Hârtiile oficiale (55)

1. Cazul Alibaba Zimberlan

(şi cei patruzeci de hoţi)

(continuare)

3. Dezbaterea:

Cazul – limpede ca bună ziua – era totuşi lipsit de perspective, întrucât simpla coincidenţă între prenumele celui de al treilea fecior al  domnului senator Doctor Romulus Zimberlan şi „Broscoii asasini“ nu reprezenta decât o dovadă indirectă, chiar dacă întreaga populaţie dorea condamnarea exemplară a suspectului. Degeaba s-a străduit eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl să vină în sprijinul opiniei generale, onorabilul judecător Augustus Pavlovici-Bubulak, chinuit de cele mai grave arsuri stomacale, nu găsea articolul de lege unde să încadreze culpa lui Alibaba Zimberlan. Care, spre disperarea generală, risca să fie achitat, lucru cumplit pentru el, fiindcă mulţimea agitată îl aştepta în faţa clădirii tribunalului spre a-l linşa. (Iar dacă organele de ordine ar fi reuşit să-l ducă într-o oarecare siguranţă acasă, mai devreme sau mai târziu, furia legitimă a maselor tot i-ar fi venit de hac.)

Norocul a venit – de unde altundeva? – de la maestrul Ludovic L.. Acesta a citat pe larg din Seneca, Sfântul Augustin şi Borak cel Bătrân (autorul său preferat) şi, dovadă că s-a pregătit minuţios, a ţinut şi o extrem de savantă prelegere despre teoria numerelor.

Onorabilul judecător Augustus Pavlovici-Bubulak n-a putut fi foarte atent din pricina arsurilor stomacale şi fiindcă din stradă hărmălaia protestatarilor se făcea tot mai auzită. Aşa că, pentru a salva situaţia, a acceptat drept argument decisiv că „patruzeci nu este nici treizeci şi nouă şi nici patruzeci şi unu!“, dovadă că această cifră a „Broscoilor asasini“ descoperiţi nu este întâmplătoare şi, „aşa cum se cunoaşte de veacuri, întotdeauna patruzeci de răufăcători au fost, sunt şi vor fi conduşi de Alibaba“.

4. Sentinţa:

Deci, după toate acestea, n-a mai constituit nici o problemă ca Alibaba Zimberlan, al treilea fecior al domnului senator doctor Augustus Zimberlan, să fie condamnat.

5. Urmarea:

Osânditul a găsit un loc de azil sigur în faţa gloatei dezlănţuite, iar, cu timpul, gloata dezlănţuită şi-a astâmpărat şi ea furia cu alţi mizerabili suspecţi. (Nu este întâmplător că am ales să prezentăm şi această speţă, în care măiestria lui Ludovic L. a trimis un om în spatele gratiilor, unde se află în siguranţă: se ştie că furia maselor este întotdeauna pe cât de îndreptăţită, pe atât de trecătoare.)

Deci:

1. Maestrul Ludovic L. a mai salvat viaţa unui om;
2. Niciodată nu e indicat să spunem de la început că un cutare caz se încadrează sau nu în demersul nostru.

Iată, aşadar, motivele pentru care am zăbovit asupra acestui remarcabil succes al maestrului Ludovic L., chiar întrerupându-ne importantele cercetări în arhivă referitoare la celebrul caz Rom J. Rominger, misiunea principală pe care ne-am asumat-o liber şi nesiliţi de nimeni, chiar cunoscând previzibilele riscuri adiacente.

P.S. Până la urmă, furia mulţimii s-a mai potolit şi chiar s-a transformat într-o oarecare admiraţie: Alibaba Zimberlan, al treilea fecior al atât de regretatului domn senator Doctor Augustus Zimberlan, a rezistat tuturor interogatoriilor şi n-a declarat niciodată unde se află peştera din poveste, peştera ticsită cu averile jefuite. În felul său, Alibaba Zimberlan a dat dovadă de prestanţă, ori măcar aceasta a devenit opinia generală.

4. Mogâldeaţa
5. Avertisment:

„Motivaţia este foarte des confundată cu tendinţa sau cu   trebuinţa, dar şi cu rezultatul unei modificări fiziologice şi resortul revenirii la starea normală.“

Geniul maestrului Ludovic L. se vede tocmai din faptul că face pe toată lumea fericită: atât pe adversarii mandanţilor săi, întrucât le serveşte câştigul pe tavă, cât şi pe cei în numele cărora pledează. Dacă primii este uşor de înţeles de ce n-au decât satisfacţii în urma acelor procese, vă veţi întreba, pe bună dreptate – repetăm, pe bună dreptate! – cum se pot arăta atât de mulţumiţi cei ce pierd în instanţă. Cu cât este mai dificilă o întrebare, cu atât mai mare este bucuria după ce ai putut să răspunzi corect! Şi în această privinţă, maestrul Ludovic L. (pe care, ca să nu avem probleme, amintim de fiecare dată că nu se legitimează niciodată astfel) este de neîntrecut. Pentru exemplificare, vom prezenta cazul Vasili Ivanovici O’Glup.

2. Faptele:

Vasili Ivanovici O’Glup a fost un individ nu mai înalt de 145 centimetri şi trecea pe cărările vieţii total neluat în seamă. Niciun bărbat adevărat n-a fost dispus să-i accepte prietenia, nicio femeie n-a vrut o cât de mică apropiere de el, chit că Vasili Ivanovici O’Glup îşi dădea cu multă briantină în păr şi folosea cele mai puternice ape de colonie pentru a fi luat – totuşi! – în seamă. Dar degeaba! Mai ales că, pe deasupra, era şi bâlbâit şi, când vorbea, împroşca în jur valuri de salivă. Aşa că nu e de mirare că această mogâldeaţă, pe lângă care treceai pe stradă întorcând scârbit capul, a ajuns să urască pe toată lumea. Nici semnificativele sale acte de caritate, nici frumoasa sa expoziţie de acuarele şi nici chiar faptul că a salvat un copil de la înec nu l-au putut integra în societate. (Ba, despre povestea cu salvatul copilului de la înec, se spunea că V.I. O’Glup însuşi l-ar fi aruncat iniţial în apă pe pruncul acela nevinovat.) Aşa că – da! – nu este de mirare că micuţul domn – cunoscut drept „Mogâldeaţa“ – a ajuns să urască pe toată lumea: degeaba a avut el vreme de atât amar de ani cele mai bune intenţii faţă de semenii săi, că aceştia, în cel mai bun caz, îl ignorau atunci când nu-şi cheltuiau vremea să-l batjocorească.

Când Vasili Ivanovici O’Glup a împlinit frumoasa vârstă de 35 de ani, o vârstă când majoritatea tinerilor se bucură de o familie, de o slujbă pe măsura talentului şi a trudei dovedite, precum şi de un loc binemeritat în societate, Mogâldeaţa trăia singur, fără nici un angajament social, ignorat atunci când nu era batjocorit de semenii săi. Când a împlinit frumoasa vârstă de 35 de ani, Vasili Ivanovici O’Glup şi-a jurat să pedepsească o lume atât de nedreaptă. Aşa că a comis o spargere la bancă (deşi n-avea nevoie de bani, el trăind de pe urma consistentei moşteniri lăsate lui de către tatăl său, onorabilul Ivan O’Glup, proprietarul celei mai mari măcelării din ţinut şi influent consilier municipal. Inutil să adăugăm că datorită fizicului său, Vasili Ivanovici n-a putut urma remarcabila carieră a tatălui său.).   l

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.