Hârtiile oficiale (48)

Seria a III-a propriu-zisă – episoadele 71 – 89 –

Înainte de a răsfoi mai departe GHIDUL UNIVERSAL NEPREŢUIT de folosit în minunatul labirint al celui mai splendid trai în birocraţia ce ne îmbrăţişează condescendent de la certificatul de naştere până la certificatul de deces, să mai aruncăm o privire asupra exemplelor edificatoare tocmai prezentate. Vom vedea, astfel, încă o dată, că eficienţa hârtiilor oficiale este în funcţie de cât de evidente le sunt atributele: antetul, numărul de înregistrare, data, titlul, (eventual) conţinutul – adică ce transmite respectivul document – semnăturile şi una sau mai multe ştampile (după caz). Să le luăm pe rând:

– Antetul: este bine să nu fie reprezentat de doar câteva litere aruncate acolo (numele şi adresa), ci foaia să fie ornamentată şi cu o stemă, un logo sau orice alt simbol gravat (dacă se poate în relief şi în culori diferite de restul scrisului); astăzi câştigă tot mai mult teren opinia că antetul este cu atât mai persuasiv cu cât face trimitere la o instituţie cât mai feroce. (Dacă la mai multe, cu atât mai bine). Văzând acel antet, adresantul trebuie să-l simtă ca pe o lovitură în moalele capului. În caz că hârtia oficială este trimisă spre cutiile poştale ale bietului cetăţean (cetăţeni), se prevede ca şi pe plic să se găsească stema, logo-ul sau simbolul imprimat cât mai strălucitor . S-au descris destule cazuri, aşa cum am prezentat şi noi, când emoţia provocată de antet a fost atât de puternică încât adresantul nici n-a apucat să mai deschidă plicul. Din punctul acesta de vedere, aşa cum am văzut, este important – uneori esenţial! – momentul când ajunge în contact adresantul cu plicul oficial, în compania cui s-a aflat în acel moment, cum a dormit în noaptea precedentă, cum stă cu digestia, dacă şi-a luat medicamentele, cât de dependent este de starea atmosferică, precum, nu în ultimul rând, unde se află în parcurgerea studiului GHIDULUI UNIVERSAL NEPREŢUIT de folosit în minunatul labirint al celui mai splendid trai în birocraţia ce ne îmbrăţişează condescendent de la certificatul de naştere până la certificatul de deces. Vom prezenta câteva situaţii în legătură cu momentul contactului cu plicul, sugerându-vă drept muncă independentă să imaginaţi exemple pornind de la celelalte circumstanţe atât de importante ale acelui moment.

1. a) Richard Nuerere a găsit plicul în cutia poştală coborând scările ca în fiecare dimineaţă în drum spre serviciu. Văzând antetul, a simţit o extrem de puternică lovitură în coşul pieptului, de parcă scrisoarea l-ar fi atins cu un braţ terminat cu un obiect contondent. Înainte de a deschide plicul, sprijinindu-se de perete, Richard Neurere a analizat câteva ipoteze în legătură cu ce grozăvii l-ar putea ameninţa misiva. Sugând o pastilă de nitroglicerină, parcă s-a simţit mai bine, ba chiar a reuşit să-şi imagineze mesaje optimiste. În felul acesta, a izbutit să-şi revină şi să-şi urmeze programul, deşi la serviciu nu s-a putut concentra decât la conţinutul scrisorii oficiale.
2. b) Acesta este un caz fericit, din care ar trebui să învăţăm cu toţii, un caz ce se deosebeşte decisiv de cel al doctorului Blaufeld, care, deşi a izbutit să treacă la fel de bine peste momentul când, după ce a coborât scările ca în fiecare dimineaţă în drum spre o nouă zi de consultaţii, a descoperit plicul oficial în cutia poştală; totuşi a rămas ca hipnotizat de antet, încât n-a putut fi atent la culoarea semaforului. Cei care l-au cunoscut – şi cine nu l-a cunoscut pe atât de popularul doctor Blaufeld? –, cei care l-au cunoscut au fost miraţi cum de un om atât de responsabil a putut să moară într-un accident atât de stupid. Prea puţină lume a bănuit măcar că antetul de pe plicul oficial a constituit rădăcina tragediei. Cum am mai arătat, murim treptat şi, aşa cum bine a spus grecul Euripide, „Nu există vreun muritor care să fie sigur că va mai trăi a doua zi“, la care nu putem adăuga decât că majoritatea oamenilor nici măcar nu-şi pun această problemă. Aşa cum nu şi-a pus-o nici doctorul Blaufeld când, după ce a coborât scările ca în fiecare dimineaţă în drum spre o nouă zi de consultaţii, a descoperit plicul oficial în cutia poştală.
3. c) Ramona Ravena Kovacs a găsit plicul în cutia poştală din hol, venind acasă de la serviciu. Despre Ramona, vecinele bârfeau că e dată dracului: cum altfel a putut ea, fostă simplă vânzătoare la brutăria din colţ, să ajungă ditamai director general nu altundeva ci chiar la IHGTR? Şi nu un director general din pluş, ci unul sever, genul de om ce-ţi bagă cuţitul în tine zâmbind. Şi mai bârfea lumea că aceeaşi Ramona a reuşit să învârtă pe degete nenumăraţi bărbaţi, păi cum altfel să fi ajuns acolo unde a ajuns, dintr-o simplă vânzătoare la brutăria de la colţ? Dar indiferent de acele şoapte atât de răuvoitoare ale gloatei de invidioşi, doamna Ramona Ravena Kovacs a ştiut întotdeauna să-şi mascheze perfect trăirile, încât şi în cele mai complicate situaţii, faţa îi rămânea îngheţată în masca pe care nu şi-a scos-o niciodată în public. Aşa şi în ziua când a găsit plicul în cutia poştală, venind acasă de la serviciu: nici cea mai bârfitoare vecină, sporovăind ca de obicei pe hol, n-a observat măcar cel mai mic rictus pe faţa femeii pe care n-o putea suferi. În fapt, Ramona era atât de stăpână pe ea fiindcă era obişnuită cu cele mai dificile obstacole şi nu s-a întâmplat vreodată să nu le depăşească. De ce să fi fost tocmai atunci altfel? Totuşi, „ulciorul nu merge de multe ori la apă“, spune înţelepciunea populară (deşi tocmai pentru a merge de cât mai multe ori la apă a fost făcut ulciorul) şi nici chiar doamna Ramona Ravena Kovacs, o persoană care a ştiut întotdeauna să-şi mascheze atât de perfect trăirile, o femeie care a reuşit din simplă vânzătoare la brutăria din colţ să ajungă ditamai directorul general de la IGHTR, nici chiar doamna Ramona Ravena Kovacs n-a rezistat, dovedind că nu era nici dânsa făcută din oţel: a fost găsită căzută în lift, cu plicul oficial nedesfăcut în mână, supravieţuind încă aproape două săptămâni la spital. Prea puţină lume a bănuit măcar că antetul de pe plicul oficial a constituit rădăcina tragediei. (Ironia este că, în cazul ei, dacă ar fi apucat să deschidă plicul şi să citească documentul, ar fi scăpat vie şi nevătămată: era vorba doar despre o amendă modică, o sumă pentru care n-ar fi trebuit să-şi facă nici o grijă, l-ar fi trimis pe şofer s-o plătească, iar ei nu i s-a fi mişcat nici în continuare vreun muşchi de pe masca ei veşnică).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.