Iluziile demagogilor, mai fanteziste decât ale naivilor

În visele nocturne sau diurne ale celor care pretind că se luptă cu „statul paralel“ – vise iscate de valul de dezvăluiri, devoalări, deconspirări și chiar desecretizări de protocoale și „liste negre“ cu persoane de condamnat – se arată zeițe de pe Pământ care se retrag din scenă ori sunt chiar revocate de zeii dreptății din Ceruri; ba, mai mult, se zărește cum românii pășesc pe tărâmurile fericirii, în care justiția este justă și fără abuzuri și în care cei ce au făcut nelegiuiri și măsluiri nu numai că se căiesc ori sunt trași la răspundere, dar fac loc cavalerilor ce îl au pe Dumnezeu în frunte și în suflet. În mare, există două categorii care experimentează asemenea vise. Unii care cred că, după toate câte s-au întâmplat, trebuie să se și schimbe ceva, lucrurile neputând rămâne la fel. Sunt cei mai naivi, cei care nu înțeleg mai nimic. A doua categorie este a vocalizatorilor sau vociferatorilor, care se dau drept cei ce se luptă cu răul, care trăiesc senzația că au pus umărul la incriminarea acestuia în spațiul public și care își așteaptă victoria. Aceștia nu sunt naivi, înțeleg cum stau de fapt lucrurile, dar au un teribil simț al ierarhiei, afișându-se în luptă cu vătafii, în timp ce le cântă la vioară adevăraților stăpâni – mai pe scurt, demagogii! În materie de deznodământ, naivii probabil nici nu vor sesiza esența vreunei schimbări, dacă vreo schimbare va avea cumva loc, iar demagogii rezumă, în mod deliberat, schimbarea la înlocuirea vătafilor, făcuți vinovați de toate relele pământului, după care, în sfârșit, stăpânii cei buni ar urma să aducă fericirea în pace și dreptate tuturor românilor!

Asemenea vise, cu deznodămintele aferente, s-ar putea înfăptui doar dacă am trăi în vreo societate ideală, care nu există nicăieri pe Pământ. În capitalism, râvnit și votat de locuitorii acestor meleaguri, proprietatea este sfântă. Și, ca atare, proprietarul este decidentul! Precum în apartamentul în care locuiești! Decizi tu reamenajări sau modernizări, dacă și numai dacă ești proprietar! Dacă nu ești proprietar, renunți de vrei ceva anume sau, în caz că ții cu tot dinadinsul la acel ceva, te muți în altă parte. Dar în apartamentul cu pricina decide proprietarul! Așa și în cazul unei țări: decide proprietarul! Respectiv, aceia care dețin proprietatea celei mai mari și importante părți din activele din țara cu pricina, „cea mai mare și importantă parte“ însemnând ponderea precumpănitoare sau/și nodurile strategice ale activității. În cazul României nu există posibilități de controversă: peste 60% din active și peste 50% din cifra de afaceri din economie aparțin capitalului străin, nu românesc, și, foarte-foarte important, toate punctele și sectoarele strategice (petrol, gaze, industrii, bănci, telecomunicații, comerț și, tot mai mult, păduri și pământuri) sunt controlate de acesta! Și, la fel foarte-foarte important și fără echivoc, jumătatea din economie care a mai rămas în mâna capitalului românesc pune de fapt doar pingele! Așa că nu pot exista semne de întrebare: e clar cine decide în economie! Și, în capitalism, cine decide în economie decide și în politică, și în justiție! Deși nu prea place acest adevăr celor cu rucsăcel în spate și smartphone în mână, precum și demagogilor de profesie, asta este situația! Așa-i în capitalism! Nu place poate uneltelor, dar place de minune stăpânilor! Și stăpânii nu vor renunța la nicio fărâmă din decizia pe care le-o conferă proprietatea pe care o dețin.

