Încă o dată, pe înțelesul tuturor, despre Uniunea Scriitorilor

Uniunea Scriitorilor din comunism a fost o instituție publică, recunoscută de statul comunist, așa cum s-a întâmplat în toate statele satelit-sovietic.

După 1990, art. 9 al Decretului-lege 27/1990 a abrogat orice dispoziții contrare asocierii scriitorilor, abrogând expres-indirect decretele comuniste.

Uniunea Scriitorilor a decedat în 1990, însă, a continuat sa existe fără a mai fi însă o persoană juridică, membrii uniunii fiind simpli figuranți de la primul la ultimul.

Reprezentarea unei persoane juridice se face prin numirea de catre stat sau alegere de către persoane care formează persoana juridică,altfel este imposibil. Cei care vor o uniune a scriitorilor nu au decât să își înființeze una sau mai multe, pentru că aceea a comuniștilor a decedat în 1989, iar foștii săi membri nu au nici o calitate juridică privind fosta persoană juridică. Inducerea instanțelor în eroare prin avocați nu poate în fond acoperi o situație de drept.

Președintele Uniunii Scriitorilor nu poate fi ales reprezentant legal pentru că nu există asociații persoanei juridice care să îl aleagă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Era limpede de multa vreme. Afacerea a prosperat cu Manolescu si Vosganian, eternii sefi de trib de la usr care s-au dat o institutie a statului comunist.

  2. In spate sunt afaceri fabuloase derulate de grupul manolescu-apolzan de care “ scriitorii” habar nu au, și nici nu au dreptul legal să stie. Aici e cheia!

  3. A disparut ea Uniunea Sovietica,cred ca e cazul si cu Uniunea Scriitorilor,mai ales ca este o gogoasa mufata la banul public!
    Va veni el si partidul ala care va desfiinta toate aceste coterii,uniuni,institute,academii,etc., de taiat frunza la caini

  4. O simpla cautare pe google ii dadea autorului detaliile pe care in text el le ignora cu rea-vointa – iar comentatorii de pe acest forum le inghit ca pelicanii si isi arata astfel o ura uimitoare (inconstienta? invidioasa?) patologica oricum, fata de actul creator si fata de creatorii romani in sine. Mai bine cititi chestia asta (de pe situl USR):
    „Comunicat al Casei de Avocatură „Corina Popescu Law Office”
    Uniunea Scriitorilor din România este o persoană juridică de utilitate publică… Fostii membri ai Uniunii Scriitorilor din România duc o luptă de distrugere a unei persoane juridice de drept public înființate acum aproape 70 de ani, dorind, pentru motive care scapă înțelegerii logice, să o înlocuiască cu o asociație simplă, pe care oricare dintre noi o putem înființa în 15 zile. În această luptă, Conducerea USR nu face decât să apere existența și drepturile Uniunii Scriitorilor, ca persoană de drept public, și ale membrilor săi, ca membri ai unei organizații de creatori… Această luptă nu este una ușoară, deoarece foștii membri beneficiază de o susținere obscură și acționează pe mai multe planuri… In prezent membrii Uniunii Scriitorilor din România beneficiază de toate drepturile membrilor unei organizații de creatori – persoană juridică de utilitate publică. Uniunea Scriitorilor din România este de aproape 70 de ani și rămâne o organizație de creatori, care își desfășoară activitatea conform propriului Statut.” etc.

  5. Bați campii domnu gigi. Din ce spui matale, citand dintr-o avocata care a gasit niste inconstienti sa le pape banii, ca sa le apere pozitiile financiare, uniunea asta de drept public e a statului, nu a scriitorilor, si nu poate fi aparata de avocat, ci de consilier juridic angajat al statului. Asa ca, citand din avocat care bate campii, cam asta mai au la dispozitie alde manolescu si vosganian. Ma scuzi, e groasa, și de cacao situatia, don gigi, cu si fara avocat

  6. Hai că e tare! Maladie purĂ ! Manolescu cu ciracii cred că uniunea comunistă poate fi înviată și, 2) chiar dacă ar învia, nu poate fi a lor, cum își imaginează, fiind în c – urul gol- gol juridic, ca hoții. Niște hoți!

  7. @elena – cine bate campii s-a stabilit deja in instantele Romaniei, si aceia nu-s cei din Uniunea Scriitorilor. Sa fii mata sanatoasa si poate scrii si mata macar cat a scris un membru al USR, publici si mata macar trei volume de LITERATURA (nu contabilitate sau barfe-n piata) si depui dosarul la comisia de validari, cine stie, poate chiar vei deveni membra USR. Si nu vad ce tipi asa ca unii-s hoti, nu-ti convine mergi in fata sediului USR si leaga-te cu lanturi de gardul lor in semn de protest! Ia uite, frate, urla toti si injura dar de scris / publicat / validat critic mai putintel spre deloc.

  8. La sediul USR, unde-o fi, e o fantomă stalinistă care validează fără niciun drept, sub autoritatea lui Stalin! Eu am fost membă înainte de 1989, așa ca stai mata liniștit, cânta la alte grosiere urechi. Eu stau 40 de ani laParis, unde uniune nu exista, șinici pensie de … scriitor. Din experiența de Atașat al MAE francez in câteva tari din est, acolo nu se mai vorbește decât cu groaza de uniuni de creație comuniste. Așa ca, domnule aveți probleme mari prin România

  9. uniunea scriitorilor e o gogoasa a unor nemernici care incaseaza cotizatii de la tot felul de impostori , si beneficiaza de lux, masini, casa de odihna, calatorii etc. Grup infractional care aspira bani publici

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.