La a patra încercare. Bugetul Capitalei aprobat… în unanimitate

Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024 a fost aprobat în şedinţa de vineri a Consiliului General, în unanimitate, cu 51 de voturi „pentru”.

Bugetul fusese respins în trei şedinţe anterioare.

La proiectul iniţial au fost aduse două amendamente, unul susţinut de primarul general şi unul propus de grupurile PSD şi PNL.

Consilierii municipali PSD şi PNL au susţinut alocarea suplimentară a sumei de 240 milioane de lei pentru subvenţia la termoficare, a 200 de milioane de lei pentru subvenţia la transportul public, precum şi a 150 de milioane de lei pentru plata parţială a restanţelor la sprijinul pentru persoanele adulte cu dizabilităţi. Totodată, ei au susţinut alocarea a 25 de milioane de lei pentru proiectul Banca de alimente, a 25 de milioane de lei pentru deblocarea blocului social din Prelungirea Ghencea şi a unor sume pentru proiectul Penetraţie Ciurel – Autostrada A1 – Pod Ciurel.

Prin amendamentul PSD şi PNL, bugetul Proedus se va diminua cu 25 de milioane de lei, al ARCUB cu 17 milioane lei, al ALPAB cu 20 de milioane de lei, al Creart cu 13 milioane lei. Se mai diminuează cu 30 de milioane de lei banii destinaţi Administraţiei Străzilor, dintre care 14,5 milioane de la obiectivul „Indicatoare rutiere trecere de pietoni echipate cu lămpi cu leduri alimentate de panouri fotovoltaice inclusiv stâlpi”. Se mai taie 20 de milioane de lei şi de la Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

În buget este inclus şi un împrumut de 258 de milioane de lei, pe care PMB urmează să îl contracteze.

Conform amendamentului susţinut de primarul general, se majorează bugetele unor instituţii subordonate: Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (3,9 milioane lei), Clubul Sportiv Municipal (980.000 lei), Biblioteca Metropolitană (414.000 lei), Teatrul Tănase (954.000 lei), Teatrul Masca (117.000 lei), AFI (287.000 lei), Direcţia Generală de Asistenţă Socială (250.000 lei), ALPAB (11 milioane lei, inclusiv pentru reparaţii la podul de nuc din Parcul Cişmigiu), Administraţia Parcului Văcăreşti (1,3 milioane lei).

Liderul grupului USR, Valentin Necula, a susţinut că blocarea bugetului în cele trei şedinţe anterioare ale CGMB a fost un act „strict politic”. Pe de altă parte, el a remarcat că amendamentul comun al PSD şi PNL nu prevede alocări suplimentare de un miliard de lei la subvenţiile destinate transportului în comun şi termiei, aşa cum ceruseră iniţial.

„Suntem la a patra şedinţă de aprobare a bugetului. Ce s-a întâmplat de la prima şedinţă până acum? Am avut invitaţii la consultări la care noi am fost; colegii de la PNL şi PSD nu au venit. Au venit cu câte un amendament separat la ultima şedinţă, pe care nu au reuşit să îl voteze. Ce s-a întâmplat acum? A venit domnul Ciolacu şi le-a dat voie să voteze. Drept urmare, tot acest blocaj a fost strict politic. A fost o campanie electorală. Şi-au câştigat timp să se decidă şi să aibă un candidat la Primărie. Bugetul, chiar şi aşa, a venit de-acum o lună, timp în care au avut suficientă experienţă, din anii anteriori, să vină cu un amendament scris, doar că astăzi l-au trimis la ora 10,00 şi deja începuse şedinţa când a venit acest amendament”, a spus reprezentantul USR.

Liderul grupului PNL, Andrei Badiu, a precizat că subvenţiile pentru termie şi transportul public au fost suplimentate cu 450 de milioane de lei şi că au mai fost prevăzute 150 de milioane de lei pentru plata banilor datoraţi persoanelor cu dizabilităţi. Totodată, au fost tăiaţi 50 de milioane pentru bunuri şi servicii, de la „instituţii care organizau evenimente şi care se pregăteau să cheltuie aceste sume” în campania electorală.

„Felicit consilierii generali că astăzi Municipiul Bucureşti are buget. Şi e bine că s-a văzut că a fost nevoie ca PNL cu PSD să vină cu un proiect concret, ca grupul Dreapta Unită sau cum se numeşte ‘Dreapta Uimită’ să aprobe proiectul. Vă aşteptăm şi în următoarele şedinţe, dragi colegi, să votaţi proiectele bune pentru bucureşteni, pe care tot noi le vom propune”, a spus viceprimarul liberal al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Consilierul municipal Ancuţa Comănici a declarat că PSD nu a mai votat în ultimii trei ani niciun buget deoarece acesta nu a inclus amendamentele social-democraţilor, în schimb partidul a susţinut o serie de alte proiecte promovate de primarul general.

