RO-ALERT  Incendiul din remorcă. Cetățenii, avertizați din cauza fumului gros

Un incendiu a izbucnit, marți, la remorca unui autotren încărcat cu butoaie cu deșeuri de titan, pe E 70, în municipiul Roșiorii de Vede, iar din  printr-un mesaj RO-ALERT, informează ISU Teleorman.

‘Incendiul a fost localizat la nivelul remorcii autotrenului, care era încărcată cu deșeuri de titan, aflate în butoaie. Împreună cu șoferul, pompierii au reușit să îndepărteze la timp capul tractor al autovehiculului, înainte ca acesta să fie afectat de incendiu. În acest moment nu mai există niciun risc de extindere a incendiului, iar focul nu se mai manifestă cu degajări de fum. La acest eveniment nu avem victime omenești’, precizează ISU Teleorman.

La fața locului s-a intervenit inițial cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță. Forțele de intervenție au fost suplimentate progresiv cu o autospecială de stingere și o autospecială CBRN din cadrul Detașamentului de Pompieri Alexandria.

Recomanda

1 Comentariu

  1. Aoleuuuu, muica! Au început să importe butoaie cu deșeuri de titan? E clar pentru toți, schimbarea e obligatorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.