GUR: Este o operațiune a serviciilor speciale ruse

Serviciul de informaţii militare al Ucrainei (GUR) a atribuit masacrul de vineri de la un centru comercial de la periferia Moscovei unei „operaţiuni planificate de serviciile speciale ale Kremlinului” cu scopul de „a discredita Ucraina şi întreaga lume liberă”, informează EFE.

„Desigur, vorbim despre o operaţiune specială a serviciilor secrete ale Kremlinului împotriva propriilor lor cetăţeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al GUR, Andrii Yusov, citat de agenţia de ştiri ucraineană Unian.

Într-un mesaj publicat pe reţelele sociale, GUR a dat asigurări că atentatul este un alt pretext pentru a intensifica agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei şi pentru a justifica o nouă mobilizare militară în interiorul Rusiei.

Potrivit GUR, faptul că un grup de persoane cu puşti de asalt s-au putut mişca „în libertate” prin Moscova ar dovedi, „împreună cu alte dovezi irefutabile”, că masacrul a fost organizat de spionajul rus.

„Atentatul terorist de la Moscova este o provocare planificată şi deliberată a serviciilor speciale ruse la ordinele (preşedintelui rus Vladimir) Putin. Obiectivul său este de a justifica bombardamente chiar mai dure împotriva Ucrainei şi o mobilizare totală în Rusia”, a afirmat GUR, apreciind că atacul „trebuie înţeles ca o ameninţare a lui Putin de a provoca o escaladă şi de a extinde războiul”, relatează AFP.

Anterior, autorităţile ucrainene au dat asigurări că nu au „nimic de-a face” cu acest eveniment. „Ucraina nu are nimic de-a face cu atacul armat sau cu exploziile de la Crocus City Hall. Nu are niciun sens”, a apreciat consilierul preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, într-un mesaj postat pe platforma X.

Serviciul federal de securitate al Rusiei, FSB, a anunţat că patruzeci de oameni au fost ucişi şi peste 100 au fost răniţi vineri într-un atac armat comis de cinci bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniformă de camuflaj, care au deschis focul la sala de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei.

Recomanda 2

12 Comentarii

  1. Iulia Navalnaia oare nu are nici o implicare in aceste atentat? Sponsorii ei au destui bani ca sa plateasca organizarea unui astfel de atentat. Nici o pista de investigare nu trebuie neglijata. Oligarhii astia globalisti lucreaza mana in mana. Puteau angaja si teroristi mercenari din Laos, sau Vietnam, nu conteaza de unde provin teroristii, conteaza cine finanteaza si organizeaza actele teroriste sau razboaiele. Primii vinovati sunt oligarhii care finanteaza, fara ordimele si banii lor nimeni nu poate organiza si provoca nici razboaie si nici atentate. Trebuieste luata in vizor marea finanta, care a provocat deja doua razboaie mondiale, o revolutie bolsevica si nu doar atat, acum se preocupa de exterminarea programata si sistematica a populatiei planetei din motivele pretins religioase.

  2. Seamana cu atacul facut de polonezi asupra postului de radio german in 1939! Dar numarul de crime , ma sperie! Razboiul mondial este ca si inceput. Oare de ce si Putin si Bibi si mai nou si Trump, la el acum doar vorbe , stiu ca doar daca sunt in razboi permanent , nu ajung la zid ca Ceausescu.

  3. Iulia Navalnaia nu are oare nici o implicare in aceste atentat? Sponsorii ei au destui bani ca sa plateasca organizarea unui astfel de atentat. Nici o pista de investigare nu trebuie neglijata. Oligarhii astia globalisti lucreaza mana in mana. Puteau angaja si teroristi mercenari din Laos, sau Vietnam, nu conteaza de unde provin teroristii, conteaza cine finanteaza si organizeaza actele teroriste sau razboaiele. Primii vinovati sunt oligarhii care finanteaza, fara ordimele si banii lor nimeni nu poate organiza si provoca nici razboaie si nici atentate. Trebuieste luata in vizor marea finanta, care a provocat deja doua razboaie mondiale, o revolutie bolsevica si nu doar atat, acum se preocupa de exterminarea programata si sistematica a populatiei planetei din motivele pretins religioase.

  4. Nu mai dati vina pe ucraineni. Ucraina nu este condusa de ucraineni si nu apartine ucrainenilor. Vedeti mai intai cine conduce Ucraina si a cui este Ucraina. Nu cred ca agricultorul ucrainean, sluga la stapan strain in propria tara are interes sa atace Rusia. Mai degraba stapanii si conducatorii Ucrainei au interese impotriva Rusiei. Pe acestia sa-i anihilati.

  5. E foarte interesant cum FSBul a ajuns la locul tragediei după 90 (nouăzeci) de minute . Și nu au mai prins nici un terorist . Detectoarele de metal de la accesul publicului suspect, nu au funcționat asta în condițiile în care la Moscova toaletele publice sunt echipate cu așa ceva . Teroriștii nu au formulat nici un fel de pretenții și nu au luat ostatici . Clădirea Crocus City a ars incredibil de rapid, de parcă cineva a știut unde să pună focul ..
    tragedia a survenit la puțin timp după atacul rusesc asupra centralei hidroenergetice Dnipro , s-ar putea spune ca deliberat pentru a deturna atenția publică de la acest din urmă act .
    Ce sa zic . Intersant . Pare o treaba cu ștampila FSB

  6. Păi, chestia e că o grupare teroristă islamică și-a revendicat-o.. In rest și eu aș fi convins că e mîna ukranului șutat de american. Diversiunea cu organizația islamistă care se denunță singură e curioasă, știindu-se că unele se află sub controlul mossad..Iar lumea arabă, islamistă, e simpatizantă cu rusia. Mai trebuie spus că țări arabe fac parte din BRICS.. Deci diversiunea teroristă e posibil sionistă, americano-ukrană,.cu mare probabilitate..

  7. Indiferent ce spune SUA sau Ukraina, e limpede ca argintul strecurat ca Zele a platit atacul la ISIS. Putin nu ramane dator, face poligon din Kiev.

  8. CUM ERA DE COMENTAT CA RUSII ,,au,, un serviciu secret care a ,,infaptuit,, asaceva ! ce faci cu reprezentantl recut sub anonimat se de cele spuse de ISIS ?AU INEBUNIT ,,ucrainienii,, cu asemenea IDIOTENII ! NU AS VREA SA FIU IN ACEASTA NOATRE IN LOCUL LOR !VOR PLATI IN CELMAI SCURT TIMP SI jdrelenskysi si toata gasca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.