„Dacă amendamentele noastre ar fi fost votate şi discutate de acum trei ani şi jumătate nu am mai fi avut motiv să nu votăm bugetele de până acum, ceea ce am şi demonstrat astăzi. Am auzit că a spus primarul general că nu a simţit o opoziţie. Poate a fost greşeala noastră, domnule primar general, pentru că noi am avut o opoziţie constructivă, spre deosebire de opoziţia din mandatul trecut. Vă amintesc că foarte multe proiecte pe care le-aţi iniţiat chiar dumneavoastră grupul nostru le-a votat în ceea ce priveşte: proiectele sociale, proiectele pentru sănătate, proiecte pe fonduri PNRR, continuare de investiţii şi multe altele”, a completat ea.

Consilierul municipal PMP Răzvan Sebe a salutat deblocarea situaţiei referitoare la buget, menţionând însă că acest lucru ar fi trebuit să se întâmple de la prima şedinţă a CGMB dedicată acestui subiect.

„Mă bucur că după atâta timp reuşim să avem ceea ce puteam să avem de acum patru şedinţe. Mă uit uimit cum aplaudă colegii de la PSD şi PNL ceea ce dânşii au stricat timp de trei şedinţe, prin ipocrizie şi nepăsare. Acum ei cred că este o mare victorie. Nu e nicio mare victorie. Este ceva ce ar fi trebuit să avem de acum ceva timp. Aveţi majoritatea încă de atunci. Aţi preferat să vă ‘împuşcaţi’ între voi, în loc să venim cu o soluţie pentru buget, astfel încât să nu existe riscul blocării municipalităţii”, a spus el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

13 Comentarii

  1. Bună! In general in consiliile locale se face politica da doi bani si nu administratie pentru cetsteni.
    Nu votați bugetul pt ca e facut de ei! Daca-l faceam noi era bum.
    Ce facem noi e bun, ce fac ceilalti e rău. CAM IN ACESY FEL GÂNDESC SI FAC!

  2. Situatia creata – nu numai- la Bucuresti – este cosecinta fireasca a legilor originale din Romania !?
    Sa ma explic. Peste tot in lumea civilizata alegerea consilierilor locali – comunali, judeteni, etc- se face nominal, pe circumscriptii electorale astfel incat cetatenii (din sate, cartiere ,etc) sa cunoasca persoanele care ii reprezinta, sa-i poata intalni, sa le explice doleantele sau nemultumirile. Doar la noi se face pe liste de partid ! Asa au hotarat candva FSN si Iliescu, asa a ramas pana astazi. Si se intampla ce se intampla si va continua asa …. Nu va conta interesul cetateanului ci doar masinatiile de partid ! Pana cand ?
    UITE O TEMA PENTRU CONSTITUTIONALISTII NOSTRI !

  3. In Ro o politica pentru coruptie si afaceri de partid.La mine in cartier nu am vazut dupa alegeri picior de deputat ori de consilier primarie de sector. Acesti consilieri au si ei afacerilor lor.

  4. Unde dai și unde crapă! Fierea si-a văzut visul cu ochii pe un loc eligibil la .u.e.! Daca și tractoristul Stanescu si-a tras barba ca sa para mai european!

  5. Doamne Ajuta sa se Aprobe Bugetul Capitalei ! Cetatenii Capitalei abia Asteapta Bugetul !

  6. Singurii care asteapta bugetul sunt patronii firmelor abonate la bugetul primariei,aceleasi de pe timpul lui Halaicu si haita de bugetofagi cu salarii babane ,concedii lungi platite,masini cu soferi,etc.Cetateanuk este ultimul care ar fi interesat de trecere de pietoni cu leduri si stalp solar,ca poate trecesi daca este semaforul verde ca pe timpul cand s-a inventat.

  7. @ Nu au avut culoar de aprobare a bugetului decât la a patra votare, ?

  8. & ,,Aviația dă senzația”, bani ”stabiliți” ”să zboare” , ?

  9. @ ”Votare cu premeditare” prin care și-au aprobat ,,buget în unanimitateț”, din a patra încercare, comuniștii mai făceau d’astea, ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.