Constantinescu demisionează de la ANPC

Horia Constantinescu a anunțat, joi, că demisionează de la șefia Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), după ce a fost desemnat oficial drept candidatul PSD la Primăria Constanța. Anuntul vine la o zi după ce a pus oamenii pe jar cu „puii vopsiti”.

„Închin o ceașcă de cafea pentru fiecare dintre voi, cei care mi-ați arătat susținerea ce m-a mobilizat de-a lungul celor doi ani ca președinte al autorității.
Probabil unii dintre voi deja știți că am fost nominalizat candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al orașului Constanța.
Prin forța lucrurilor, trebuie să renunț la funcția de președinte pentru a mă putea dedica campaniei și noului proiect.
Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorității.
Las o instituție funcțională, cu pași importanți făcuți către digitalizare, cu sedii renovate, cu o abordare nouă și cu performanțe notabile.
Rămân totuși în această mare familie, în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean Constanța (suspendat).
Trăiesc senzația unui divorț prin acord, dar gândul recăsătoririi cu Primăria Constanța mă motivează enorm.
Pregătesc partajul; las autorității câteva sute de ore suplimentare, proiecte și o vizibilitate pozitivă. Îmi păstrez amintiri minunate și o reputație impecabilă în această poziție.
Vă mulțumesc pentru tot!”, a transmis Constantinescu joi pe Facebook.

Conducerea organizaţiei judeţene PSD Constanţa a anunţat, miercuri seară, candidatura lui Horia Constantinescu, preşedinte al ANPC, pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa, şi a fostului manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă, medicul chirurg Cătălin Grasa, pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, acestea fiind validate de Biroul Permanent Naţional al formaţiunii.

„Au fost multe analize, la nivelul organizaţiei şi la nivel central al partidului, pentru desemnarea candidaţilor PSD Constanţa la funcţiile de primar al municipiului Constanţa, respectiv de preşedinte al Consiliului Judeţean. Astăzi, după validarea de către Biroul Permanent Naţional, putem anunţa că domnul Horia Constantinescu şi domnul doctor Cătălin Grasa sunt candidaţii noştri pentru cele două importante funcţii. Horia Constantinescu nu mai are nevoie de nicio prezentare, cu mare experienţă în administraţia publică locală. Iar domnul doctor Cătălin Grasa, manager în multe momente al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, este recomandat nu numai de experienţa sa profesională. Amândoi sunt membri cu vechime în Partidul Social Democrat şi vizăm victoria în aceste alegeri”, a declarat preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă îşi va prezenta demisia din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu a răspuns că va demisiona după ce se va asigura că va rămâne la conducerea instituţiei „o echipă bună”.

De asemenea, el a subliniat că PSD va trebui să ducă o campanie centrată pe proiecte concrete, însă a adăugat că se aşteaptă să existe o campanie negativă împotriva sa. „Cred că trebuie să arătăm ceea ce putem să facem. (…) Fiecare contracandidat are libertatea să aleagă o campanie negativă împotriva mea, sunt obişnuit şi bătătorit”, a spus Horia Constantinescu.

Totodată, candidatul PSD pentru Primăria Constanţa a menţionat că social-democraţii vor propune şi „o listă solidă” de candidaţi pentru Consiliul Municipal şi a arătat că e important că fostul primar social-democrat Decebal Făgădău va fi alături de partid în această campanie.

Fost primar social-democrat al Constanţei până în 2020, când a demisionat din partid, Făgădău a fost prezent la conferinţa de presă de miercuri seară. „Eu mi-am dat demisia în momentul în care am avut probleme cu justiţia. Întrucât acestea s-au încheiat, am luat decizia de a mă întoarce în viaţa politică”, a afirmat Decebal Făgădău. Liderul PSD Constanţa, Felix Stroe, nu a exclus că acesta ar putea candida pe lista pentru Consiliul Municipal, însă a arătat că Făgădău poate candida pentru orice funcţie şi că va putea fi „un foarte bun deputat”.

