Horror! Cutie cu oase găsită în podul Catedralei din Târgu Jiu

O cutie metalică în care erau depozitate oase care par a fi de om a fost găsită, miercuri în podul Catedralei Sfinții Voievozi din Târgu Jiu.

Descoperirea a fost făcută în timpul unor lucrări de renovare.

„La data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că în podul unui lăcaș de cult din municipiul Târgu Jiu a fost găsită o cutie metalică în care se aflau mai multe fragmente osoase ce par a fi de natură umană. Polițiștii deplasați la fața locului au ridicat mai multe fragmente osoase, de diferite dimensiuni, precum și două fragmente de craniu, ce par a fi de natură umană, urmând a fi dispusă o expertiză antropologică pentru stabilirea vechimii acestora și a eventualelor leziuni traumatice”, a transmis IPJ Gorj. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Fragmentele de oase par a fi foarte vechi şi erau acoperite parţial cu pământ. În zona în care este amplasat lăcaşul de cult a fost un cimitir. Dar ce căutau oasele în pod?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Oase noi de pupat. Lasati-l pe Charlie cel habotnic sa fie primul, sa nu ia exeme de la voi.

  2. O hi fost o crima intre popi din motive de amor, invidie ca unul avea vocea mai melodioasa si preoteasa mai frumoasa… Dracu stie ce motive.
    Alea-s tot ce a mai ramas din raposat dupa ce l-a hacuit rivalul.

  3. Pot fi moastele cuiva despre care s-a crezut ca ar fi sfant . Dar la mintea procurorilor gen Luluta se intocmeste dosar penal. Astia sunt viitorii pensionari rasplatiti cu zeci de mii pe luna.

  4. Rezervă pentru ortodoxul care linge oase..”moaște”.. stai calm bre, că și BOR face crime,. chiar multe.. Să vezi la avorturi și la fetuși aruncați de la mănăstiri,.Cred că ai lua de la primul pân la ultimul și le-ai băga la scris lucrări științifice,.Acolo poate nu rămân gravide..Dar ai avea nevoie de poliție, cel puțin maghiară..

  5. ei na, urmau sa fie curatate, lustruite , date cu lac si puse intr-o cutie aurita dupa care eru expuse ca fiind ale cine stie carui sfant!!! dar sa vedem si partea buna ca erau oase de om, nu de animal!!

  6. @Procuroare 8:32 e cel mai aproape de probabilul adevar.
    Restul, niste dezmosteniti, copii vremurilor…

  7. Ucidere din culpă? Cam cât de tâmpiți puteți fi? Sunt nişte fragmente de oase care cineva, la un moment dat, a crezut că ar putea aparține unui „sfânt” şi s-ar putea prezenta drept „moaşte”. E o chestie care ține de competența istoricilor şi a specialiştilor în aria religiei, nu a unui prostovan de milițian sau procuror. Voi ocupați-vă de drogați şi lăsați relicvele în pace! Ați destructurat rețelele de crimă organizată, ați terminat cu traficanții de droguri şi aveți prea mult timp liber?

  8. Marele scUrs Mai da-te spanac cu ungurii tai, ca zici ca sunteti rupti din soare. ESTI GRETOS CA UN OU STRICAT, BOZGORE

  9. noaptea mintii naste monstri. prosti. MOASTE BHAAAAIII D O BI TO CILOR! MOASTE! PROBABIL ADUSE PENTRU CULT SI ASCUNSE INTR-O SITUATIE CE S-O FI INTAMPLAT IN ISTORIE! VOI N-ATI FOST IN STARE SA GASITI FETELE DE LA CARACAL SI ATI ESCOPERIT NISTE MOASTE – IN CUTIE DAH?? – SI VA k_k PE VOI! TARA DE PROSTALAI!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.