Noua siglă a celor de la Dinamo 1948 S.A. a fost puternic contestată de către suporteri. Acest lucru nu i-a împiedicat, însă, pe cei din conducerea clubului să meargă mai departe și să depună marca la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), relarează GOLAZO.ro.
Dinamo 1948 S.A. a înregistrat noua siglă la OSIM
Potrivit Buletinului Oficial de Proprietate Industrială publicat la 7 mai 2026, societatea Dinamo 1948 S.A. a depus în data de 29 aprilie 2026 cererea de marcă cu numărul M 2026 04192, pentru noua siglă în culorile roșu, alb și auriu.
Anterior, la 4 mai, Dinamo prezentase noua siglă pe care o va folosi începând de la data de 1 iulie 2016.
Dinamo a revendicat prioritatea unei cereri depuse anterior la EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) la 30 octombrie 2025, ceea ce susține afirmațiile președintelui Andrei Nicolescu privind existența unei protecții în curs de consolidare la nivel european pentru noua emblemă.
Procedura permite clubului să-și consolideze drepturile asupra siglei, atât la nivel național, cât și la nivel european.
Ce acoperire oferă noua marcă
Protecția solicitată de Dinamo 1948 S.A. este extrem de largă și include, printre altele:
- echipamente sportive și articole vestimentare;
- mingi, trofee și produse de colecție;
- aplicații software și baze de date;
- servicii de publicitate și merchandising;
- streaming video și platforme online;
- activități sportive, academii de fotbal și organizarea de competiții.
Clubul urmărește să dețină controlul total asupra brandului „Dinamo 1948” în toate zonele comerciale și sportive relevante.
Andrei Nicolescu, președintele clubului, a explicat care a fost motivul din spatele deciziei de schimbare a siglei.
„Contractul de cesiune asupra actualei sigle, din 2005, nici măcar nu este opozabil, din punct de vedere legal, terților, pentru că el, la momentul respectiv, n-a fost înscris în registrul oficial în care trebuia înscris, respectiv la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. A fost depus doar la Federația Română de Fotbal”, a declarat Nicolescu pentru fanatik.ro.
Andrei Nicolescu a mai spus că UEFA solicită cluburilor care participă în competițiile europene să dețină controlul juridic deplin asupra siglei, mărcilor și culorilor oficiale.