Guvernul Orban sau Guvernul României?

Mult prea multe ordonanțe privind starea de urgență, acum a șaptea, încep să contureze măsuri care ar fi trebuit precizate încă de de la prima. Gestionarea controlului epidemiologic la frontiere a fost catastrofal, o adevărată invitație electorală căreia i se pune relativ capăt. Existau destule indicii că majoritatea celor întorși în țară nu vor respecta normele impuse, de autoizolare, deseori din motive obiective. Descurajarea repatrierii avea nevoie de un mesaj precis, întemeiat și în acord cu situația de fapt. Cei care au gestionat din primul moment situația de urgență, aflați în poziția redactării unei ordonanțe militare și-au arătat și pe parcurs ezitările, cu tenacitate vinovată. In ce privește “Guvernul Orban”, nu poate invoca reguli “democratice”, constituționale, cu atât mai mult că acestea sunt inaplicabile acum, iar acest guvern a fost instalat în variantele sale prin proceduri deloc acceptabile constituțional-democratic.

Faptul că ordonanța militară nu a venit de la bun început cu măsurile impuse de criza epidemică, continuând să lase în neimplicare scandaloasă instituțiile statului, poate fi de o gravitate extremă în condițiile în care sistemul românesc de Sănătate publică este cel mai slab din UE, încărcat de manageriat la limita demenței instituționalizate. Ordonanța militară trebuia de la prima sa formă să acopere motivele care au obligat autoritățile la o asemenea măsură. Limitarea epidemiei, prin măsurile deja cu sătămâni în urmă stabilite de OMS, nu au fost aplicate decât parțial, ezitant și în etape. Nici ordonanță militară eficientă, nici punerea în stare de urgență a sistemului sanitar național, nici dispoziții privind trecerea unor segmente ale industriei în sprijinul acoperirii penuriei de materiale sanitare. NIMIC !

Scoaterea utilajelor militare pe străzi pare să fi dus la o funcționare și mai deficitară a instituțiilor și adaptării la starea de urgență. Politicianismul rapace care blochează sistemul public de zeci de ani în România, putea fi anihilat prin dispozițiile ordonaței militare, cu atât mai mult cu cât adevăratul participant la depășirea dezastrului care se anunță, este statul prin structurile sale, care la noi sunt nenumărate.

A șaptea Ordonanță pare a fi a șaptea roată la un car care merge într-o direcție încă neprecizată, însă obligă cetățenii României să asiste la spectacolul unui guvern care pare străin de normele internaționale în materie și chiar de legislația noastră internă. De unde încredere, solidaritate și descurajare a dispozițiilor legale acolo unde se fac calcule paralele?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioan Vieru 1330 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Incompetenta isi arata limitele. Responsabilitatea e apanajul oamenilor conștienți. Si cum aceste rapandule nu sunt nici responsabile, nici conștiente rezultatul e previzibil. Au ajuns la putere folosindu-se de lozinci. Acum lozincarii, cu bagajul lor format din cinci cuvinte răsuflate, nu pot si nu sunt capabili sa faca fata situatiei. Nu au un plan privind siguranța alimentară a tarii,nu au um plan post Pande mie. N-au nimic, cu exceptia unui orgoliu supradimensionat si a unei impertinente fara margini. Si lucrul cel mai important, n-au dragoste nici fața de oameni, nici fata de tara. Si unde dragoste nu e, nimic nu e.
    Cand minți, cu nerusinare,singurul lucru care ti-l ia Dumnezeu e mintea, asta in cazul in care o ai. Asa se si explica desele aparitii ale Dulapului Umeraselor False. Prin el se certifica faptului ca Dumnezeu lasa prostia goală, în toata splendoarea sa, ca sa se manifeste, ca oamenii s-o vadă, sa li se faca sila de ea si s-o arunce la coș. Problema e daca oamenii o vad, sau nu o vad, din cauza ca si lor Dumnezeu le-a aplicat acelasi tratament?
    Ps. Am inteles c-an furtuna, gunoaiele se-mbrastie,nu se distrug. E modul lor de a se conserva, dar si modul nostru de a trece pe langa ele nepăsătoare. Iar nepăsarea noastră, este si devine avantajul lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.