Vicepreşedintele PDL Traian Igaş consideră că reorganizarea instituţiilor deconcentrate ar trebui făcută în cursul acestei veri şi a precizat că Ministerul de Interne are o simulare făcută deja privind efectele acestei reorganizări asupra propriei activităţi.
„Lucrurile trebuie făcute cât de curând, şi nu amânate pentru o perioadă mai îndepărtată. Dacă se va lua o decizie, ar trebui în această vară”, a declarat ministrul de Interne, Traian Igaş, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL de luni.
Cât priveşte reorganizarea inspectoratelor de poliţie, Igaş susţine oportunitatea măsurii atât din perspectiva reducerii cheltuielilor, cât şi din cea a eficienţei activităţii oamenilor legii.
„Va fi un lucru bun pentru toată lumea pentru că vor fi făcute economii importante care pot direcţionate către investiţii. (…) Am eficientiza şi mai mult activitatea poliţiei pentru că toţi aceşti ofiţeri şi subofiţeri care astăzi îi găsim prin diverse birouri, vor fi în stradă, practic în munca operativă”, a afirmat vicepreşedintele PDL.
Acesta a precizat că la ministerul pe care îl conduce există o simulare a impactului acestei măsuri. „La nivelul MAI există o evaluare, bănuiesc că există la fiecare minister în parte”, a mai spus Traian Igaş.