
Un poliţist a fost condamnat la şase ani şi şapte luni de închisoare, după ce, în calitate de antrenor, a avut o tentativă de viol faţă de o minoră de 12 ani şi a agresat sexual o altă fată, în vârstă de 17 ani, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu.
Faptele s-au petrecut în timpul unor deplasări la Bucureşti pe care antrenorul le-a făcut împreună cu acestea, în aprilie 2018 şi februarie 2019.
„Urmare a rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 614/ P/ 2019 din data de 3.10.2019, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, poliţist în cadrul IPJ Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 218 alin.1, 2, 3 lit. a şi c şi agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin.1si 2 lit. a şi c C.penal, Prin sentinţa penală nr. 499/ 2023 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 68/ 19.01.2024 a Curţii de apel Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 7 luni închisoare”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu.
Antrenorul a încercat de două ori să facă sex cu minorele
„În luna aprilie 2018, în calitate de antrenor al persoanei vătămate în vârstă de 12 ani, cu ocazia efectuării a unei deplasări la Bucureşti, s-a cazat în aceeaşi cameră cu aceasta şi, în timp ce minora se afla sub paza şi îngrijirea lui, a încercat, prin exercitarea unor acte de constrângere fizică şi prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra, să întreţină raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră. În cursul lunii februarie 2019, în calitate de antrenor, s-a deplasat împreună cu persoana vătămată în vârstă de 17 ani la Bucureşti, s-a cazat în aceeaşi cameră şi a exercitat prin constrângere fizică şi psihică acte de natură sexuală asupra acesteia, constând în atingeri şi mângâieri ale zonelor erogene”, se arată în comunicatul procurorilor sibieni.
Mandatul de executare a pedepsei privative de libertate a fost pus în executare, condamnatul fiind încarcerat, mai menţionează sursa citată.
6 ani inchisoare pentru viol? iar politistul care a ucis o fetita condamnat cu suspendare?
Din nou Sibiul lui Cioba! Noroc cu supusii acestuia care ii ridica prestigiul ca cu militistii lui Verner nu au nici o sansa.