Nu e de mirare că în statul polițienesc al lui Traian Băsescu, membrii Consiliului Superior al Magistraturii – în loc să fie preocupați de amendarea numeroaselor abuzuri care se întâmplă în ultima vreme în justiție, mai ales în activitatea procurorilor, sunt ocupați cu reglementarea poziției părților în sala de judecată!
Astfel, într-o discreție totală, CSM (la inițiativa vicepreședintei CSM Oana Hăineală) a decis în data de 5 septembrie că, în sala de judecată, avocații vor sta cu 20 cm mai jos decât procurorii, iar procurorii vor intra pe aceeași ușă cu judecătorii, însă obligatoriu cu 5 minute înainte. Pe cale de excepție, procurorul va putea sta pe podium cu judecătorii.
Această hotărâre a CSM a fost luată în urma plângerii făcute de câțiva procurori care au reclamat că sunt nedreptățiți pentru că au fost dați jos de pe podium în sala de judecată și pusi în rând cu avocații.
Jurnaliștii site-ului lumeajustitiei.ro (luju.ro) – care a publicat această dezvăluire, spun că ”In urma reclamatiei facute la CSM in luna mai 2012 de catre procurorii Dinita Camelia, Carmen Mihaela Reincke, Sorin Cezar Voicu, Andreea Oprea si Ioana Pavel, din cadrul Parchetului Tribunalului Bucuresti – care au acuzat faptul ca noua amplasare a mobilierului in sala de judecata „aduce grave atingeri demnitatii profesiei” – CSM a emis Hotararea nr. 781 din 5 septembrie 2012, prin care a completat Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti si a stabilit care sa fie pozitia magistratilor/partilor in sala de judecata. Hotararea a fost deja publicata in Monitorul Oficial nr. 657 din 17 septembrie 2012. Amintim ca cei cinci procurori au acuzat faptul ca in salile de judecata de la Tribunalul Bucuresti au fost dati joc cu mobilierul de pe podiumul instantei si mutati in rand cu avocatii, fiind expusi unor eventuale atacuri din partea publicului si nemaivand posibilitatea sa comunice acte judecatorilor. Cei cinci procurori au mai acuzat faptul ca: „Din surse neoficiale am aflat ca masurile ar fi fost dispuse ca urmare a unor petitii si emisiuni TV initiate de catre dl Savaliuc Razvan, detinatorul paginii web Lumea Justitiei” – acuzatie de un ridicol sublim, care ne-a amuzat teribil. Cazul a fost prezentat pe larg in editia Lumeajustitiei.ro din 17 iulie 2012.
Tamplarii instantelor vor trebui sa masoare si sa ajusteze inaltimea podiumurilor procurorilor si avocatilor
Potrivit noilor modificari ale ROI s-au stabilit, printre altele, urmatoarele:
-Procurorul intra in sala de sedinta pe calea de acces destinata judecatorilor, cu cel putin 5 minute inaintea orei stabilite pentru inceperea sedintei;
-Biroul procurorului va fi situat distinct de cel al judecatorilor, in partea opusa spatiului amenajat pentru persoanele privative de libertate, pe un podium avand inaltimea cuprinsa intre 40-50 cm si va fi orientat astfel incat sa asigure procurorului o vizibilitate buna atat spre biroul judecatorilor, cat si spre public;
-Locul avocatului care pune concluzii va fi situat pe un podium avand inaltimea cuprinsa intre 20-30 cm si va fi orientat in modul prevazut la art. 86… (n.n. – ca si in cazul procurorului)
-Pe parcursul desfasurarii sedintei de judecata, atunci cand nu pun concluzii, avocatii vor ocupa banca situata in fata publicului;
-Locul de consultare a dosarelor de catre avocati va fi banca situata in fata publicului;
-Daca dimensiunile actuale ale salilor de sedinta nu permit amplasarea biroului procurorului potrivit articolelor precedente, acesta va fi situat pe podiumul judecatorilor, la o masa separata si va fi orientat astfel incat sa asigure procurorului o vizibilitate buna atat spre biroul judecatorilor, cat si spre public”.