Ialomițianu. Parcă ne împrumutăm la cămătari

Gheorghe Ialomițianu a comentat, la  B1 TV, situația din piața de energie, arătând că ne împrumutăm prea scump.

„Parcă ne împrumutăm la cămătari, că noi cumpărăm la prețurile cele mai mari”, a spus Ialomițianu.

Nu știu ce se întâmplă, numai promisiuni”, a  mai declarat Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al finanțelor.

”…Cum se importă și alimente, importăm și gaz, și energie. Asta ne-a oferit actuala coaliție, PSD-PNL, n-a vrut să dea drumul la hidrocentrale care sunt aproape finalizate, n-au pus nimic în exploatare, nu exploatează nici gazul din Marea Neagră”.

Despre intenția lui Vladimir Putin de a uni Gazprom, Rosneft și Lukoil 

„De unificarea celor trei giganți, sigur că aici poate să fie o problemă financiară a unora sau Putin vrea să aibă o companie foarte puternică în raport cu alte companii pe plan internațional (…).

Politic sau financiar, nu știu care aspect stă la baza acestei decizii”, a conchis Ialomițianu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. ATENTIE PSD !

    acest Ialomiteanu este un om politic extraordinar de valoros ,in acelasi timp un om de caracter .
    PSD ar trebui practic sa-l coopteze , sa si-l adune in Echipa cu care va trebuie SA ECHILIBREZE Economia Romaniei .

  2. @ Cel mai important pentru domnul Ialomițieanu este că este un discipolul al lui Traian Băsescu, care îi face cinste lui Traian Băsescu și la care se vede stilul și valoarea de nogociator și de pregătire financiară a lui Traian Băsescu, care explică și altora, așa cum a constatat și Traian Băsescu, că nu poți obține de la Bercea Mondialul ceea ce oferă FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană alți bancheri și finanțatori , ?

  3. dupa ce au distrus unitatile de productie energetice, la ordinele stapanilor lor straini, acuma tot ei se declara nemultumiti si necunoscatori de ce sunt jumuliti… la fel si cu industria si cu agricultura… si rromanii pun botu’ Ma mir ca nu a zis ca Putin e de vina

  4. Pe vremea cand erai ministru cat era ROBOR-ul? Cumva 15% cat este acum? Sub 6%? Nu mai critica si face pe ingrijoratul, mai bine aminteste-ti ca benzina era peste 6 lei/l si salariul minim brut 600-670 lei din care netul era cam 400 azi este 3700 netul cam 2200 lei, iar benzina e 7-8 lei/l…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.