Încă un eșec al comisiilor parlamentare. Ancheta întâlnirii Bolojan-Tănăsescu și a zborului spre Mykonos, fără rezultate după luni de ședințe

Rapoartele Comisiei pentru constituționalitate din Senat vor fi prezentate în plen.

Alex Tudor - senior editor
Încă un eșec al comisiilor parlamentare. Ancheta întâlnirii Bolojan-Tănăsescu și a zborului spre Mykonos, fără rezultate după luni de ședințe

Colaj foto realizat de Cotidianul

Rapoartele Comisiei pentru constituționalitate din Senat vor fi prezentate în plen.

Comisia pentru constituționalitate din Senat a finalizat anchetele pentru întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu și pentru cea a zborului privat către Mykonos. Comisia a votat rapoartele celor două anchete, iar acestea vor fi prezentate luni în plenul Senatului. În ambele cazuri, Comisia pentru constituționalitate a ajuns la aceeași concluzie: că nu are o concluzie.

Ancheta pentru întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu a început pe 8 septembrie. Singurii care s-au prezentat la audieri au fost Mircea Abrudean, președintele Senatului, în biroul căruia a avut loc întâlnirea, și un ofițer al Serviciului de Protecție și Pază. Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu au lipsit de la toate termenele stabilite de Comisie, însă președinta CCR a transmis pe 27 octombrie un răspuns scris în care a vorbit despre problemele legate de spațiu de la nivelul instituției.

În raportul prezentat plenului Senatului, Comisia pentru constituționalitate notează că, în concluzie, s-a aflat în imposibilitatea de a soluționa ancheta:

  • „imposibilitatea clarificării împrejurărilor în care a avut loc această întâlnire, precum și natura și scopul acesteia
  • imposibilitatea identificării motivului pentru care întrevederea s-a desfășurat în biroul președintelui Senatului
  • imposibilitatea clarificării temelor discutate cu ocazia aceste întâlniri, din ziua de 14 august 2026”, se arată în raport.

Totodată, Comisia a formulat și propuneri. Printre ele se numără sesizarea Plenului Curții Constituționale a României, care să cerceteze aspectele rezultate din anchetă și să aplice sancțiuni, dacă este cazul.

Mai mult, o altă propunere este sesizarea Comisiei juridice din Senat pentru cercetarea disciplinară a lui Ilie Bolojan, în urma „refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor Comisiei pentru constituționalitate și a neprezentării la audierile la care a fost convocat”.

Comisia pentru constituționalitate a mai propus și sesizarea grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și Senat pentru analizarea oportunității unor modificări legislative astfel încât persoanele care nu se prezintă la audierile din cadrul anchetelor parlamentare să poată fi trase la răspundere.

Zborul spre Mykonos rămâne o enigmă

Pe parcursul anchetei întâlnirii dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, în spațiul public a izbucnit și scandalul referitor la zborul privat spre Mykonos în care au participat foști și actuali politicieni, Cristian Deliorga, judecător CCR, Mihai Daraban, șeful Curții de Conturi.

PNL și USR au solicitat extinderea anchetei desfășurate de Comisia pentru constituționalitate și asupra investigării participării lui Cristian Deliorga în zborul spre Mykonos. Ancheta în acest caz a început pe 22 septembrie. Cristian Deliorga a fost invitat de mai multe ori la audieri. Nici el nu s-a prezentat niciodată. De asemenea, a mai fost invitat și Mihai Daraban, dar nici el nu s-a prezentat.

La fel ca în cazul întâlnirii dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, Comisia a ajuns și de această dată la concluzia că nu are o concluzie. Mai exact, membrii Comisiei au notat în raport că s-au aflat în:

  • „imposibilitatea clarificării circumstanțelor deplasării la Mykonos
  • imposibilitatea clarificării modalităților de organizare și de acoperire a costurilor deplasărilor
  • imposibilitatea identificării eventualelor beneficii materiale sau de altă natură primite de judecătorul Cristian Deliorga
  • imposibilitatea clarificării împrejurării legate de această deplasare”, se arată în raport.

Și în acest caz, Comisia pentru constituționalitate a propus sesizarea Plenului CCR, care să cerceteze aspectele semnalate în cadrul anchetei și să aplice sancțiuni, dacă este cazul.

Comisia pentru constituționalitate a mai propus și sesizarea Adunării Generale a Camerei de Comerț și Industrie a României, „în vederea examinării conduitei domnului Mihai Daraban”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.