Nu în ultimul rând, a fost anunţată trecerea la PSD a deputatei Cristina Rizea, aleasă în 2020 din partea USR, aceasta urmând să candideze din partea social-democraţilor pentru funcţia de primar al comunei Valu lui Traian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Seful ANPC ar trebui sa declare , oficial , ca demisioneaza doar daca-l pupa-n dos jegosii tradatori ai Romaniei = PSD&PNL + anexele .
    Parerea mea ,

  2. Scandalul puiului ”colorat” credeam ca-i petru a sustine importul de pui din tara din care vin si cerealele, dar de fapt scandalul este pt vizibilitate. Iar cum multi n-au trecut pe la scoala toti invitatii lui Ciutacu ziaristi si doi de la PSD nu au cum sa stie ca substanta CAROTEN din MORCOV si din alte legume este PRECURSORUL VITAMINEI A. Eu am invatat in clasa a VII a la Anatomie, astia de la Tov-ul de la PSD care candideaza la primaria Constanta cat si cei de la RTV ora 22.08 nu au nici sapte clase? Dar telespectatorii cat IQ au si cate clase?

  3. Daca este un „…escu” este binevenit. Inseamna ca este un roman adevarat asa cum a fost Ceausescu. Singura sincopa „…escu” a fost Petrov, dar exceptia intareste

  4. Tuasu acesta este intepenit in postul acela ? Pentru noi este mai sanatos sa-l schimbati, exista functii mult mai usoare si mult mai banoase. Ma indoiesc ca se cere singur.

  5. sigur nu vor sa castige.
    Cred ca joaca pe mana altuia! Politica este mare …va!

  6. pe motiv ca in Constantza se intampla MULTE NEREGULI!

    Nu este o eroare! Câți lei costă o porție de HAMSII cu … – Gandul
    http://www.gandul.ro › Actualitate
    30 mai 2023 · O porție de hamsie prăjită la un restaurant renumit din Agigea costă EDITAT de lei pentru 200 de grame, inclusiv mujdeiul. Un alt restaurant din …

    -a nu se confunda hamsia cu stavridu sau cu shtraussvarius,
    „stradivarii.us” pt. nerecunoacatori.

  7. Bravo! Horica pleaca cu dreptul in campania electorala. Romanii il apreciaza ca pe unul de-al lor care a avut curajul sa spuna adevarul despre practicile marilor mafioti lacomi si iresponsabili. Pentru ca asa gandeste majoritatea romanilor.

  8. A facut valuri cu incapatanare, iesind si la TV. Ceea ce-i mai grav e ca a atentat la piata ”puiului” si asa slaba fiind invadata dupa spusele presei de pui/cereale de la vecinul in dificultate de la care intra orice fara taxe, fara reguli europene. Nu consum pui, prefer alta carne, rar mai cumpar. Poate a facut un mare bine romaniilor, chiar daca ruineaza fermele avicole. Puii cand sunt prelucrati elimina mai multa grasime decat carnea de porc, deci un pericol prin cantitatea de grasime continuta. Deci poate speriati de culoare oamenii vor limita consumul si asa se vor proteja de bolile cardiovasculare tributare grasimii.

  9. Chiar n-ai inteles ca-i o manevra electorala? Ca unii in ingnoranta considera nu stiu ce-i CAROTENUL. Poate ca manevra este exceptionala chiar europeana. Prin falimentul fermelor de pui se va accentua lipsurile si va fi incurajata alimentatia ”sanatoasa” de viermi si alte minuni…

  10. Puiul vopsit e o tema de intelectuali de rasa să știți asta .De aia
    Cornelia Nistorescu a abordat tema puiului vopsit numai tangențial că sa o poată aruncă în curtea PSD ,nu știu unde e sediul PSD în București pentru că acolo se vopsesc puii în roșu,cei galbeni la sediul PNL.
    In sat la mine sediul PSD e la mine in casa ,că sa nu avem vorbe.
    Apoi aberațiile continua cu unul care susține că puii sunt vopsiți prin injectare cu ARN-mesager! Am trăit să o aud și pe asta !
    Urmează că prietenul meu CHARLIE să spună că puii sunt vopsiți de securiștii de pe platforma și de rasputinisti și culmea vine când Bătrânul o să spună că cel ce vopsește puii e Belferu!
    Apoi vine și simpatica Core și ne recita versuri despre ” Puiul fericit”care , chiar exista și e fericit că a fost injectat cu ARN-mesager.
    Eu va transmit un mesaj prin ARN-mesager, că îmi place de voi și că aici mă simt acasă!
    Puiul fericit cel mai bun îl găsiți la Kaufland ,afara, unde se vinde rotisat că sa ne facă fericiți.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.