Astfel că schimbarea vătafilor nu va schimba nimic din rânduieli! Acestea vor rămâne la fel în măsura în care petrolul, gazele, utilitățile, telecomunicațiile, industriile, băncile, pădurile și pământurile vor rămâne tot la cei la care se află! Nu se va schimba nimic! După cum este și firesc! Și, evident, nu se va schimba nimic nici în decizie și, prin incidență, nici în justiție! Pot pleca din funcție nu una, ci zeci de dne Kovesi, că toate lucrurile și rânduielile în justiție vor rămâne la fel. Să nu plutim în depărtări albastre! N-o să cedeze proprietarii economiei din România controlul asupra pârghiilor din politică și societate, inclusiv din justiție! De dragul cui s-o facă? Și apoi, de ce s-o facă? Îi constrânge cumva cineva cu ceva?! Dimpotrivă, proprietatea și puterea îi obligă să mențină hățurile așa cum sunt. O să se apuce DNA, eventual sub o altă conducere, să descopere corupți străini, în loc să-i caute de zor pe corupții români din urmă cu 6-7 ani, căci pe cei din zilele noastre nu mai are cum să-i găsească vinovați întrucât nu românii mai sunt la butoane și nu românii mai capătă contracte din bani publici?! Să fim mai bine serioși! Contribuția justiției astfel dirijată de stăpânul străin al țării a fost crucială în colonializarea României, în scoaterea din joc a capitalului autohton și mai ales a statului român, ca posibil apărător al capitalului românesc și singură pavăză a acestuia în fața capitalului străin, în mod obiectiv mai puternic și de mult împiciorogat în piață. De ce să schimbe lucrurile și rânduielile tocmai beneficiarul lor?! Ar fi ilogic! Dimpotrivă, stimați demagogi care confundați deliberat înlocuirea vătafilor cu schimbarea, fiți atenți că prilejul valului de dezvăluiri și deconspirări este strașnic folosit, cu concursul trădătorilor de neam și țară care se înghesuie prin guvernările ascunse sau la vedere, pentru a vinde pe daiboj ce mai este de vândut din biata Românie și, încă și mai rău, pentru a da stăpânilor străini cadouri peste cadouri finanțate prin sustrageri directe din castronul de la gura românilor!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Ilie Serbanescu 111 Articole
Author

7 Comentarii

  1. O carte foarte interesanta pentru cine mai vrea sa invete este Ïstoria romanilor prin calatori”de Nicolae Iorga.Din carte aflam ca domnitorii tarilor romane ,inca de la 1400, dadeau in arenda strainilor vamile si perceperea impozitelor ,ca prin tarile romane ,ca si prin Europa circulau liber negustori polonezi,unguri, italieni,turci,austrieci,germani,evrei,greci cu nemiluita ..Ca tarile romane erau acoperite de paduri si nesigure,ca romanii traiau in bordeie ,datorita jafurilor turcilor,,dar boierimea era cultivata ,vorbeau italiana curent destul de multi si ,ele singure, tarile romane Moldova si Valahia aveau catre 1700 un „PIB”de cca 20% din PIB-Ul Imperiului Tarist!Zeci de mii de vite,de cai si de oi erau exportate in Turcia,Polonia,Austria…Domnule Serbanescu, Romania astazi reflecta o situatie de normalitate in contextul european,pe care cei cu nostalgii comuniste nu o pot intelege!Intre 1990-2010 ati cerut „investitii straine”si acum ,nu mai sunt buni, ca exporta profitul,cum e si normal!In Rusia sunt prezente companii straine ca:Rosneft, Shell, Total, General Motors, Renault, Phillip Morris, Auchan, Nestlé, Cadbury, Carlsberg.plus ca 60% din economie e in mana khazarilor via firme ascunse in Cipru,bahamas,Virgine,Luxembourg care repatriaza profitul, etc si nu se mai basica nimeni !China comunista s-a ridicat numai prin capital strain si acum domina lumea !Dar e bine sa o dam cu „áfara investitori straini”pana cadem de pe harta,ati vazut ce se intimpla cu altii!Lumea de azi, ca si aia de 1000 de ani este a comertului si circulatiei banilor!

  2. Este chiar deranjant domnul Ilie Serbanescu deoarece ne spune asa pe litere ce si cum in tara ROMANIA, ca suntem in fapt niste romani bajocoriti in propria noastra tara dupa ticalosia din dec.’89, iar Lumea asta este cam prost facuta … ! Vai mama noastra !

  3. Este chiar deranjant domnul Ilie Serbanescu deoarece ne spune asa pe litere ce si cum in tara ROMANIA, ca suntem in fapt niste romani bajocoriti in propria noastra tara dupa ticalosia din dec.’89, iar Lumea asta este cam prost facuta … ! Vai mama noastra !-

  4. Este chiar deranjant domnul Ilie Serbanescu deoarece ne spune asa pe litere ce si cum in tara ROMANIA, ca suntem in fapt niste romani bajocoriti in propria noastra tara dupa ticalosia din dec.’89, iar Lumea asta este cam prost facuta … ! Vai mama noastra !

  5. Corect dar…chiar nu mai putem face nimic ? Nu mai exista nici o solutie ? Ma gandesc, domnule profesor, ca multinationalele la care faceti referire sunt „stapane” si in Franta (de ex.). Sunt si frantujii supusi colonizarii ? O sa spuneti da si nu pentru ca profitul (netaxat) din Romania merge in tara mama, Franta ! Eiii…aici este aici. Iata o solutie … mica, mare, dar ar fi ceva: Taxarea multinationalelor pe afacerile din Romania cu 2% pe cifra de afaceri! Insistati pe aceasta solutie (sau/si pe alta..), faceti presiune , sunteti citit, este ceva mai mult decat sa stam in fund si sa ne lamentam.

    • Nicu Olahus
      Ce, te crezi in Ungaria lui Orban? Vreau sa-l vad si eu pe ala din Romania care are curaj sa se ia de multinationale. Chestie de oo!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.