor politici. Nu am considerat că sudalma unsuroasă este crez politic. Nu i-am catalogat pe ceilalți ca fiind niște „idioți fără dinți”. Și nu am tropăit niciodată cu luminițele aprinse la telefoane prin Piață urlând descreierat că cine nu sare ia condamnare”, a scris Grindeanu.

Liedrul PSD deplânge totodată în mesajul său situația în care a ajuns țara și spune că ”România este ruptă din nou în două de dorința unui FALS Mesia care are impresia că lumea politică a început și se termină cu el”.

Nicușor Dan discută azi cu Bolojan, Grindeanu, Fritz și Hunor. Filmul celor două luni de criză politică

”Cine să conducă două ministere dacă pleacă Bolojan, nu-i așa?!”, întreabă Grindeanu.

”Prețul pentru ca ei să rămână agățați de putere este prețul pe care trebuie să îl plătească milioane de români și firme românești în fiecare zi. De aceea, miliardele din PNRR sunt vitale pentru România.  PSD își va respecta absolut toate angajamentele. Ilie, nu te mai chinui să silabisești de pe bilețele ce am zis de-a lungul timpului… rămâne totul valabil! Dar PSD nu va vota la impuse așa cum vrea Guvernul demis”, insistă Grindeanu.

⁠ ⁠”NU vom vota”

  • o lege a salarizării care taie din banii oamenilor. O vom corecta!
  • ⁠o lege care închide noi capacități de producție de energie, după ce marea liberalizare de dreapta deja a scumpit curentul cu 60%
  • ⁠legi care ciuntesc din atribuțiile ANI și le rezolvă unor useriști în frunte cu Fritz problemele de incompatibilitate și conflict de interese.

”Zvârcoliți-vă cât vreți”

”PSD este în opoziție. Și va vota transparent doar în interesul oamenilor și al României! Atunci când este vorba de miliardele țării, cred că jocul politic trebuie să înceteze și sa primeze responsabilitatea.

Îi transmit premierului demis să NU mai întârzie punerea acestor proiecte în transparență și să le trimită urgent la Parlament. Ceasul ticăie”, conchide Grindeanu.
Reprezentanții Fitch vor avea azi discuții online cu Ministerul Finanțelor, BNR, urmând ca mâine să discute, tot în format online, cu unii economiști și cu reprezentanți ai mediului privat, conform datelor Profit.ro.

Criza politică ridică unele riscuri privind perspectivele de consolidare a finanțelor statului, arată sursa citată.

În luptele politice dintre partide, este utilizat tot mai des riscul unei retrogradări a ratingului suveran.  În același timp, presiunea asupra calificativului de țară este una reală și depinde, în principal, de execuția bugetară de anul acesta.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Cel mai „zvârcolit” pare a fi dl Sorin Grindeanu. Zilnic se ceartă cu ceilalți, este obsedat patologic de dl Ilie Bolojan, publică zilnic diatribe şi invective. Pare super disperat şi singuratic. De ce este nervos, nu se înțelege. Poate pentru că a eşuat politic? La toamnă ar face bine să lase locul altcuiva la şefia Camerei Deputaților. P.S. În opoziție? Păi de ce nu demisionează de la şefia C.D.?

  2. Practic Grindeanu e singura momeala PSD care se ‘zvarcoleste’ in carlig,Bolojan e prim ministru,mare diferenta!

  3. Tuasu Grinda a ajuns la amenitari de distrugere a Romaniei, putina racoare ii lipseste. PSD s-a terminat ca partid politic daca nu-l da afara ca PNL pe Vestea !

  4. BOLOJAN VREA SA DEA LEGE SA TAIE SALARIILE CA SA PRIMEASCA EL BANI DIN PNNR ! SI SA BAGE BANII IN AUTOSTRAZI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.