O altă ţară europeană se declară gata să primească arme nucleare

Premierul suedez Ulf Kristersson s-a declarat luni deschis desfăşurării de arme nucleare în Suedia pe timp de război, într-un moment în care criticii pledează pentru interzicerea lor pe teritoriul unui nou membru al NATO, informează AFP.

Parlamentul suedez se va pronunţa în iunie asupra Acordului bilateral de cooperare în materie de apărare (DCA) încheiat cu SUA, care le va permite americanilor să aibă acces la bazele militare suedeze şi să depoziteze acolo echipamente şi arme.

Suedia a pus capăt celor 200 de ani de nealiniere militară, aderând la NATO în martie.

Mai multe ONG-uri, printre care Societatea suedeză pentru pace şi arbitraj, au îndemnat guvernul să înscrie în acord interdicţia de a desfăşura arme nucleare pe teritoriul suedez.

Guvernul a declarat în mai multe rânduri că o astfel de menţiune nu este necesară, citând „un consens mai larg asupra armelor nucleare” în Suedia, precum şi o decizie a Parlamentului care interzice armele nucleare pe timp de pace.

Însă prim-ministrul suedez a estimat că situaţia trebuie să fie apreciată diferit în caz de război.

„Pe timp de război, aceasta este o problemă complet diferită, aceasta depinde complet de ceea ce s-ar întâmpla”, a spus el el radioul public.

„În cel mai rău dintre scenarii, ţările democratice din regiunea noastră a lumii trebuie să se poată apăra împotriva statelor care ar putea să ne ameninţe cu arme nucleare”, a adăugat şeful guvernului suedez.

Ulf Kristersson a subliniat că o astfel de decizie ar depinde de Suedia, nu de SUA. „Suedia decide pentru teritoriul suedez”, a declarat el.

Însă, a adăugat el, „obiectivul aderării noastre la NATO şi al apărării noastre este de a veghea ca această situaţie să nu se producă”.

Dacă Ucraina era membră a NATO, „ea nu ar fi fost atacată de Rusia”, a mai spus prim-ministrul Suediei.

Partidul social-democrat, la putere în Suedia în momentul prezentării candidaturii acestei ţări la NATO, în mai 2022, a declarat la acea dată că se va strădui să exprime „rezerve unilaterale împotriva desfăşurării de arme nucleare şi de baze permanente pe teritoriul suedez”.

Danemarca şi Norvegia, membre ale NATO, au refuzat ambele să autorizeze baze militare permanente ale unor ţări străine sau instalaţii nucleare pe teritoriul lor pe vreme de pace.

Premieră: Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul său

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. A inceput nuclealizarea nebunilor.Curand o sa apese pe butoanele nucleare dezaxatii aia de la Eurovision.Daca europenii nu se trezesc foarte curand va fi dezastru.

  2. Asta ne mai trebuia. Blestemat popor rușii. Praful să se aleagă de Rusia.

  3. europa e captiva elitelor neo-globaliste… deciziile astea se iau aproape exclusiv la nivel de conducere, fara consultarea populatiilor… mai sunt si exceptii, tarile populate de urmasii nazistilor

  4. Volodea , Editat, rușii de când se știu au avut coșmarul cetății înconjurate. Ai venit tu Editat să-l transformi în realitate.

  5. Nu stiu , asa ca ii dau cu presupusul; relatiile SUA cu Turcia sunt la un nivel f. scazut ; NATO, cu SUA in frunte, nu prea intelege la ce tambal canta Turcia , ori e cu NATO , ori este cu Rusia ! (Doua tari = doi dicrarori prieteni!) Asa ca SUA, presupun , ca-si cauta alt loc , unde sa-si reamplaseze armamentul nuclear , aflat in bazele militare americane din Turcia ! Prima optiune, Romania ! O sa vedem , dar….sa ne pazeasca sfantul ! Aia ne mai lipsea!

  6. Este singura metoda de a-i mai ostoi avantul belicos al dememntului de la Kremlin. Toata Europa si mai ales Europa de Est ar trebui burdusita cu arme nucleare ptr a-i demonstra schz0frenikului krakanat ca nu este de joaca.
    Cand ai probleme cu un nebun, trebuie sa te arati mai nebun decat el, ca sa-l potolesti.
    [KktkuM0tz: mandru sef de Stat Major al GarZilor de Pazit vacile CAP Czernowitz]

  7. La câte prafuri se consuma la zoofilii aia din suedia, nu este de mirare ca vor și arme nucleare. Or fi crezând ca sunt jucării sexuale…

  8. Bă nenorociților, de unde vreti arme nucleare că mumia de la casa albă n-are pe inventar decât cele care apără america!…
    Vă jucați cu moartea cretinii dracului,…
    Pace !…analfabeții dracului nu nucleare!..

  9. Daca Putin a facut prostia sa mute tomițe in Bielarus, atunci, steategic Otan e nevoit sa mute rapid tomițe in Polonia, Suedia sau Romania.

  10. Se pare ca boala de hemoroizi e contagioasa, intai Polonia, acum Suedia. Cine mai urmeaza?

  11. După ce 🥳ul KhaZar PIANIzD își va ocupa locul binemeritat !
    Atârnat sub Podul Pivnichnîi din Kiev, cu MÂNA-n gură, ca Mussolini.
    AZov nu uită și nu iartă, măR😜g …
    ●]RumburKK- StatMajoriZdu GărZilor Patriotice Tulcene -RumburKK[●

  12. în caz de rezbel nuclear ,tarile care au arme nucleare vor deveni deserturi radioactive

  13. citez:”Danemarca şi Norvegia, membre ale NATO, au refuzat ambele să autorizeze baze militare permanente ale unor ţări străine sau instalaţii nucleare pe teritoriul lor pe vreme de pace.”

  14. Suedia nu mai e Suedia dupa ce CIA i-a assassinat pe Olof Palme shi Anna Lindh. Acum orice politician Suedez din orice partidele stie ca poate shi el patzi ca Palme shi Lindh daca nu executa ordinele CIA.

  15. Ar trebui sa constientizeze toata lumea ca arma e o unealta cu care omenirea si-a asigurat linistea, viata, bunurile. Cu cat arma e mai buna, cu atata linistea personala si pacea comunitatii sunt mai sigure. Denigrarea ideii de aparare/autoaparare e favorabila doar celor care-s pusi pe jaf si cotropire. Ce bine ar fi daca noi, romanii, am avea (am imprumuta) mentalitatea cetatenilor Statelor Unite, fiecare membru al familiei etnicilor romani sa aiba arma lui.

  16. Orice țară cu arme nucleare pe teritoriul său se expune unui atac nuclear atunci când va fi un război. Americanii vor ca primele ținte să nu fie ei ci slugile care au acceptat arme nucleare. Bună gândire au, păcat de proștii ce își expune țara.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.