Hai s-o vedem și pe asta!

Una dintre principalele preocupări pentru perioada următoare este ca, în România, să se găsească măşti de protecţie în magazine după data de 15 mai, la un preţ în jurul a 2 lei, a susținut, marţi, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

„Principala preocupare a Ministerului Economiei este ca în data de 15 mai, odată cu ridicarea Stării de urgenţă şi cu impunerea obligativităţii purtării măştilor în spaţiile închise, în România să se găsească aceste măşti de protecţie în reţelele de retail, în farmacii, acolo unde oamenii pot să le cumpere foarte uşor. Mai mult decât atât, să aibă un preţ rezonabil. Mă voi ţine şi mă voi bate ca acest preţ să fie în jurul valorii de 2 lei, că va fi 2,20, că va fi 2,30 sau 2,50… să fie cu 2 în faţă. Nu mai vreau ca românii să-şi cumpere măşti cu 4, cu 5, cu 6 lei cum se mai găsesc în acest moment în anumite locaţii. Asta a fost una dintre problemele importante care s-a discutat la Cotroceni. Îi asigur pe români că Ministerul Economiei va reuşi să-şi atingă acest obiectiv”, a spus Popescu, la Digi 24.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8518 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Alta gasca,in alta traista! Vedeti ca se poate! Nu rtv nu a3 nu calin tariceanu! Cititorul trebuie sa ramana cu o informatie cat de cat utila.din articolele Dvs. trebuie realizat ca faceti un efort intelectual deosebit pt scrierea acestora. Asta inseama respect stimata Doamna!

  2. Fata mamei si vrei tu
    Ministru sa-ti dee mama nu,nu mamica nu
    Toata ziua-minister
    Noaptea ramane lefter,nu,nu mamico nu..

  3. Soluția economică este: măscuțe refolosibile făcute acasă din țesătură de bumbac. Cele de unică folosință sunt costisitoare. Să zicem că un individ folosește cam 4 măști de unică folosință pe zi deci cam de 10 lei. Pentru 30 zile înseamnă cam 300 lei ceea ce reprezintă cam 10% din venitul mediu lunar. Dacă familia mai are și doi copii atunci costul cu măscuțele sare de 20% din total venituri familie.

  4. Dar de ce sa nu fie cu 1 in fata?!Pretul era, in luna martie , de circa 0,9 lei in farmacii!E adevarat ca materia prima s-a mai scumpit, dar 2 lei este un pret destul de mare pentru un astfel de produs.Va precizez ca un utilaj automat de producere a mastilor chirurgicale simple (despre asta este vorba), produce cca 120-150 de masti pe minut!!!

  5. De dreptul la libera circulatie se bucura in primul rand bacteriile si virusurile. Bacteriile si virusurile sunt publice, iar spitalele din tarile capitaliste tind sa fie private. Este evident „o nepotrivire de caracter”. Cum se explica situatia din Vietnamul bombardat ani de zile, cu „ciuma rosie” la conducere, care are granita cu CHINA, dar pana la sfarsitul lunii aprilie nu avea decedati ? Pe de alta parte tari bogate, tehnicizate si care au ciugulit sau jumulit colonii, au zeci de mii de morti? La circulatia actuala a bacteriilor si virusurilor nu se poate raspunde decat prin „FONDURI PUBLICE ZONALE” sau „FONDURI PUBLICE MONDIALE” de aparare impotriva epidemiilor. Chiar daca isi fac iluzii, cei bogati, ca se pot izola sau trata in spitale private pe bani multi, in realitate bacteriile si virusurile tot ajung la ei prin intermediul slugilor…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.