Ce s-ar schimba în formula de calcul
În prezent, Direcțiile de Impozite și Taxe Locale fixează dările pe baza a trei criterii: suprafața construită, materialele din care e făcută structura și zona în care se află imobilul.
Raportarea la valoarea de piață ar răsturna complet acest echilibru, mai ales în orașele mari, unde prețurile din tranzacții au urcat rapid în ultimii ani.
Acolo, sumele plătite statului s-ar putea dubla din nou, iar în cartierele socotite scumpe impozitul ar ajunge să fie de până la cinci ori mai mare, arată sursa citată.
Rezervele social-democraților
Deși ideea figurează în programul de guvernare, social-democrații au început deja să își ia distanța față de ea. Argumentul invocat de aceștia este că reformele fiscale nu ar trebui să îi lovească pe cei cu venituri mici.
Specialiștii din domeniu susțin că valoarea unei locuințe e dificil de estimat atâta timp cât nu există un act de vânzare-cumpărare.
Analistul fiscal Dan Schwartz a pus sub semnul întrebării chiar principiul unui impozit stabilit pe o valoare aproximativă: „Preţul de piaţă al imobilului nu poţi să-l ştii decât atunci când îl vinzi. Poţi să estimezi. Dar de ce să plătim un impozit la o valoare estimată?”, arată acesta.
Riscul pentru cei care locuiesc în centru
Pentru oamenii cu venituri medii sau mici din zonele centrale ale marilor orașe, unde proprietățile valorează mult mai mult, efectele ar putea fi devastatoare.
Profesorul de economie Cristi Păun a avertizat, potrivit Observator News, că o astfel de taxare nu i-ar atinge doar pe cei bogați: „Vei ajunge să dai afară din case oameni normali, pensionari.
Nu poți să taxezi urmărind acei bogați, să taxezi locuințele pentru simplul fapt că se află în centru, unde valorile sunt mult mai mari. În centru nu locuiesc doar bogați, locuiesc și oameni normali”.
Criteriile de evaluare au stârnit nedumerire și în rândul proprietarilor.
„Nu ştiu ce criterii au ca să evalueze la costul pieţei. Unde stau eu, e bloc făcut din ‘69. Şi dacă judecă după noile amplasamente rezidenţiale, unde a ajuns metrul la peste 1.000 de euro, nu e normal”, a declarat unul dintre ei.
Taxa pe lux, pentru imobilele de peste 2,5 milioane de lei
Planul analizat include și aplicarea taxei pe lux pentru proprietățile rezidențiale care depășesc pragul de 2,5 milioane de lei, adică aproximativ 470.000 de euro.
Proprietarii acestor locuințe ar putea ajunge să plătească de până la 27 de ori mai mult decât achită acum, conform aceleiași surse.
Cei mai expuși ar fi oamenii din categoriile vulnerabile care stau în zone bune din motive istorice sau de familie, nu pentru că și-ar permite financiar.
O idee amânată de mai multe guverne
Calculul impozitului pe locuință după valoarea de piață a mai apărut și în programele altor cabinete, dar a fost amânat de fiecare dată, din lipsa unor baze de date integrate. Reprezentanții noului Executiv transmit acum că mecanismul ar putea fi introdus treptat.
Locuința de domiciliu, separată de investiții
O legislație fiscală echitabilă ar trebui, în opinia specialiștilor, să facă o distincție clară între casa în care cineva locuiește în mod stabil și clădirile achiziționate în scop speculativ sau pentru activități comerciale.
„Noi plătim aceste case din venituri care au fost deja impozitate. În momentul în care cumpărăm aceste case pe credit, plătim de 2-3 ori valoarea acestor case. Apoi statul vine şi ne ia un venit suplimentar.
De ce nu punem impozit şi pe aspiratorul din casă, televizorul și ele fac parte din proprietatea noastră”, a mai spus economistul Cristi Păun.